Cap. IV – Unde se gândeşte o otrăvire.

Distracţie plăcută!

Acum şi pe digital.

Aici.

Ca să elimin suspansul, de mine e vorba în evenimentul de mare însemnătate în istoria post ’89 decembristă a televiziunii, din punct de vedere interviuri.

Mulţumirile mele cele mai calde se duc înspre Codruţa Marinescu, o drăguţă şi o absorbitoare de emoţii, precum şi înspre instituţia care m-a găzduit întru intervievare, zicând aci de TVR.

Proză
Dorin Ivan – stagiar
Cosmin Perţa – stagiar
Mihai Traistă – stagiar
Adrian Voicu – stagiar

Copii şi tineret
Laura Grunberg – stagiar

Critică
Sorin Lavric – titular
Adrian Niţă – stagiar
Răzvan Voncu – titular

Dramaturgie
Ion Bogdan Martin – stagiar
Eugen Virgil Nicoară – stagiar

Poezie
Florin Dochia – stagiar
Constantin Marafet – stagiar
Ioan Bogdan Ştefănescu – stagiar

Traduceri
Luminiţa Munteanu – stagiar
Delia – Michaela Răzdolescu – stagiar”

Am încheiat citatul.

Mulţumiri profunde juriului, susţinătorilor, prietenilor susţinători, celor care au menţionat scrierile mele în presa pe hârtie ori online, la radio ori la teve, fanilor şi tuturor celor care sunt atraşi de scriitura mea.

Mă înclin şi vă îmbrăţişez pe toţi cu drag, pentru că fără voi toţi nu s-ar fi produs acest onorant eveniment din viaţa mea.

Să-mi fie de bine şi să ne vedem sănătoşi când o fi să fie petrecerea a mare din septembrie.

Sursa:

Ieşirea la lumină  a “Templierilor” a fost anunţată de Hotnews, Antena1, Antena3, Observator Cultural, Libertatea, Jurnalul Naţional, Agenţia de Carte, ALL Café, Centrul Cultural Piteşti, Curierul Zilei, iar o serie de personaje cunoscute sau ultracunoscute din lumea literară i-au vorbit de bine şi pe ei şi pe autorul lor, amintind aci de Lucia Verona, Veronica Balaj, Cristina Maria Mitrea, Mihaela Butnaru, Ion Cristofor, Dumitru Sârghie ori Stelian Ţurlea.

Pretenarele, pretenarii ori multiplele cunoştinţe online nu s-au lăsat mai prejos şi m-au onorat cu faine cronici ori anunţuri la adresa lui Berilă, Pişta şi Kremvurşt: Mădălina Ionescu, Simona Fusaru, Renata, Alina, Crisia, Simona Ionescu, Ada Pavel, Oana-Teodora Călin (în Revista Luceafărul), Boghi, Victor, Vaxxi, Cristi Şuţu, Teo Negură, Vlad, Cronicarul, Krossfire, Zamolxis, Alpha, Sever Gulea, Nea Costache, Dorinescu, Bogy, iYli, Fan SF, Laurentzyu. Sper să nu fi făcut niscai omisiuni…

Sprijinit îndeaproape de Viorel Zaicu, Mario Demezzo, Ciprian Constantin şi, în particular, de tot ALL-ul, am început lansările la Gaudeamus-Timişoara, a urmat Iaşiul (Librex), Bucureştiul (Bookfest şi Parcarea de la Polivalentă), CCO (Centrul Cultural Ogrezeni), apoi a început Drumul Templierilor prin Ţările Române: Ploieşti, Braşov, Sibiu, Alba, Târgu Mureş, Cluj, Craiova, Slatina, Piteşti şi Constanţa.

Drumul nostru a fost anunţat prin felurite medii, ca: Adevărul, Ziarul Financiar, Revista Luceafărul, Ziua de Cluj, Realitatea.net, Revista Accent Cultural, Alexandria Librării, Ziarul de Roman, Gazeta Nouă, Revista Flacăra, Rondul de Sibiu, Sibiu.net, Citynews, Napoca News, Zi de zi, Gazeta de Sud, Bună ziua, Braşov,  Antidotul, Ziare pe net, Sibiu247, Iubesc Tulcea, Ziarelive, Presaonline, Ultimul Ceas, Ziar.com, Gazetarul, Revista Presei, Onmiscop, Ora de Dolj, Observator,  Telegrafonline, Renaşterea, Jurnal de Constanţa ori Mesager de Constanţa, ca să dau numai câteva din zecile de mii de anunţuri găsite de nea Gugăl.

