Cum nu mă pricep prea mult la poezie, las sarcina de a scrie recenzii sau cronici celor care sunt specialiști în așa ceva. Totuși, citesc poezie și de fiecare dată când am găsit ceva versuri ce au oarecare rezonanță pentru mine, le împărtășesc cu drag cititorilor acestui blog. De curând, Adrian Voicu mi-a trimis două volume cu dedicație, unul fiind de poezie (eu îl știam mai mult ca autor al romanului ”Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, de la Editura All).
Am lecturat prima dată volumul ”Una pe inimă, una pe dos”, unul de poezii, apărut la Editura Tracus Arte în acest an. Am regăsit poezii frumoase, care mi se par potrivite gusturilor mele în această materie: o primă parte foarte frumoasă de poezii de dragoste, din care am selectat cele mai frumoase trei (părerea mea!) pentru acest articol, iar a doua parte cu poezii amuzante, catrene, micii istorii ce par reale (despre asta, săptămâna viitoare, cu alte câteva poezii).Poezia lui Adrian Voicu e proaspătă, închegată și modernă. Nu ne înnebunește cu epitete și metafore, nu intră în metafizica sufletului, fiind mai apropiată cititorului real decât orice altă carte de acest gen citită de mine în ultimul timp. Până la urmă, eu rămân la părerea că se scrie sau ar trebui să se scrie pentru cititori, nu pentru critici.
Cuvintele noastre
Teiubescuri, arabescuri
Tedorescuri, amuțescuri,
Preamulturi și noitumulturi,
Visegânduri și asculturi,
Iubiguri, inimaprinse,
Ochinbuze, pleoapatinse,
Iubiragoste, frumdragă,
Tu ești totul, dragă-mi dragă!
Dragoste
Dragoste simplă, dragoste pură,
Dragoste suflet, dragoste gură,
Dragoste cap, dragoste păr,
Dragoste floare, dragoste măr,
Dragoste inimă, dragoste dor,
Dragoste zâmbet, dragoste zbor,
Dragoste mâini, dragoste mers,
Dragoste atingeri, dragoste vers,
Dragoste soare, dragoste vis,
Dragoste noapte, dragoste promis,
Dragoste valuri, dragoste vânt,
Dragoste stele, dragoste legământ,
Dragoste șoaptă, dragoste catifea,
Dragoste viață, dragostea mea!
Vremea nenașterii noastre
Deunăzi aveam un chef nebun să privesc cerul,
dar nu-ntâlneam decât tavanul alb și efemerul.Neputincios, m-am lăsat cuprins
de-un dor necruțător, nestins
de vremea nenașterii noastre,
când încă-și mai aveau locul
buchetele de margarete-n glastre.Vreau să văd fuste mini și perciuni,
și traficul sporadic, și minuni
făcute cu baghete-acadele
luate din bâlci, cu dungi roșii-albăstrele.Mai vreau să fiu prins la oala cu smântână,
să tund dealul de verde,
să-ți țin zâmbetul în mână
de-atunci și până în prezent.Aș vrea ca să mai merg decent
la mare făr’ un chior, cu nașul,
stând noaptea-ntreagă în picioare,
să dorm pe răsărituri, să sorb brize
și-apoi să vin acasă la bătut covoare.Și-așa m-aș face criță cu un vin de țară,
Să uit, să iau un tren ce n-are nici o gară.
Leave a Reply