Nepovestitele trăiri ale templierilor români – Bildungsroman

Principalele personaje sunt Berilă, Pişta Massy şi Kremvurşt von Schlitz. Ei fac parte dintr-un ordin secret şi au fost instruiţi în spiritul onoarei şi al prieteniei. Inamicii le vor pune piedici de-a lungul şi de-a latul Europei, de la periferiile Parisului până la Marea Neagră, trecând prin bătălia de la Posada şi prin rescrierea istoriei lui Romeo şi a Julietei sale. Umorul, răsturnările de situaţie ţinute în frâu de autor, precum şi numele personajelor, adevărate arabescuri patronimice, sunt atuuri ale acestei cărţi. Scriitorul nu are inhibiţii nici în limbaj, nici în abordarea de teme ori în lansarea de „şopârle” contemporane. Eroii lui Adrian Voicu dezleagă pentru cititor câteva secrete ale Ordinului Templierilor şi adaugă piper mioritic vorbelor ce se vor fi rostit în urmă cu şapte secole. Nepovestitele trăiri ale templierilor români sunt o repriză de râs, prospeţime şi istorie pe înţelesul amatorilor de intrigi.

Acurateţea istorică nu este un obicei obsedant pe strada Ficţiunii traversată de scriitor: contrafactualul se întâmplă cu şi mai multă naturaleţe, ca în paginile care rescriu deznodămintele legendelor Mioriţa şi Meşterul Manole. Înşişi Romeo şi Julieta se bucură de un alt curs al istoriei lor de dragoste, aşa cum a văzut-o scriitorul.

Din morala Evului Mediu, autorul păstrează şi adesea consemnata teamă de sânge a bărbatului – un personaj mărturiseşte că nu mai poate asista la execuţii de când i s-a făcut rău la naşterea unui prunc. Firul vital care îl leagă pe Eros de Thanatos este, de altfel, una dintre sforile din mâna artistului care îşi pune personajele să iubească, să trădeze, să călătorească şi să ucidă, să bea, să mănânce şi să spioneze în aşternuturi şi la curţi regale, într-un roman cu o excepţională putere imagistică, pe alocuri specifică celui mai pur decupaj cinematografic de acţiune.

Întâmplările derulate sub ochii cititorilor în “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” mai fac o trimitere la clasicismul romanesc, prin aceea că devenirea unuia dintre personajele principale, Kremvurşt, transformă cartea într-un Bildungsroman.

Mădălina IONESCU – Accent Cultural, Supliment “7 Seri

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*