“Templierii” au apărut la TVR Cultural, TVR Craiova, TV Europa Nova (Timişoara), Tele Nova, TVS şi Mix TV (Braşov), Eveniment TV (Sibiu), în interviu la Radio Timişoara (săru’ mâna, Doamnă Veronica Balaj), Radio Iaşi (mulţumiri Raluca Diaconiuc), Radio Eveniment şi Radio GoFM (să trăieşti, Laure Lupule), Radio Bucureşti şi Radio Antena Satelor (mulţumiri Anamaria Ionescu), în video-interviuri la ALL Café (mulţam fain, Lori Modoran) şi ArTV (mulţumiri Iulia Pană), într-un clip audio (da, ştiu, e video, da’ partea audio e făcută de Alex Tuhuţ) difuzat la greu pe Radio Guerrilla (mulţam fain, nene Alex Tuhuţ), iar pe GoFM se difuzează şi-n zilele noastre, he-he! (hai, să trăieşti maxim, Laurenţiu Sever Lup), în lectură publică la Clubul de Proză al dragului şi regretatului Costi Stan, în filmuleţele de culise realizate de Lori Modoran (săru’ mânaaa!), Backstage I şi II, nemaizicând de zecile de “share”, “like” ori “+” de pe Facebook, Twitter ori Google+.

Continuăm şirul dezvăluirilor cu aceea că “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” a fost cea mai citită carte în Sibiu, conform Ultimului Ceas şi, conform Mediafax, ALL Café şi Bookiseala, a fost pe locul al doilea la vânzările ALL de la Bookfest.

Pe 1 Decembrie, în plină Zi Naţională, GoFM mi-a produs o surpriză de proporţii, citez, “scriitorii Ioana Revnic şi Adrian Voicu au fost desemnaţi de echipa GoFm cei mai apreciaţi autori al momentului. Clasamentul a fost realizat în redacţiile Go din Bucureşti, Sibiu, Arad, Timişoara şi Piteşti pe baza prezenţelor în emisiuni radio şi TV”, lucru care nu e de colea, zic! Mulţumesc frumos dragilor, las’ că ne vedem noi la o ciorbă de fasole cu afumătură stropită cu vreo două carafe de vin “doi de R” (roşu şi rece)!

De Sfântul Nicolae Editura ALL i-a inclus într-un minunat set de cadouri alături de alte patru cărţi faine din “Strada Ficţiunii”. Foarte fain şi onorant, nu? Din interiorul Editurii ALL mi-a parvenit informaţia că primul tiraj s-a cam epuizat. Prin urmare, semne bune anul are, he-he!

La o săptămână după Moş Neculai, Clubul de Proză de la Muzeul Naţional al Literaturii Române a venit cu premiul pentru cel mai bun tânăr scriitor pe 2011, iar acum câteva zile, Cristina Maria Mitrea, şefă de trib la 4arte, a mărturisit că “Templierii” ocupă a treia poziţie în “Topul celor mai bune 5 cărţi pentru anul 2011″.

Închei cu spusele de-acum câteva zile ale unui mare pretenar sufletist şi sibian pe deasupra, Laurenţiu Sever-Lup de la GoFm: “Anul 2011 nu mi-a adus o mai mare satisfacţie în carte decât să-l întâlnesc pe Adrian Voicu. Este fabulosul fiecărei pagini, un Cervantes al romanelor româneşti şi un zburător pe hârtia de turnesol. Era parcă de aşteptat acum să aud şi de acest premiu (cel de la Clubul de Proză, n.a.), la Adrian mă aştept să citesc poate în Daily Mail că este nominalizat la un Nobel. Nu spun cuvinte mari, el este OM şi trăieşte prin carte, aşa cum trăim şi noi cu oxigen. Da, am pus mâna pe el, l-am cunoscut şi este un prieten pentru care mă înclin, datorită omeniei, prieteniei şi mai mult…. datorita talentului inimaginabil ce-l străpunge pe pridvorul scrierii.” 

