O întâlnire şi cu momente auto

Pentru fani şi nu numai, iată un capitol din prima mea carte “Joi seara, în parcare”.

La ora la care vă scriu, la radio, unu’ este exasperat de pasele înapoi ale Stelei şi vorbeşte insipid, fără punctuaţie: „ar trebui să jucăm ofensiv“, „se joacă încet-încet, pe contre“, „Badea putea să speculeze“, „caaartonaaş gaaalben pentru Badea în acest moment, cam multe cartonaşe galbene până în acest moment“ etc. Habar n-are ce-i de capu’ lui, da’ bagă la greu, fără pic de nerv, na, normal, e 1-0 pentru ai lor. Cred că putem să revenim la ale noastre, că am lămurit-o cu fotbalul.

Pe deal a fost cât p-aci să încalec un Matiz alb, EGR pe numele lui. Parcă aveam şi noi ceva pe la maşini cu numele ăsta, nu? Cred volanu-i stătea pe dreapta, după cum mergea de încrâncenat pe sensu’ meu. Scap de ăsta şi dau de un nene ce cobora în viteză de maraton, în tricou şi şort. Oau! Şi eu, şi Matizache ne-am strâns la piele/tăblăraie când l-am văzut p-ăla cum alerga despuiat.

Să fi fost un sfert de oră peste opt, „local time“ („ZUZU“, cum zicea Senna), când, pe lângă numeroşii din parcare, mi-au sărit în ochi cei trei muşchetari, trei virgini timizi ce nu-şi găseau locul şi, dacă-i adunai, nu făceai nici un sfert de Alezz, aşa, ca să am şi o unitate de măsură. Era vorba de Zeus, Closhcutza şi Freemind. Cu ceva sânge-n sistem, copilaşii au intrat decisiv în conversaţii, măcar, dacă nu în atmosferă.

Am depăşit momentul Dumas şi m-am dus mai încolo salutând MaridD, Alezzu’, Bebelushu şi Marius Eugenu’. Din prima, MariD s-a autosesizat că joia trecută nu a fost cum zisese Alezz, şi-a lins-o singură, sărăcuţa, că nu a avut companie. Păcat, măi Alezz, toată ne era în tine! Nădejdea, mă, nădejdea! Era vorba de lins îngheţată, da? Unde mai pui că tot singură şi-a cumpărat-o, biata fată! Păi, na! Cin’ te pune să stai departe de cercul care este? Ha? Altfel vorbeai acum dacă făceai alegerea corectă.

Moment cu caracter auto
Marius Eugen şi-a împărtăşit cu dărnicie cunoştinţele despre alarme cu caracteristici unice, turbine cu jdecaiputere, plase de ţânţari şi modele de tapiţerie la Solenza. Cum unu’ dintre cei trei muşchetari avea un Cielo de două luni luat „only”, Marius a fost ca un D’Artagnan pentru noii veniţi.

Acest moment a marcat prima atingere a punctului „auto” de pe ordinea de zi a întâlnirii.Leutzu, fără ataşamente, bătea şi el tot spre auto cu Dann, acest ultra-rara avis al întâlnirilor. Mai spre salcie am numărat pe Lucman – regulamentar, ţigară + sacou + cravată + mina plictisită de cotidian, Zalmoxis, paradoxal, neregulamentar, venit probabil din teren, era joia fără şedinţe de bloc, fără cravată („e-n maşină, bă, da’ să nu-ţi dau subiect, d-aia nu e la gât!“), tuns proaspăt (avea eticheta HH pe geacă, Haircut-Head, cred), Sharpe, BogdanG cu căciula cu moaţe de curcan, Method cu ochii pe moţul lui Bogdan, NFS, Ami, Emi şi un nene cu Emi. În atmosfera de vacanţă ce domnea printre şi prin noi, Lucman îl luase deoparte pe Sharpe şi-i demonstra, practic, care-i poziţia ideală în maşină ca să-mparţi o flatulaţie-n două. Sharpe s-a convins repede cum e cu diviziunea mirositoare şi a abia aştepta să o testeze pe Bogdan, că el era şoferul.

