Şi tare trebuie că-i mai iubeşte pe templieri, că altfel cum ar fi putut Adrian Voicu să povestească aşa de frumos grozavele întâmplări prin care au trecut Berilă Vlahul, ungurul Pişta Massy şi sasul Kremvurşt von Schlitz în periplul lor pe la curţile domneşti şi în luptele din care au ieşit mereu victorioşi! Deşi cei trei (care fac parte din Sabia Domnului, o “anexă” specială a Ordinului Templierilor) fac ce fac şi se implică în tot soiul de evenimente importante, care au baza istorică reală (cum ar fi moartea Marelui Maestru al Templierilor, Jacques de Molay sau lupta de la Posada dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou), ei ajung, de-a lungul acestui roman realistic-fantastic de aventuri, să intervină şi prin legendele românilor şi prin creaţiile literaturii universale (Mioriţa, legenda lui Manole sau povestea lui Romeo şi a Julietei).
Curajoşi, loiali ordinului, dar şi mari amatori de vin, mâncare bună şi femei frumoase (pe care le găsesc de regulă în stabilimentul doamnei Sardine), cei trei, deşi diferiţi ca fire, au o relaţie solidă de camaraderie, care îi ajută să îşi atingă scopurile şi să facă faţă oricăror încercări la care îi supun duşmanii. Sau, cum ar zice Pişta Massy (care, apropo, avea şi un frate geamăn, pe nume Pişta Matty), sunt de fiecare dată “Tri pentru unul şi unul pentru tri!”.
Sigur că romanul lui Adrian Voicu este populat şi cu alte personaje pitoreşti, ale căror intervenţii te fac în general să verşi lacrimi de râs sau măcar să te amuzi de felul în care i-a închipuit autorul: cardinalul Flatule de Bará (al cărui nume va indica în mod sigur care era trăsătura lui caracteristică), nedespărţiţii Moutarde de Dijon şi Baraboul de Neige, proprietarul de restaurant Farine de Ble şi fiica sa Pufarine, poliţistul d’Obitoque, luptătorii chinezi Tzo Dau şi Tzo Iei, hanul tătar Bor Khan şi aşa mai departe. Fiecare personaj apărut are un nume pe măsura firii sale, a meseriei cu care se îndeletniceşte sau pur şi simplu, pe măsura pasiunilor sau viciilor unor persoane sau naţiuni, trăsături pe care autorul încearcă să le scoată astfel în relief. Însă, deşi aparţin unor vremuri de mult apuse, o să vedeţi că unii dintre cei care dau viaţă acţiunilor o să vă amintească de multe caracteristici ale prezentului.
În orice caz, “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” e o carte pe care odată ce te-ai apucat să o parcurgi, n-o să mai vrei s-o laşi din mână până la final. E o carte care aproape că se citeşte singură, o carte de care îţi pare rău că se termină, pentru că ai vrea să fii martor la nesfârşit la aventurile reale sau imaginate pe care le regăseşti între cele două coperte. E o carte tonică, vie, alertă, care dă pe dinafară de umor, dar şi de o mare inteligenţă. Nu vreau să vă spun mai mult, cel mai bine e să citiţi şi n-o să vă pară rău. Din ce am aflat de pe site-ul autorului, lansarea ei va avea loc pe 28 mai, la Târgul de Carte Bookfest.
Leave a Reply