Tuturor celor menţionaţi mai ‘nainte, din apropieri sau depărtări, eu şi “Templierii” vă mulţumim, dragelor şi dragilor din real ori virtual, voi ne faceţi să mergem înainte şi datorită vouă urcăm.

Fuse un an tare fain şi unic pe mai multe direcţii şi planuri, care m-a umplut tare de fericire şi bucurii nemăsurate în limite omeneşti, pe care mi-l doresc să se repete măcar de încă 30-40 de ori, iar dac-o fi să-mi fie rău, aşa să-mi fie, tată, he-he!

Prin urmare, frumoaselor şi dragilor, vă doresc ce-mi doresc, petrecere adevărată să aveţi, să fiţi iubiţi total, să vă pricopsiţi de fericiri nebănuite şi să ne recitim au revedem sănătoşi, că fără sănătate, se duce boalii tot cheful!

LA MULŢI ANI, VOUĂ ŞI CELOR DRAGI!

Un prim gând se duce către regretatul Constantin Stan, datorită căruia am început să frecventez Clubul de Proză, apoi către Aurel Maria Baros, datorită căruia am revenit la întâlniri după ce iniţiatorul proiectului s-a stins…

Mulţumiri juriului, Editurii ALL, lui Viorel Zaicu, mulţumiri lui Berilă Vlahul, lui Pişta Massy şi Kremvurşt von Schlitz, plecăciuni muzei, mulţumiri tuturor celor care mi-au fost, îmi sunt şi-mi vor fi alături pe mai departe!

Ştiu că mi-au plăcut tare mult „Basmele românilor” de Petre Ispirescu, pe care le-am citit de multe ori, precum şi „Poveştile nemuritoare”, dar şi cele pe care le auzeam în familie, de la ăl bătrân, tataie-miu, ori taică-miu, ori de aiurea, spuse de vecini sau auzite pe te-miri-unde şi mă gândeam cât de bine ar fi fost să trăiesc toate acele aventuri sau, măcar, să pot să le povestesc şi eu astfel.

Dacă stau bine să mă gândesc, cam prin liceu (Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza) mi s-a declanşat pofta de scris. Am scris o nuvelă SF pentru un concurs organizat de o revistă din Timişoara, demult, pe la jumătatea anilor ’80, apoi neprimind nici un răspuns, am continuat cu scrisori către fetele de la „Sanitar” şi „Pedagogic” şi revista „Viaţa Studenţească”.

Treptat am descoperit că scrisul nu dăunează sănătăţii şi relaxării, ba din contră. Şi am continuat să scriu pentru prieteni şi colegi (în Şcoala Militară de Artilerie Antiaeriană şi Rachete de la Braşov scriam texte pentru brigada artistică), dar cel mai mult cred că pentru sufletul meu. Am fost norocos să constat că sufletului meu i s-au alăturat atât de multe persoane cărora să le placă rândurile mele. Astfel, mult mai târziu, întâmplările puse pe online de la întâlnirile Clubului Daewoo din parcarea de la Polivalentă s-au concretizat în primul meu manuscris, iar gândul de a avea o carte tipărită a început să mă roadă din ce în ce mai mult. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit defel cu cea a editurilor contactate.

Am luat drumul internetului şi am trimis câteva zeci de mesaje pe e-mail către diferite edituri, marea majoritate nebăgându-mă în seamă sau răspunzând negativ solicitării mele de a realiza o carte. Acest lucru se întâmpla în primăvara lui 2007.

Până la urmă am reuşit să tipăresc în regie proprie “Joi seara, în parcare”, probabil singura carte de gen care există. La fel s-a întâmplat şi cu cea de-a doua carte, “Între două decolări”. Culegerea textului, tehnoredactarea, corectura, paginarea, concepţia şi realizarea machetei paginii, concepţia şi realizarea coperţilor, pregătirea pentru tipografie a celor două cărţi, precum şi cheltuielile pentru tipărire şi lansările aferente au fost suportate integral de mine. Menţionez că pentru respectivele lansări am trimis mesaje către o sumă de ziare şi felurite personalităţi ale vremii, dar, aşa cum mă aşteptam, nu au dat curs cererii mele. Slavă Domnului că mi-au fost alături familia şi prietenii!

