Cultură şi căldură în “Târgul Ieşilor”

Prin suita de manifestări culturale care au năvălit peste “dulcele târg al Ieşilor” (Festivalul de Teatru, Târgul Meşterilor Populari, Noaptea Muzeelor), s-au strecurat cu dibăcie şi minunaţii mei “Templieri”.
Berilă, Pişta şi Kremvurşt au ajuns şi la LIBREX, făcând cunoştinţă cu un public care, fiind urmaşul lui Dosoftei, este prin tradiţie iubitor de carte. Lume multă, lume bună, emoţii pe capul meu “câte pene pe cucoş”, noroc cu băieţii de la Editura ALL, nea Florică şi Eugen, care mi le-au mai împrăştiat şi cărora le mulţumesc şi pe această cale.

După ce am avut plăcerea şi onoarea să-l cunosc pe domnul Ioan Holban, scriitor, critic, Director al Teatrului pentru Copii şi Tineret “Luceafărul” – Iaşi şi preşedintele Comisiei de Jurizare şi Premiere a Târgului Internaţional de Carte LIBREX, am ştiut că “Templierii” erau din nou printre prieteni. Domnul Ioan Holban mi-a spulberat din prima emoţiile: “Domnu’ Voicu, dumneata ai pus un titlu care nu te face nici pe departe să te duci cu gândul la ce se află aici! Eşti fenomenal, domnule! De unde ţi-au venit ideile astea? E excelentă cartea, ha-ha!”.
În acelaşi ton, domnia sa a vorbit neîntrerupt un sfert de oră, lucru de foarte bun augur după spusele de culise ale Ralucăi Diaconiuc de la Radio Iaşi: “I-a plăcut teribil cartea ta, pentru că nu-i stă în obicei să vorbească aşa de mult!”.

Au urmat autografe, poze, iar mulţumirile mele se îndreaptă către Ela, Cornel, Irina, Tudor, Daniel, George, Alina şi tuturor celor care au luat “Templierii” acasă şi mi-au fost alături.
O mai veche cunoştinţă de la Gaudeamus – Timişoara, actriţa Manuela Golescu, mi-a făcut onoarea să-mi semneze CD-ul “Luminile Iubirii” cu poeme de Zorica Laţcu Teodosia, pe muzica lui Radu Miculiţă şi recitate de domnia sa.
O suită de mulţumiri speciale se îndreaptă către draga de Ami şi către inimoasa ei colegă de breaslă, Raluca Diaconiuc (Radio Iaşi), care m-a întâmpinat cu o rară căldură şi mi-a dat sentimentul că ne-am şti de zeci de ani. Săru’ mâna, Raluca, şi să ne revedem cu bine şi în alte ocaziuni!

Doresc să vă împărtăşesc, nu fără un strop de mândrie pentru “Templierii” mei, ceea ce a spus domnul Ioan Holban la finalul alocuţiunii domniei sale: “Apariţia Nepovestitele trăiri ale templierilor români este un eveniment major în lumea cărţilor din acest an, dacă nu chiar din ultima perioadă. Şi, credeţi-mă, ştiu despre ce vorbesc!”
Mulţumesc frumos, domnule Holban, mulţumesc Iaşi! Rămâneţi cu bine şi să ne revedem sănătoşi!


3 Trackbacks / Pingbacks

  1. Neliniştitu' » Post Topic » “Drumul Templierilor” a trecut pe la Iaşi. Şi bine a făcut!
  2. Un an cât o viaţă de om | Adrian Voicu
  3. Cultură şi căldură în “Târgul Ieşilor” | Adrian Voicu

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*