Joi seara, în parcare

Fusesem la câteva întâlniri DaewooClub, undeva lângă Palatul Copiilor, şi îmi plăcuse atmosfera. Cunoscusem câţiva omuleţi gata să-mi arate cum Matizacul se limitează într-a doua la 70 km/h, ce îmbunătăţiri aş putea să-i aduc pe dinăuntru, pe dinafară şi părea că toată lumea prezentă voia să mă ajute într-un fel sau altul.

Încântat fiind de noua locaţie aleasă pentru întâlniri (era pentru prima oară când ne strângeam rândurile acolo, la Polivalentă), cât şi de entuziasmul celorlalţi participanţi, m-am apucat să aştern pe tastatură punctul meu de vedere referitor la ce se întâmplase la faţa locului. În urma lecturării rândurilor mele, Schenk scria, parafrazând cuvintele scriitorului Petre Pandrea: „Eu, cronicar mandarin valah, aflat pe marginea Neantului, cavaler ne-nfricat, înfricoşat numai de tăcerea spaţiilor infinite şi a misterului cosmic, privind la oameni şi la mine fără patimă, consemnez aceste rânduri pentru urmaşii mei personali (Obi_wan_Kenobi)“.

În spiritul „user name“-ului ales de mine, Flex întărea „înscrisul“ Schenkului: „Obi va scrie de acum încolo şi până la sfârşitul Galaxiei… asta… cum îi spune… sfârşitul Imperiului“.
Aşa s-a produs debutul meu „cronicăresc“ într-ale întâlnirilor de joi seara, de la Polivalentă. Încurajat de personajele prezente la adunările „live“ şi de cele de pe forum, am continuat această îndeletnicire de fiecare dată când ajungeam în parcare.
Recitind după luni de zile ce scrisesem, mi se perindau prin faţa ochilor clipele de atunci, rearanjam numele cu personajele, personajele cu întâmplările şi, de ce să nu o spun p-a dreaptă, mă cuprindea nostalgia momentelor pe care nu aveam să le mai trăiesc decât prin intermediul lecturii. Cu acest sentiment, adânc înfipt în suflet, într-o zi însorită, privind la vreun pahar singuratic cu vin sau la vreo sticlă văduvită de bere, m-a fulgerat prin neuroni ideea de a materializa ceea ce ţineţi acum în mânuţe.

La întâlniri se vine de plăcere, nu contează marca sau faptul că ai sau nu maşină. Unii veneau şi cu bicicleta, mândră purtătoare de autocolant ChevroletClub, he-he! Doriţi să abordaţi subiecte de mare rafinament despre maşini şi maşinării de tot felul, calculatoare, aparate foto, telefoane, „divaisuri“, sonorizări, regularizări de salarii şi de femei, să participaţi la şedinţe de distrus seminţe şi de savurat suc (sau ceai, la temperaturi sub 10 grade), să râdeţi şi să staţi pentru câteva ore cu curul pe problemele care vă apăsau până să ajungeţi acolo? De vă împinge curiozitatea, în parcare veţi găsi adevărul! Nu se poate să nu fie cineva joi seara pe ploi, ninsori, călduri şi geruri, inflaţii crescânde şi scăzânde, sărbători sau schimbări de guverne ori preşedinţi.

În încheiere, vă atrag atenţia (am mai făcut-o aleatoriu şi prin scrierile ce vor să vi se înfăţişeze) despre faptul că rândurile ce le-am scris sunt de cele mai multe ori ficţiune de înalt angajament, anume create pentru exersarea imaginaţiei, producerea zâmbetelor, a râsului nestăvilit şi pentru smulgerea din realitatea crudă ce, adesea, ne înconjoară.
Ca să fiu şi mai elucidant, citez NFS-ul care-mi spunea la una dintre întâlniri: „Bă, abia aştept să citesc mâine dimineaţă ce n-am făcut în seara asta!“.

Restul e istorie…