Un autor polivalent

Un autor polivalent ca Adrian Voicu trebuia, după teatru, proză scurtă şi roman, să ajungă şi la poezie, măcar că ordinea e, de regulă, invers. El scrie, conform subtitlului, „poezii mai dichisite pentru suflete îndrăgostite şi mai naive pentru amorezi şi dive”.

Adrian Voicu e un autor ludic şi un erotic, fan al strofei muzicale, baladist şi compunător de catrene. Conturul textului aminteşte de Emil Brumaru: „De câte ori ţi-am spus că mi-eşti penel,/ Paletă de culori şi şevalet?/ De câte ori privesc la pânze goale,/ În ele apari tu, cea cu buze caramel”.

Baladele, uşor argotice şi licenţioase, păstrează aerul lui Miron Radu Paraschivescu up-datat parodic: „Pac! M-ai strâns între picioare/ De la şoc, de la surpriză/ Mi-a rămas ştecheru-n priză./ Tac-tu mi-a dat peste buci/ Pân-a obosit. Atunci/ S-a oprit din măsurat/ Şi se puse pe-ntrebat”.

Apar şi glume versificate precum Păsărica ei: „I-am zărit-o, mititica. Era numai atâtica. Cum, ce, cine? Păsărica!”. La final – ca să nu intraţi la idei − aflăm că e vorba, cu adevărat, de peruşul iubitei.

Într-o lume poetică tot mai dezabuzată, încrîncenată, dispusă de-a pune răul înainte, Adrian Voicu este o figură singulară. El iubeşte viaţa şi ştie să-i aleagă bucuriile, cîntînd fără de griji.

Horia Gârbea – Revista Luceafărul Nr. 3/2015

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*