A fost o vreme de Caraibe la Sibiu, să dea boala, nu ne lipseau decât plaja, şezlongurile cu treburi de sezon şi niscaiva bikini umblători. Am dibuit rapid Promenada Mall, am parcat cu grijă şi am purces către Librăria Alexandria. Mario, fire de explorator, a scos camera şi s-a apucat să filmeze pentru documentarul Loredanei Modoran, dar după 5 secunde de “Merge bandaaa!” s-a izbit dur şi ireversibil de vigilenţa sibiană interpretată de un nene securizator de la paza de edificiu. “Staţi, cine sunteţi, unghe mereţi, nu ie voie etc.”, s-a pus nenea pe noi cu întrebările şi cu mâna pe un fel de baston ce i se ivea de la curea. L-am lămurit încet, dar cu real succes, că suntem paşnici şi căutăm Librăria Alexandria. Cred că Mario i-a aplicat una dintre privirile lui de miercuri dimineaţa, pentru că securizatorul nu ne-a crezut pe cuvânt şi ne-a urmărit din acel moment pas cu pas, să nu mai cădem în abatere, pesemne. Nici când am ajuns în siguranţa Librăriei Alexandria nu ne-a părăsit nenea!
În pofida orei matinale (11:00 trecute fix!), în librărie se producea oarece animaţie, care s-a accentuat odată cu sosirea echipei de la Eveniment TV (Carmen, Lucian – mulţumiri) şi a lui Laurenţiu Lup de la “Ultimul ceas”, un personaj de mare caracter şi omenie, un tătuţ polivalent pe care l-am plăcut din prima. După sincronul pentru Eveniment TV a urmat interviul la Eveniment FM oferit lui nenea Laurenţiu.
Acelaşi minunat personaj a vorbit apoi despre “Templieri”, evidenţiind că respectivul roman iese la suprafaţă în literatura contemporană precum turnesolul pe hârtia evidenţiatoare.
Mario Demezzo, în stilu-i caracteristic, a trecut în revistă atuurile “Templierilor”, printre care şi mâncărurile medievale, vizibil marcat, probabil, de uriaşul ciolan pe varză consumat cu o zi în urmă la “Sergiana” în Braşov.
S-a râs mult şi s-a simţit bine pe toate părţile şi direcţiile, ce să vă spun, trebuia să fi fost acolo ca să înţelegeţi exact despre ce voi să vă zic. Oamenii care treceau prin apropiere, se opreau curioşi de cât se râdea în librărie, iar cei de la cafeneaua alăturată au renunţat, în cele din urmă, la cafele şi ne-au ţinut companie.
Veselie, autografe, poveşti, ceaiuri, cafele, shake de banane (ne-am mutat apoi la cafeneaua de alături) şi oameni cu care ne-am simţit excelent, chiar dacă ne cunoşteam de nici o oră.
Mulţumiri totale lui Laurenţiu, un Om cu o inimă mai mare decât Cetatea Sibiului, fanelor (Liana, Rodica, Maia, Carmen) şi fanului cel mai mare (Sorin) de la Alexandria şi, nu în ultimul rând, tuturor personajelor care au renunţat la programul de dimineaţă şi au venit să fie cu “Templierii” şi cu noi.
Am lăsat în urmă dragul de Sibiu şi am pornit către Alba-Iulia. La Sebeş am avut ceva emoţii de gâtuire a traficului, iar la vreo 10 km mai încolo de amintitul oraş, emoţiile s-au amplificat din cauza unui tir care se pusese de-a curmezişul pe şosea.
Printre filtre poliţieneşti care-ţi vârau fiola-ntre gingii şi un trafic ceva mai intens ca până atunci, în jur de două jumate am descins în parcarea de la Alba Mall.
Zărind trei securizatori de edificiu, Mario a vrut să facă un test şi a scos camera să filmeze crapii chinezeşti dintr-un bazin aproape de intrare. Nenii s-au făcut că vin către noi, dar când i-am întrebat „Unde-i Diverta?”, n-au zis nimic că filmăm.
Am trecut pe lângă „Galeria papagalilor” (nu era decât o expoziţie de păsări, nu de personaje bipede) şi am dat în într-o Divertă doldora de lume, lucru care ne-a bucurat peste poate. „Am dat câteva sute de flyere şi am pus şi afişul ăla mare la intrarea din Mall, d-aia au venit atâţia!”, mi-a şoptit un nene de la Diverta.
„Acuma sosesc!”, mi-a zis prin telefon Teo Negură. După un sfert de oră ne pupam. „Tătuţule, abia am găsit loc de parcare, cu lansarea asta a ta, ha-ha!”.
A vorbit aşa de frumos şi de emoţionant, că, la un moment dat, am crezut că a avut în program altă carte. Deh, omu’ e filolog de meserie şi m-a lovit direct în suflet cu măiastrele-i cuvinte. Fetele, pe blog e nimica, să-l auziţi vorbind live! Îţi scoate tot aerul din alveole, nu alta!
Mario Demezzo a fost scurt şi la obiect de această dată: „Vă garantez în numele Grupului Editorial ALL, că această carte merită cu prisosinţă să fie citită şi toată lumea trebuie să o aibă în bibliotecă!”. Iar distinsa audienţă a fost de acord şi am dat autografe de mi-a secat pasta la pix. Noroc că sunt prevăzător şi am tot timpul ceva rezerve, he-he!
A fost aşa de frumos, de relaxant şi de vesel, că nu ne-am mai fi dat plecaţi, zău! Cu promisiunea că nu vom rata nici pe viitor minunata urbe, în jur de patru şi jumătate, cinci fără ceva, am dat pinteni la horspauări.
Când am plecat plângeau şi norii peste Alba…
Nenea Teo, să trăieşti şi să ai numai bine, că tare m-am bucurat de cunoştinţă! Respect, bre!
Mulţumiri personalului Diverta pentru aranjamente şi susţinere.
Aduc pioase mulţumiri Ana-Mariei pentru baterii, că aşa am reuşit să avem şi noi câteva poze de la minunata lansare, he-he!
Alba-Iulia, să trăieşti şi să ne revedem sănătoşi şi cu alte ocazii.
Leave a Reply