Istoria aşa cum nu a mai fost prezentată până acum. Nostimele peripeţii ale Cavalerilor Templieri Berilă Vlahul, Kremvurşt von Schlitz şi Pişta Massy, de la curtea lui Filip cel Frumos până la cetatea lui Basarab I, schimbă radical istoria Europei, adăugând un strop de culoare peste vremurile de altfel sumbre.
Cei trei Cavaleri Templieri, vlahul Berilă, sasul Kremvurşt von Schlitz şi ungurul Pişta Massy, străbat întreaga Europă a zbuciumatului veac al XIV-lea, din nordul Franţei până dincolo de Prut, călare pe credincioşii lor cai, Logun, Dizăl şi Moghior, lăsându-şi amprenta asupra marilor evenimente ale Evului Mediu.
În vremea regelui Filip cel Frumos şi a papei Clement al V-lea, cei trei încearcă să îi salveze de la moarte pe maeştrii Ordinului Templier, Jacques de Molay şi Geoffroi de Charney, îl întâlnesc pe ”urzitorul de cuvinte cu rost în coadă” Dante Alighieri pe când acesta scria ”Divina comedie” şi pe Giovanni Boccaccio pe când era doar un copil, împacă familiile Capulet şi Montague şi îi salvează pe Romeo şi Julieta după ce intervin comic în scena balconului, îi povăţuiesc pe meşterul Manole şi pe Ana, îi împacă pe cei trei ciobani din ”Mioriţa” şi îl ajută pe Basarab I Întemeietorul să câştige lupta de la Posada împotriva lui Carol Robert de Anjou. Totul fără a refuza o ulcică de vin, o friptură la proţap sau o femeie frumoasă. Berilă Vlahul meditează la un moment dat, mărturisindu-i sasului Kremvurşt von Schlitz: ”Uneori, bălane, viaţa e ca atunci când eşti la muierea altuia şi ăla bate la uşă.”
Cei trei bravi aventurieri cunosc misterul giulgiului din Torino, precum şi a culturii Hamangia, au avut legături cu Quasimodo de la Notre Dame, au fost martori la inventarea cârnaţilor de către jupân Cârnaţ, a pizzei de către Gnocchi Treiocchi şi a manelei de către menestrelii indici Giani Versificatoru’ dă Aur, Cordeles Privighetoru’ Magic şi Spartan Pruncu’ Minunilor, negociază cu hanul tătar Bor Khan şi cu sultanul turc Pilaf şi îl inspiră pe Grigorie Ţomanap Cronicarul.
Cardinalul Flatule de Bará, sfătuitorul Gell de Douche, părintele Potenţiu, Gyula Kacsyula, mătuşa Sclerose, Pitique de Tarencrique, cavalerul de Piche sur Mur, soldatul d’Obitoque, unchiul Per-Vert, Ion a lu’ Miniu, torturistul Tzyspargfátsa, fripturistul tătar Pulpan sau negustorul turc Bakşiş sunt doar câteva dintre zecile de personaje cu nume nostime care însoţesc eroii în aventurile lor.
O carte magistral ţesută, bine documentată, cu un limbaj autentic, cu o atmosferă degajată şi plină de umor, care te lasă dorind mai mult. ”Nepovestitele trăiri ale Templierilor români” ar putea deveni o serie întinsă în care Berilă Vlahul, Kremvurşt von Schlitz şi Pişta Massy, personaje uşor de îndrăgit, să fie puşi în faţa tuturor personalităţilor şi a tuturor evenimentelor istorice de amploare ale veacului lor şi poate nu numai. Ne-ar plăcea să îi vedem călătorind prin toate colţurile lumii, rescriind istoria universală. Promisiuni în acest sens oferă Cartea a II-a, care îi poartă pe cei trei din Constantinopol până în Egipt.
”Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc în perioada cavalerilor, iar pe templieri i-am iubit de-a dreptul. Cred că, urmărind teoria sufletului veşnic călător prin trupuri efemere, sufletul meu păstrează în adâncurile sale o parte foarte vie adusă tocmai din acele vremuri”, a declarat autorul.
“În proza lui Adrian Voicu umorul se combină în chip fericit cu elanul epic şi cu o mare inventivitate verbală. Şi aceste calităţi sunt puse tot în serviciul unor acţiuni comice, parodice, dar din care nu lipseşte suspansul. Adrian Voicu nu acceptă să se plictisească în proza lui şi, drept urmare, nu îl poate plictisi nici pe cititor”, spunea scriitorul Horia Gârbea.
”Nepovestitele trăiri ale Templierilor români” seamănă întrucâtva, păstrând proporţiile, cu ”Baudolino”, creaţia legendarului Umberto Eco, o altă rescriere plină de imaginaţie şi de umor a istoriei medievale, iar Adrian Voicu a demonstrat că poate fi cea mai puternică voce a acestui gen în literatura românească.
Leave a Reply