Distribuţia primelor două cărţi a fost un dezastru, editura respectivă având mijloace foarte limitate în acest sens. Astfel, după vreo două lansări, m-am trezit acasă cu mai mult de jumătate din tirajul celor două cărţi (tirajul fusese de 300 de exemplare/titlu). La fix trei ani după prima lansare, am reuşit să vând sau să dăruiesc toate cărţile ce-mi rămăseseră. La vremea aceea promovarea a fost făcută numai pe cale orală de către prieteni, cei care ajunseseră la lansări ori cei cărora le dăruisem cărţile.

Abia cu “Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, cea de-a treia carte a mea, aveam să aflu cât de greu e să fii publicat în “eterna şi fascinanta Românie”. Mă gândeam deja că o să păţesc ca acum trei ani, când, necunoscut fiind, m-am izbit într-una de refuzuri, dar am luat problema cu ambele mâini şi a pornit cu speranţă către necunoscut. Internetul era mult mai prezent şi am găsit pe Google un document care mi-a oferit câteva zeci de edituri dintre cele mai cunoscute în România. Ei, bine, din astea le-am selectat pe cele din Bucureşti, am mai cernut o dată rezultatul şi am rămas cu aproape 30.

Pentru fiecare editură în parte am trimis un mesaj cu propunere de colaborare şi câteva capitole ataşate. Au răspuns aproape jumătate. Vreo două dintre ele au luat propunerea în serios şi mi-au spus să le trimit manuscrisul, după care n-au mai dat nici un semn de viaţă în ciuda mesajelor mele trimise în fiecare zi de luni vreme de două luni. Unele mi-au răspuns că n-au buget, dar că pot să-mi tipărească manuscrisul dacă plătesc eu, altele că nu se încadrează în stilul lor, iar altele că au făcut deja planul editorial şi că să mai revin eu mai târziu.

Singura editură care a fost interesată cu adevărat de “Templieri” a fost Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, iar colaborarea cu dl. Viorel Zaicu a fost peste cele mai optimiste aşteptări ale mele. Editura s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă apariţia unei cărţi, în aprilie a apărut în cea mai nouă şi mai tare colecţie a lor, “Strada Ficţiunii” (între noi fie vorba şi scuzată să-mi fie lipsa de modestie, dar am fost primul autor român din colecţie, sic!), iar din luna mai am început turneul de promovare susţinut 100% de Editură.

Turneul de promovare a cuprins târgurile de carte Gaudeamus de la Timişoara şi Iaşi, Bookfest din Bucureşti, plus încă alte 10 oraşe mari din ţară.

S-a luptat pe toate fronturile, online şi offline, la radio şi la televiziune, de către Editura ALLFA, de mine prin intermediului blogului personal şi al site-ului de autor, de către o grămadă de prieteni, cunoscuţi şi de către toţi cei care au cumpărat cartea şi au scris pe blogurile personale sau au dus vestea mai departe prin viu grai.

Au fost zeci de apariţii în presă şi de critici pe site-uri de specialitate, concomitent cu mai multe interviuri la radio şi televiziune. Toate acestea cumulate m-au dus cu gândul că “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” a fost şi încă mai este un succes, dar până la a deveni bestseller sau la a fi tradus în altă limbă mai e ceva drum de parcurs.

Că tot veni vorba de bestseller, mi-aş dori să se întâmple asta cu romanele mele, ca să nu zic că mi-ar plăcea teribil ca să am tot timpul această “ocupaţiune” de scriitor şi să trăiesc de pe urma ei. Nădăjduiesc că acest lucru va fi posibil atunci când cititorii români vor avea ceva mai multă încredere în autorii români contemporani, în general, şi în scrisul meu, în particular, şi nu vor mai alege doar dintre cele câteva nume consacrate şi bătute în coperţi de mai toate editurile cu ştaif.

Chestia cu traducerea este un alt vis, deşi multă lume mi-a spus că stilul şi scrisul meu sunt intraductibile în alte limbi sau, dacă ar fi făcute, şi-ar pierde mult din savoare. Rămâne de văzut dacă viitorul va rezerva scrisului meu şi posibilitatea unor traduceri savuroase. Probabil că şi asta va veni, dar va merge mână-n mână cu popularitatea dobândită în rândul cititorilor autohtoni.

