”O întâmplare cu clătite” sub lupa celor mai mici critici

Că tot e vremea bucuriilor, hai să vă zic ce surpriză faină îmi făcu Violeta Borzea, minunata șefă a Editurii pentru Artă și Literatură.

Zice, ”Adiță, acum ceva vreme am fost la Școala Altfel la o clasă de a III-a și am prezentat două cărticele, Mesaje de poveste și O întâmplare cu clătite. Ei, bine, azi au fost copiii pe la noi, la editură și mi-au povestit cât de mult le-a plăcut cartea ta, O întâmplare cu clătite și alte povești vii pentru copii. Au zis că spre deosebire de poveștile clasice, personajele tale au un alt comportament. Uite, le-a plăcut așa de mult încât au făcut desene după povestirile preferate, ba chiar au și comentat în scris. Zi și tu ce critici minunați ai!”

Dragi copilași, eu până acum, la etatea mea și la sumedenia de povestiri scrise, n-am avut așa faine elogii de la criticei așa de mititei, ceea ce vă foarte mulțumesc!

Dragă Vio, săru’ mâna mult pentru neașteptat de frumoasa surpriză, ceea ce înseamnă că musai trebuie să mai scoatem povești vii pentru copii.

1 Trackback / Pingback

  1. ”O întâmplare cu clătite” sub lupa celor mai mici critici – Neliniştitu'

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*