Cu tiptil pe ea, Maniaka îl scosese pe Maniaku la plimbare într-o permisie pentru bună purtare, primind la ieşire un sacou măsura pentru camioane militare (105 cu „a-ntâia“ sau asta era greutatea?) şi-i venea perfect pe fizicu-i exagerat. Au stat cât le-a strâns Maniaku mânuţele la băieţi. Alezzu’ a făcut oficiile de şofer, că Maniaku se întâlnise cu chipioţii pe un contrasens şi acum trăia din aduceri-aminte.

Uitându-mă lung după maşina Alezzului, să tot fi fost nouă fără douăzeci, când imaginea despărţirii mi-a fost tulburată de Tigrutza, care, din cauza frigului, făcea precum un pokemon scăpat din bilă. Voia şi ea în maşină (noi am zis că putea oriunde, că ne întorceam cu spatele), la volan (oaaa, wild girl!), dar Leutzu, neam de dac, voia să o mai călească niţel şi se uita cu satisfacţie cum îi dansează fetei paltonaşul pe fizic şi încălţările pe beton. A fost supusă la un test pentru a avea acces în maşinetă. Leutzu: „Ştii unde-i frâna?“. Tigrutza: „La mijloc!“. Publicul: „Şi măgarul o are tot la mijloc!“. Până la urmă a ajuns acolo unde şi-a dorit, că „aşa face toate“, vrei, nu vrei, tot vrei!

Privind ca vârcolacii norii ce se chinuiau să îmbrace ciobul de lună ce sclipea deasupră-ne, Sharpe, Bogdan şi Zalmoxis şi-au cuplat releele de „înăuntru“. „Bă“, zic, arătând spre Sharpe şi Bogdan, „voi doi şi cu bătrânii ce mai vreţi la căldurică!“ Ca şi cum aş fi schimbat polaritatea la un motoraş de curent continuu, Zalmoxis tună în noapte: „Bă, ia plecaţi dreacu’ d-aci, că mă influenţaţi negativ, eu vreau în natură, că mai am destul pân’ la pensie!“. „Vreo 5 ani“, făcu unu’ din mulţime. Zalmoxis zicea ceva de multiplu, da’ nu prea l-a crezut nimeni. Mă rog, el se ţine cumva, da’ nu i-ar sta rău nici cu baston. Spunea că mai are până să treacă la baston de lemn, că, momentan, se descurcă bine cu ăla îmbrăcat ca interioarele maşinilor prietenelor lu’ Senna.

Degeaba am insistat asupra lui NFS, că a fost neînduplecat în decizie. Îşi pusese din timp să-i sune ceasul biologic, în sensul că trebuia să pieptene căţelu’ şi să alăpteze bebelu’, ceea ce l-a făcut dispărut pe la 9:00 peme. Asta l-a determinat şi pe Lucman să-şi revizuiască agenda de întâlniri, s-a aranjat la înfăţişare, a mai scos o ţigară, şi-a aruncat haina pe un umeraş şi dus a fost cu sticla lui de Pepsi cu tot.

Pixelu’ vorbea la telefon când a sosit şi a pupat tot CCL-ul, indiferent de orientare politică, sex sau religie. Era fără salopeta cu capu’ de arţar pe piept, iar după câteva minute se luase şi la el microbu’ foamei de şaorme, separat cu cartofi prăjiţi.