Până se va întâmpla să fiu celebru, bogat şi tradus în alte limbi, he-he!, trebuie să rămân inginer şi să profesez pentru a-mi permite şi în continuare plăcerea scrisului. Nădăjduiesc că bunul Dumnezeu, muza şi sfânta Editură ALLFA îmi vor oferi şi în continuare şansa de a mai publica romane.

Sănătoşi să fim şi să ne citim!

Adrian Voicu s-a născut la 14 martie 1970 la Nehoiu, în judeţul Buzău.

Am văzut lumina cu ochii fizici într-o zi de primăvară, mai precis, cu o zi şi ceva înainte de jumătatea lui martie, în primul an din cei ai lui ’70, pe plaiurile Nehoiului.

A debutat cu volumul de proză Joi seara, în parcare (2007). Tot în 2007 îi apare şi cartea din aceeaşi categorie a prozei memorialistice Între două decolări. Autorul îşi rezervă, însă, dreptul de a pune pe hârtie întâmplări mai mult sau mai puţin închipuite, genul memoristicii fiindu-i astfel strâmt pe alocuri. A mai publicat şi în revistele culturale Apollon (2007), Luceafărul (2009) şi Argeş (2010) fragmente din cărţile apărute sau viitoare. În 2010, în volumul colectiv Premiile Lili - Antologia Festivalului de Literatură LILI, Ediţia I, Adrian Voicu reeditează câteva capitole din Decolări, ca laureat al premiului special pentru proză. Începutul anului 2011 a venit cu vestea apariţiei romanului Nepovestitele trăiri ale templierilor români.

Scrie şi pe blog, dar poate fi găsit şi pe Facebook, Twitter ori Google+.

Cenuşă de Trandafir – 11.11.2011

În ciuda faptului că autorul îşi dovedea talentul încă de la primele încercări, el nu a reuşit să atragă atenţia criticii de specialitate. Cu toate acestea, Adrian Voicu nu a fost ocolit de un anume succes, mai ales datorită prezenţei sale în spaţiul virtual. Blogul său va fi încununat cu premiile Cel mai savuros blog (2009), Blogul cu cel mai mult umor (2010).

Romanul “Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, apărut în colecţia Strada Ficţiunii –  Contemporan, a editurii Allfa (2011), dă adevărată măsură a talentului său de excepţie. Roman greu clasificabil, volumul este o reconstituire istorică a unor epoci istorice îndepărtate. Întâmplările, pline de umor şi dinamism, au în centru pe cei trei eroi autohtoni: valahul Berilă, ungurul Pişta Massy şi sasul Kremvurşt von Schlitz. Modelul lor ar părea să fie calchiat după cel al muşchetarilor lui Dumas, dacă autorul n-ar fi creat trei eroi absolut originali. Eroii lui Adrian Voicu sunt membri ai unui ordin secret, Sabia Domnului, fiind educaţi în spiritul fraternităţii şi onoarei într-un veac recunoscut ca unul întunecat. Rătăcitorii cavaleri vor străbate toate colţurile Europei medievale, fiind prezenţi la curtea lui Filip cel Frumos, a papei Clement al V-lea. Înfruntând inamici de toate soiurile, ei vor fi urmăriţi de cititor în crâşmele din mahalaua Parisului până în Valahia lui Basarab Întemeietorul. Înfruntând cu curaj toate pericolele, templierii încearcă să-i salveze pe Jacques de Molay şi Geoffroy de Charney, miticii conducători ai Ordinului Templierilor. Chiar dacă nu reuşesc să împiedice arderea lor pe rug, la întoarcere cei trei vor avea parte de alte aventuri extraordinare.

Se vor întâlni cu personaje istorice fabuloase, de la Quasimodo şi poetul Dante la Romeo şi Julieta. Întorşi în spaţiul mioritic îi vor întîlni pe Ana şi Meşterul Manole, pe cei trei păstori din balada Mioriţa. Înaintea retragerii lor în cămăruţa părintelui Catodiu de la mănăstirea din Cârţa, vor avea o contribuţie hotărâtoare în bătălia de la Posada, prin care se pregătea independenţa Tării Româneşti.

În spirit postmodern, Adrian Voicu rescrie istoria nu numai cu indiscutabilă erudiţie, ci cu un umor nebun. Fără să exagerăm, considerăm că “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” este o veritabilă capodoperă de umor, burlesc şi ironie, o carte inclasificabilă (parodie, roman istoric, roman postmodern, roman umoristic etc), comparabilă cu cele mai bune cărţi ale unor Eugen Barbu sau Mihail Sadoveanu.

