Toamna se numără lansările

Sfârşitul de toamnă mi-a adus, pe lângă ceaţă şi ceva dureri de şale, cele mai multe lansări de carte la care am participat vreodată într-un weekend. Bucuria participării a fost cu atât mai mare cu cât toate lansările au fost ale unor prieteni foarte buni.

Prima a fost sâmbătă, 23.11.2013, la ora 18:30, unde am aflat că Diva e bine mersi şi îşi vede de investigaţiile criminalistice începute în „Crima de la jubileu”, continuate în „Moartea zboară cu low cost”, acum apărând în toată splendoarea la un festival de operă, în cea mai recentă carte a d-nei Lucia Verona, „Crime la festival”.

Tot acum d-na Verona ne-a făcut cunoştinţă cu „Iubita detectivului”, un volum de schiţe şi povestiri semnat H. Salem, pe care abia aştept să-l citesc.

Cum lansarea s-a petrecut la Editura Tritonic, nu putea să lipsească din peisaj celebrul Bogdan Hrib şi nu mai puţin celebrul său Stelian Munteanu, care l-a însoţit în lansarea unei cărţi de povestiri intitulată „3+1”. Bogdan ne-a citit un fragmenţel dintr-un capitol unde un editor, din varii motive, decide, şi chiar reuşeşte, să omoare un autor. Ulterior, la un autorgraf, am aflat că numai datorită faptului că Bogdan Hrib este şi autor, şi editor, a scăpat viu şi nevătămat de la propria lansare.

Azi dimineaţă, în ultima zi de Gaudeamus 2013, la ora 11:00, abia am reuşit să ne strecurăm prin mulţimea de copilaşi cu părinţi de mână, care năvălise la standul Editurii Litera. O altă bună prietenă, Aura Georgescu, o notorietate în materie de poezii pentru prichindei, avea să-şi lanseze ultima cărticică de gen, „Poezii pentru cei mici”, beneficiind de suportul ilustraţiilor talentatului şi titratului grafician Şerban Andreescu.

Diafana Bianca Brad, cu vocea-i caldă şi inconfundabilă, a citit câteva poezii şi a strâns lângă ea câteva zeci de pici, unii dintre ei ştiind pe de rost poeziile Aurei.

Un cor mic-mititel a cântat cu râvnă şi mult suflet vreo trei cântecele tot pe versurile Aurei, apoi a urmat un recital de poezie susţinut tot de copilaşii aferenţi. Cred că nicicând n-am fost la vreo lansare unde să am senzaţia că sunt din nou la grădiniţă.

A fost cald, viu şi frumos.

Am reuşit cu oarecare greutate să o pupăm pe protagonistă şi să-i „smulgem” un autograf din mulţime, laolaltă cu promisiunea că ne vom revedea la o prăjitură.

Aud din culise că “Poezii pentru copii” a fost, la categoria sa, cea mai vândută carte de la Gaudeamus 2013. Cum de ce? Pentru că merită!

De la Aura am mers într-o fugă la Editura ALL, unde avea lansare o altă prietenă, Renata Carageani. Ne-am pupat şi salutat cu Anca, Elena, Ciprian, Eugen şi Alex, iar la ora stabilită am asistat la ieşirea la rampă a Renatei Carageani cu al său „Mic Chagall”, care deschide seria „Crime” la editura mai sus amintită.

Printre altele am aflat că Grigore Kader este rezultat al unor gene sudaneze (tată, confundat ca terorist şi împuşcat în ’89) contopite cu unele româneşti (mama). Asta pe parte fizică. Pe parte profesională aflăm că este un supercomisar care rezolvă orice caz, oricât de greu. Eh, genul ăsta de oameni îmi plac mie, prin urmare sunt sigur că-mi va plăcea tare mult de Kader şi de cartea Renatei.

Ultimul, dar nu cel de pe urmă, este Nicolae Marcovschi, un prieten care a debutat la Editura Ars Docendi, cu un volum de poezie unicat, o carte document, după opinia mea.

„Stare de iubire” reuneşte între coperţile sale o sumă impresionantă de poezii pline de substanţă şi sensibilitate, scrise în diferite etape ale vieţii sale „liniştite şi simple”, după cum ne mărturisea. Versurile sunt fericit completate cu o serie de picturi, schiţe şi desene ale unor artişti de talie naţională şi internaţională precum Cezar Petry, Anca şi Florin Dobricean ori Cristina Trandafir.

În jur de două trecute fix am încheiat încă o ediţie Gaudeamus şi, aducându-mi aminte câtă lume am văzut că se înghesuie printre standuri, aş zice că poate n-ar strica ca organizatorii să se gândească la un spaţiu mai aerisit.

Să ne revedem cu bine, la mai bine!

7 Comments

  1. Târgul de carte este într-adevăr un loc unde prietenii adevăraţi se regăsesc! M-a amuzat şi am admirat răspunsul tău de mai sus la limita dintre glumă şi adevăr! Umorul care te-a consacrat se ţine scai de tine! Dacă toate cărţile prietenilor tăi au recomandarea ta, fii sigur că le voi procura şi eu. Prin tine, probabil că vreodată le voi putea smulge şi un autograf. Şi aşa îmi eşti şi tu dator un autograf pe volumul 2 pe care l-am procurat. Dacă pe 14 decembrie la ora 11 ai timp să treci pe la librăria Căderea Bastiliei, voi avea volumul cu mine şi sigur ceva de scris!!!)

  2. Mulţumesc frumos pentru mesaj, draga mea! 🙂
    Cred că în toate lumile din Univers există noţiunea de “prieten”, rămânând ca fiecare dintre entităţi să o înţeleagă după cum pofteşte/înţelege/gândeşte. Eu aşa o trăiesc. 🙂
    E dificilă ora respectivă, dar s-au rezolvat şi cazuri mai grave. 🙂

  3. 14 decembrie este într-o sâmbătă, aşa că poate nu mai este o oră atât de dificilă. Poţi să vii mai spre final, că s-ar putea să te calce pe picioare prichindeii şi interesul meu este să-mi dai autograf pe cartea ta fiindcă o voi lua cu mine! Sper să fii în Bucureşti. Vino însoţit ca să poţi face prăjiturii cu vişine, fiindcă de data asta o aduc!!!!!
    Şi mai îmi veni o idee! dacă ai cartea şi la librăria aceea prezentăm şi cartea ta! Copiii vin însoţiţi de părinţi!

  4. Scuze, m-am uitat, din greşeală pe 14 noiembrie, care e joi.
    O să fac tot posibilul să venim, crede-mă!
    Mulţumesc frumos pentru oferta de prezentare a Templierilor, dar nu se cade să intrăm peste poeziile tale. Nu e frumos, cu atât mai mult cavaleteşte. 🙂
    PS: S-a pinguit pe blog! Mulţam fain! 🙂

1 Trackback / Pingback

  1. Neliniştitu' » Post Topic » Toamna se numără lansările

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*