Un an al interviurilor

Anul ce se pregătește de ducă mi-a fost un an al interviurilor scrise sau vorbite, dar și un an care mi-a pregătit terenul pentru viitoare cărți ori publicații.

Așa că, buna prietenă Corina Ozon s-a gândit pe la sfârșit de martie că ar fi bine să vorbim despre cum se îmbină scrisul cu întreținerea avioanelor și a ieșit un preaminunat podcast văzut și ascultat de sute de oameni.

O lună mai târziu, prin bunăvoința Editurii Junimea, în Revista Scriptor Nr. 5-6 mi-au apărut câteva povestiri din ceea ce era viitoarea carte Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni.

Sfârșitul lui mai avea să-mi aducă cea mai importantă apariție literară din Franța, și anume interviul domnului Dan Burcea, care mi-a făcut onoarea de a mă include în al său proiect literar Portrait en Lettres Capitales, cu care a obținut Prix littéraire Rive Gauche à Paris – Meilleure Revue Literaire 2021.

Am debutat în luna lui Cuptor cu apariția celei de-a treia cărți din seria ”Acceleratorului de Particule”, Despre ce vorbesc porumbeii când stau pe sârmă și se uită la oameni, în colecția Ulița copilăriei a Editurii Junimea.

Cu mândrie îmi permit să-l citez pe domnul Lucian Vasiliu, directorul editurii, care spunea despre Acceleratorul de Particule, protagonistul cărții, că e un ”personaj nărăvaș, isteț, seducător, continuator, în alt context, al copilăriei și copilăririlor, în duhul junimiștilor de odinioară, Ion Creangă și I. L. Caragiale”.

La început de august, un vechi camarad de arme, colonelul Florin Șperlea, m-a onorat cu publicarea unui preafrumos interviu în Observatorul Militar, unde este redactorul-șef, a urmat ancheta dragei de Stela Giurgeanu în Dilema unde am dezbătut ”La joie de vivre”, ieșind ceva de toată frumusețea lecturii, iar în septembrie, sedusă de aventurile neobositului Accelerator de Particule, prietena Simona Fusaru mi-a publicat trei povestiri în Revista Argeș.

Tot în septembrie, am avut plăcerea, bucuria și onoarea de a fi invitatul versatei jurnaliste Cristina Liberis, care m-a inclus în colecția sa de invitați unul și unul la emisiunea culturală ”România de peste granițe”.

Prin grija distinsei și finei traducătoare Gabrielle Danoux, am încheiat luna octombrie și anul literar 2021 cu apariția pe Babelio a primelor 2 povestiri traduse în franceză.

Sunt fericit pentru tot ce mi-a dat anul ăsta, sper la mai mult și la mai bine, le mulțumesc tuturor celor care m-au inclus pe lista lor de invitați, sperând că o vor face și în viitor, și nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, cei care mă citiți și ați fost alături de cărțile și scrierile mele, deie Domnul să fiți sănătoși și voioși și-n anul care vine.

La Mulți Ani cu sănătate, că-i mai bună decât toate!

1 Trackback / Pingback

  1. Neliniştitu' » Post Topic » Un an al interviurilor

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*