Cele bune să se-adune

Anul ce tocmai trage uşa după el a fost anul trasului de învăţăminte şi a deschisului ochii. Dacă nu era 2013 nu învăţam că prietenia, loialitatea şi bunul simţ au din ce în ce mai puţin de a face cu relaţiile dintre oameni, spunând asta în comparaţie cu mai bunii 2010 şi 2011, ba chiar şi cu mai încercatul 2012.

Lăsând cele rele să se spele şi mulţumind Bunului Dumnezeu că am rămas cu Speranţa întreagă la capitolul apariţii editoriale, vă zic că mi-a fost şi tare bine constatând că ni s-au înmulţit prietenii şi zic aici de, în ordinea apariţiei în cotidian, Joey Cornilă în 7jurnale, Crinutza, Ana Mănescu pe Semne Bune, Kadia Yusupova, Lorellei, Oana şi Sorin.

Ambele cărţi ale “Nepovestitelor trăiri ale templierilor români” au fost descoperite de Barnes and Noble, ’txtr, itunes, de ruşii de la Litres, de Amazonul nemţesc, dar şi cel spaniol, macaronar sau franţuzesc, de Bright Books şi de Hive, de suedezii de la Dito, apoi de estonienii de la Krisostomus, de americanii de la World of Digitals şi Sony Reader Store, de Librăria Libertas, de Love Reading Co ori de canadienii de la Indigo.

La sfârşit de mai prietenii de la GOfm m-au numit Omul Zilei, iar o lună mai târziu am fost invitat să vorbesc la lansarea ultimei cărţi semnată de Anamaria Ionescu.

Inimoasele mele prietene Liliana Negoi şi Raluca Chipriade m-au onorat cu publicarea primului interviu în primul număr al revistei lor online “Din dragoste pentru artă”, iar prietenul Mircea Pricăjan mi-a publicat un capitol în  Nr. 14 al Revistei de Suspans.

Mult? Puţin? Destul? Cam asta a fost în linii foarte mari anul 2013, iar eu, laolată cu manuscrisele, privim cu nădejde către mâine, către 2014. Care, după semne, va fi tare fain, zic eu.

Prin urmare, frumoaselor şi dragilor, s-aveţi petrecere adevărată, să vă iubiţi total, să vă pricopsiţi de fericiri nebănuite şi să ne recitim au revedem sănătoşi, că fără sănătate, se duce boalii tot cheful!

LA MULŢI ANI, VOUĂ ŞI CELOR DRAGI!

1 Trackback / Pingback

  1. Neliniştitu' » Post Topic » Cele rele să se spele

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*