Primiţi cu poezia? La Bookfest 2014.

După fix doi ani de la lansarea Cărţii a II-a a „Nepovestitelor trăiri ale templierilor români”, graţie Editurii Tracus Arte am revenit la Bookfest, dar nu cu proză, ci cu poezie.

La vreo 20 de minute trecute de ora 16:00, am debutat în lansarea respectivă cu ajutorul preşedintelui Filialei Bucureşti-Poezie, Dan Mircea Cipariu. Domnia sa şi-a exprimat părerea de rău că nu a aflat mai devreme despre „Una pe inimă, una pe dos”, pentru a fi cuprins în „Salonul Ludicilor”, o antologie în care sunt incluse nume mari ale poeziei contemporane ca Emil Brumaru, Mircea Dinescu, Şerban Foarţă ori Robert Şerban.

După ce mi-a făcut onoarea lecturării publice a poeziei „Dragă intelectuală”, despre care a spus că o va include în următoarea ediţie a „Salonului Ludicilor”, preşedintele Filialei Bucureşti-Poezie, m-a supranumit „Adrian Textul Minune”.

Doamna Cornelia Maria Savu a elogiat versurile subsemnatului, în special catrenele, pe care le-a comparat, spre marea mea onoare, cu cele ale vestitului şi influentului poet roman, Gaius Valerius Catullus. Domnia sa a mai apreciat în egală măsură ironia, autoironia, dar şi profundele referinţe culturele ascunse între rândurile care îţi aduc zâmbetul pe buze. Domnia sa a încheiat, citez, „Adrian Voicu este astăzi, atât în poezie, cât şi în proză, autorul en titre de umor, de text ludic, de text de bună dispoziţie şi cu valenţe culturale”.

Vasile Mihalache, redactor principal Tracus Arte, a subliniat faptul că nu trebuie căzut în capcana umorului, pentru că există şi poezii „mai dichisite pentru suflete îndrăgostite”.

Cât despre mine, ce să vă zic? Am dat cât am putut emoţiile la spate şi am pseudorecitat prietenilor prezenţi două poezii, „Chiloţii (Fabulă mică)” şi „Serenadă umedă”, care s-au bucurat de aplauze nemumărate.

Autografele, pupăturile şi îmbrăţişările au curs vreme îndelungată, motiv pentru care vă mulţumesc din suflet, prieteni, că mi-aţi fost încă o dată alături.

Deie Domnul să ne revedem cât mai des şi cel puţin la fel de fericiţi.

Mulţumiri Georgianei Simionescu şi Lilianei Negoi pentru că mi-au fost referente de specialitate, maestrului Ioan Cristescu, lui Cosmin Perţa şi lui Vasile Mihalache, Cristinei Ivăneţ şi Emiliei Petre, şi, nu în ultimul rând, lui Cristi şi lui Bogdan.

Mulţumiri pentru poze şi film Georgianei Simionescu şi pentru poze lui Sorin Duţu.

3 Trackbacks / Pingbacks

  1. Neliniştitu' » Post Topic » Revenirea la Bookfest
  2. Neliniştitu' » Post Topic » “Una pe inimă, una pe dos” – în Top 10 cărţi lansate la Bookfest 2014
  3. Neliniştitu' » Post Topic » “Una pe inimă, una pe dos” – în Top 10 cărţi de poezie lansate la Bookfest 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*