Acest Adrian Voicu merită urmărit cu toată atenţia, cartea sa de vacanţă oferind nu doar o lectură plăcută, ci şi certitudinea că autorul are toate calităţile pentru a se autodepăşi.

Ion Cristofor – 26.08.2011

Cred că am așteptat o carte ca Nepovestitele trăiri ale templierilor români, ceva ce scriitorii „serioși” evită, probabil: un roman lipsit de morgă, fără pretenții de mare literatură, dar scris cu talent și simț al limbii; amuzant, dar nu cu umorul gros și ofensiv dintre blocuri; ușor, fără a cădea în derizoriu. Pe scurt, o comedie care să merite citită. Și iat-o:

Trei cavaleri „români”, Berilă valahul, ungurul Pișta Matty și sasul Kremvurșt von Schlitz, au misiunea de a recupera și păzi rămășițele maestrului templier Jacques de Molay, ars pe rug de Filip cel Frumos, rege francez. Pînă să-și ducă la îndeplinire această misiune, cei trei templieri trec prin tot felul de aventuri, comploturi și ospățuri, întîlnind personaje colorate, și la nume, și la vorbă. Iar după îndeplinirea scopului, mai salvează și alți amărîți ai istoriei de la moarte sau faimă rușinoasă: pe Romeo și Julieta, pe meșterul Manole și pe Ana, pe ciobanii din Miorița (cu tot cu măicuța bătrînă), îl ajută pe Basarab I să cîștige bătălia de la Posada și pe Carol Robert să fugă rușinos, dar sănătos.
Adrian Voicu construiește un tablou parodic al evului mediu european, în care pioșenia se potrivește cu apetitul pentru plăcerile lumești, execuțiile publice sunt spectacol pentru mase, iar capetele încoronate sunt preocupate de ghiftuială și în general destul de neinspirate în rolurile de conducere.

Amuzamentul decurge în special din numele personajelor, puse în acord cu caracteristicile lor definitorii: frații Grobienne și Mitocainne, contele de Geaba, Gell de Douche, Omlette de Troissoeufs, jupînul Gulasz, d’Iscrete și de Scripture și așa mai departe, inventivitatea autorului nu are măsură. Urmează umorul de limbaj și de situație, amintesc doar dialogurile amețitoare în proverbe latinești, latina fiind limba de recunoaștere a templierilor și aliaților lor, schimburile de replici dintre cei trei cavaleri, reflecțiile lor cu privire la viață, băutură și femei, întîlnirea cu hanul Bor Khan și noua lui invenție în arta războiului – chinezii zburători. Romanul este plin de situații comice, iar reușita lui Adrian Voicu constă și în faptul că toate acestea sunt conectate la o poveste cursivă, fără tărăgănări inutile, cu suficient suspans și mister.

Prin urmare, Nepovestitele trăiri… nu-i o parodie invălmășită, de tipul scenetelor sau serialele umoristice pe care le cunoaștem, ci literatură comică de calitate. Autorul are imaginație, dozează bine suspansul și umorul, a construit trei eroi memorabili, un fir narativ pe cît de fantezist, pe atît de stabil și, nu în ultimul rînd, se vede limpede că-i place să povestească.

Plusuri
Este un amestec original de ficțiune istorică, parodie și roman postmodern. Cei trei templieri sunt eroi autohtoni amuzanți și nu prea complicați, autorul evitînd tragismul și pioșenia cu care sunt privite în general figurile din istoria românească veche.

Minusuri
Nu vă așteptați doar la subtilitate și finețe în umorul acestui roman.

Recomandări
Aventurile templierilor români, imaginate cu un umor plin de bunăvoință, pot fi o lectură perfectă pentru vară: cartea (re)scrie aventuri istorice, într-un spirit ironic la adresa apucăturilor tradiționale românești și nu numai, este cursivă și captivantă.

Mihaela Butnaru – Bookblog, 17.07.2011

Mulţumiri şi plecăciuni Biancăi Florea, Cameliei Văcaru, Jurnalului Cultural, în general, şi pretenarului Mario Demezzo, în particular.