Otrava pe care ne-o propune Adrian Voicu e minunată la gust și, credeți-mă, nu pune în pericol sănătatea niciunui cititor. Dimpotrivă!

Adrian Voicu a mâncat instrucție pe pâine. Mai întâi, ca elev de liceu militar, apoi ca student al Academiei Tehnice Militare. Cum soarta a vrut să devină scriitor, nu ofițer, el se răzbună acum pe anii aceia, făcând instrucție cu cuvintele! Le cere fel de fel de lucruri ciudate și ele îl ascultă fără să crâcnească. Pentru umor înainte prezentați arm’!, zice el și cuvintele se execută, făcându-te să mori de râs, nu alta. Scapi cu viață doar datorită faptului că nu sunt foarte groase cărțile pe care le scrie. Când am primit pe mail volumul de față, m-am uitat la început la dimensiunile lui, ca să văd dacă-mi asum riscul să-l citesc. Am purces asupra conținutului doar cu această garanție. Spre uimirea mea, însă, am dat peste niște povestiri ce nu prea m-au făcut să râd. Să nu mai știe Adrian Voicu să facă “militărie literară” cu cuvintele? M-am lămurit în scurt timp că știe chiar al naibii de bine, numai că de data acesta le-a cerut să fie altfel decât ne obișnuiseră.

Spre deosebire de cărțile celelalte, care sunt cărți sobre în registru vesel, Otrava noastră cea de toate zilele este o carte sobră în registru grav. Seamănă, vreau să spun, cu viața însăși, care nu e chiar atât de veselă pe cât am vrea noi. Otrava pe care ne-o propune Adrian Voicu e minunată la gust și, credeți-mă, nu pune în pericol sănătatea niciunui cititor. Dimpotrivă!

Așa zice maestrul Ștefan Mitroi pe coperta a IV-a a celei mai recente cărți ale subsemnatului apărută la Tracus Arte.

Mulțumiri multe, maestre Mitroi, mulțumiri multe Tracus Arte, iar pe voi vă invit din toată inima să-mi “gustați” Otrava.