Un an cât o viaţă de om

Memorabilele momente literare din anul 2011 au început la Clubul de Proză al regretatului maestru Constantin Stan, la ediţia din 19 aprilie, în care maestrul a vorbit la superlativ despre cea de-a doua carte a mea, “Între două decolări” şi continuând cu lectura publică din Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, la ediţia din 31 mai.

Apariţia “Nepovestitelor trăiri ale templierilor români” pe 28 aprilie, la Editura ALLFA, pe Strada Ficţiunii, a fost cel mai frumos moment editorial al vieţii mele scriitoriceşti de până la acel moment.

Ieşirea la lumină  a “Templierilor” a fost anunţată de Hotnews, Antena1, Antena3, Observator Cultural, LibertateaJurnalul NaţionalAgenţia de CarteALL CaféCentrul Cultural PiteştiCurierul Zilei, iar o serie de personaje cunoscute sau ultracunoscute din lumea literară i-au vorbit de bine şi pe ei şi pe autorul lor, amintind aci de Lucia Verona, Veronica BalajCristina Maria MitreaMihaela ButnaruIon CristoforDumitru Sârghie ori Stelian Ţurlea.

Pretenarele, pretenarii ori multiplele cunoştinţe online nu s-au lăsat mai prejos şi m-au onorat cu faine cronici ori anunţuri la adresa lui Berilă, Pişta şi Kremvurşt: dălina IonescuSimona Fusaru, RenataAlinaCrisiaSimona IonescuAda PavelOana-Teodora Călin (în Revista Luceafărul), BoghiVictorVaxxiCristi ŞuţuTeo NegurăVladCronicarulKrossfireZamolxisAlphaSever GuleaNea CostacheDorinescuBogy, iYli, Fan SFLaurentzyu. Sper să nu fi făcut niscai omisiuni…

Sprijinit îndeaproape de Viorel Zaicu, Mario Demezzo, Ciprian Constantin şi, în particular, de tot ALL-ul, am început lansările la Gaudeamus-Timişoara, a urmat Iaşiul (Librex)Bucureştiul (Bookfest şi Parcarea de la Polivalentă)CCO (Centrul Cultural Ogrezeni), apoi a început Drumul Templierilor prin Ţările RomânePloieşti, Braşov, Sibiu, Alba, Târgu Mureş, Cluj, Craiova, Slatina, Piteşti şi Constanţa.

Drumul nostru a fost anunţat prin felurite medii, ca: AdevărulZiarul Financiar, Revista Luceafărul, Ziua de Cluj, Realitatea.net, Revista Accent CulturalAlexandria LibrăriiZiarul de RomanGazeta NouăRevista FlacăraRondul de SibiuSibiu.netCitynewsNapoca News, Zi de zi, Gazeta de Sud, Bună ziua, Braşov,  AntidotulZiare pe net, Sibiu247Iubesc TulceaZiarelivePresaonlineUltimul CeasZiar.comGazetarulRevista PreseiOmniscop, Ora de DoljObservator,  TelegrafonlineRenaştereaJurnal de Constanţa ori Mesager de Constanţa, ca să dau numai câteva din zecile de mii de anunţuri găsite de nea Gugăl.

“Templierii” au apărut la TVR Cultural, TVR Craiova, TV Europa Nova (Timişoara), Tele Nova, TVS şi Mix TV (Braşov), Eveniment TV (Sibiu), în interviu la Radio Timişoara (săru’ mâna, Doamnă Veronica Balaj), Radio Iaşi (mulţumiri Raluca Diaconiuc), Radio Eveniment şi Radio GoFM (să trăieşti, Laure Lupule), Radio Bucureşti şi Radio Antena Satelor (mulţumiri Anamaria Ionescu), în video-interviuri la ALL Café (mulţam fain, Lori Modoran) şi ArTV (mulţumiri Iulia Pană), într-un clip audio (da, ştiu, e video, da’ partea audio e făcută de Alex Tuhuţ) difuzat la greu pe Radio Guerrilla (mulţam fain, nene Alex Tuhuţ), iar pe GoFM se difuzează şi-n zilele noastre, he-he! (hai, să trăieşti maxim, Laurenţiu Sever Lup), în lectură publică la Clubul de Proză al dragului şi regretatului Costi Stan, în filmuleţele de culise realizate de Lori Modoran (săru’ mânaaa!), Backstage I şi II, nemaizicând de zecile de “share”, “like” ori “+” de pe Facebook, Twitter ori Google+.

Continuăm şirul dezvăluirilor cu aceea că “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” a fost cea mai citită carte în Sibiu, conform Ultimului Ceas şi, conform Mediafax, ALL Café şi Bookiseala, a fost pe locul al doilea la vânzările ALL de la Bookfest.

Pe 1 Decembrie, în plină Zi Naţională, GoFM mi-a produs o surpriză de proporţii, citez, “scriitorii Ioana Revnic şi Adrian Voicu au fost desemnaţi de echipa GoFm cei mai apreciaţi autori al momentului. Clasamentul a fost realizat în redacţiile Go din Bucureşti, Sibiu, Arad, Timişoara şi Piteşti pe baza prezenţelor în emisiuni radio şi TV”, lucru care nu e de colea, zic! Mulţumesc frumos dragilor, las’ că ne vedem noi la o ciorbă de fasole cu afumătură stropită cu vreo două carafe de vin “doi de R” (roşu şi rece)!

De Sfântul Nicolae Editura ALL i-a inclus într-un minunat set de cadouri alături de alte patru cărţi faine din “Strada Ficţiunii”. Foarte fain şi onorant, nu? Din interiorul Editurii ALL mi-a parvenit informaţia că primul tiraj s-a cam epuizat. Prin urmare, semne bune anul are, he-he!

La o săptămână după Moş Neculai, Clubul de Proză de la Muzeul Naţional al Literaturii Române a venit cu premiul pentru cel mai bun tânăr scriitor pe 2011, iar acum câteva zile, Cristina Maria Mitrea, şefă de trib la 4arte, a mărturisit că “Templierii” ocupă a treia poziţie în “Topul celor mai bune 5 cărţi pentru anul 2011″.

Închei cu spusele de-acum câteva zile ale unui mare pretenar sufletist şi sibian pe deasupra, Laurenţiu Sever-Lup de la GoFm: “Anul 2011 nu mi-a adus o mai mare satisfacţie în carte decât să-l întâlnesc pe Adrian Voicu. Este fabulosul fiecărei pagini, un Cervantes al romanelor româneşti şi un zburător pe hârtia de turnesol. Era parcă de aşteptat acum să aud şi de acest premiu (cel de la Clubul de Proză, n.a.), la Adrian mă aştept să citesc poate în Daily Mail că este nominalizat la un Nobel. Nu spun cuvinte mari, el este OM şi trăieşte prin carte, aşa cum trăim şi noi cu oxigen. Da, am pus mâna pe el, l-am cunoscut şi este un prieten pentru care mă înclin, datorită omeniei, prieteniei şi mai mult…. datorita talentului inimaginabil ce-l străpunge pe pridvorul scrierii.” 

Tuturor celor menţionaţi mai ‘nainte, din apropieri sau depărtări, eu şi “Templierii” vă mulţumim, dragelor şi dragilor din real ori virtual, voi ne faceţi să mergem înainte şi datorită vouă urcăm.

Fuse un an tare fain şi unic pe mai multe direcţii şi planuri, care m-a umplut tare de fericire şi bucurii nemăsurate în limite omeneşti, pe care mi-l doresc să se repete măcar de încă 30-40 de ori, iar dac-o fi să-mi fie rău, aşa să-mi fie, tată, he-he!

Prin urmare, frumoaselor şi dragilor, vă doresc ce-mi doresc, petrecere adevărată să aveţi, să fiţi iubiţi total, să vă pricopsiţi de fericiri nebănuite şi să ne recitim au revedem sănătoşi, că fără sănătate, se duce boalii tot cheful!

LA MULŢI ANI, VOUĂ ŞI CELOR DRAGI!

19 Comments

  1. Inca odata sincere felicitari pentru realizarile din acest an si sper ca 2012 sa iti aduca cel putin tot atatea satisfactii ca si 2011 si sper ca in curand sa ne incanti pe toti cu o noua carte.
    Un an nou cu sanatate si multe, multe realizari!!

  2. Adi, iti multumesc pentru surprinzatoarea dubla “pomenire” si iti doresc si eu un 2012 cu succese nenumarate si bucurii asemenea! Sa petreci bine trecerea in noul an si pe viitor sa avem parte de cat mai multe carti cu semnatura ta! :*

  3. Bogy,
    Mulţam fain, tătuţule! Sunt onorat că te am printre cititori. 🙂
    Sănătate şi numai bine pentru la anul şi La mulţi ani! 🙂

  4. Cristina,
    Surprinderea a fost şi pe-aci, să ştii, iar noi îţi mulţumim (moa şi “Templierii” – n.a.) pentru pomenire, întru fericire. 🙂
    Săru’ mâna, pupăciuni şi plecăciuni!
    Numai bine şi fericire să-ţi fie la anul! 🙂

  5. La multi ani, Adrian! Si la cat mai multi Berila, Pista si Kremvurst care sa ne impace cu intolerantele noastre!

  6. Felicitari pentru un an atat de minunat! 2012 sa vina cu si mai multe realizari si cu bucurii pentru inca o viata. La multi ani, maestre! Si multa sanatate! 🙂

  7. Dara,
    Aşa-mi doresc şi eu, draga mea, mulţumesc frumos pentru urări.
    Sănătate, bucurii şi tone de fericiri să aveţi tu şi ai tăi.
    La mulţi ani! 🙂

  8. Bravo, Adrian! La multi ani si la mai multe! 🙂

    Multi ani frumosi si celor care ti-au fost alaturi!

  9. Domnule Adrian Voicu, nu vă pot suferi!
    Scrisesem de curând o schiţă de care eram mândră nevoie mare, chiar am plutit vreo câteva săptămâni în balonul de săpun al automulţumirii. Asta până ieri, când am dat de Nepovestitele dumneavoastră şi… poc! V-am citit pe nerăsuflate, am râs pe toată gama – hohot exploziv, chicotit, rânjet, hăhăituri groase – şi mi-am jurat să nu mă mai ating de hârtie şi de subiect, de vreme ce există cineva care scrie mult mai bine: dumneavoastră. Aţi salvat peisajul literar de ameninţările anostului (eu m-am hotărât să mă apuc de altceva, poate de bucătărie). Continuaţi! O să vă citesc cu plăcere şi de acum încolo şi-o să vă recomand călduros tuturor depresivilor – împreună, pentru o viaţă mai bună! (hm, ce-ar fi să mă apuc de poezie?).
    Sincer încântată.

1 Trackback / Pingback

  1. Neliniştitu' » Post Topic » Replay please!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*