Încă doi bibani, SeanJohn şi Funkie, au nimerit după indicaţiile şi timpii daţi de Senna (ştiţi cum zicea, la 9 fără zece la Liceul Lazăr, la fără şapte la Podu’ Izvor etc.). Funkie, aflat probabil în arderi intense, băga vedere la bicepşi (tricou cu mânecă scurtă) şi nu părea să-i pese de gecile şi căciulile noastre. Noi, ăştilalţi, normalii, gândeam cu invidie ce sânge poate avea băiatu’ în el, lucru ce-o aruncase pe Ileana într-o visare adâncă, adâncă, adâncă…

Aceeaşi Ileana s-a trezit neplăcut din vis la îndemnul cotului lui Leutzu, care începuse, din nou, să se hârjonească cu Tigrutza. „Bă, voi ce dreacu’ faceţi, vă jucaţi sau vă împerecheaţi?“, se burzului Ileana. „Ne împerechem!“, râse Leutzu. „Mincinosule!“, îi fripse Tigrutza una după ceafă. Leutzu, dorind să-şi consume excesul de energie într-un fel, a iniţiat un ritual cu Tigrutza, a luat-o pe sus şi a început s-o vânture prin faţa noastră. Methodu’, rapid în mişcări şi atent la ce se petrece pe lângă persoana proprie, s-a apucat să ia la palme posteriorul Tigrutzei oferit de Leutzu voluntar sau nu, spre plesnire. Simţind din nou planeta sub picioare, Tigrutza, într-un gest reflex, a cătat cu genunchiul prohabul Leutzului, dar acesta, vigilent şi grijuliu cu părţile moi, a parat elegant. Fără să-şi dea seama cam care-i treaba, Tigrutza s-a trezit într-o clipită sfidând gravitaţia, cu capu-n jos şi picioarele cătând către stele. Spre dezamăgirea noastră, Leutzu nu a vrut să o paseze să ne jucam şi noi de-a „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie“, preferând s-o dea la şobolani, în tufişuri, decât colegilor de suferinţă. Noi i-am promis că numărul aruncărilor va fi egal cu cel al prinderilor, da’ n-a vrut.

După ce s-au mai potolit savanienii ăştia doi, mi-a alunecat privirea pe Method care îşi pierduse moaca într-un zâmbet larg, lipsit de grija sesiunii. „Ce-ai, mă?“, îl întreb aproape şoptit. „Ţi-e dor de maică-ta?“ „Noooo… Îi mint p-ăştia că am seminţe în buzunar şi ei, în căutările lor, mă mângâie…“ „Cum aşa?“, îmi înflori nedu­me­rirea în fiinţă. „Am buzunarul spart, heeeeee…“, încheie Methodu’ cu o vedere amplă la dantură. L-a tulburat la zâmbet BogdanG care tot punea placa cu masa. „Bă“, zic, „vrei să te ciucurim? Ţi-o dăm ca-n melodia lu’ Tarkan, tam-ni-ni-ni ciucurim-ciucurim!“ „Numai în euro accept!“, sorbi ăsta dintr-o cutie de bere. „Da’ în cur nu accepţi?“ sosiră simultan câteva întrebări masculine. Ai boalii cârcotaşi, sunt cu urechile ciulite non-stop, nu poţi să te întorci cu spatele şi, zdrang!, ai luat-o, he-he!

O pereche de faruri normale, da’ degrabă mişcătoare prin cadru, a trecut de la v=80 km/h la v=0 în câteva secunde, vreo două la număr, fapt ce ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu cumva tipul de la volan tocmai şi-a tras un parbriz cu ochi. S-a adunat de prin maşină, reuşind oarecum să realizeze un întreg, nen’tu Senna cu o urmă de parbriz pe faţă şi răsărind în mijlocul nostru în formă de mare CasaNova (sora celor ce ne fac la ape în Bucureşti). „Legendo vie“, am zis noi uitându-ne să mai apară cineva, „unde-i restul?“ Răspunsul exploratorului universurilor paralele şi al realităţilor perpendiculare pe a noastră a sosit ca un cântat de guguştiuc: „Nu mai sunt legendă!“. Semnul că se rupsese ceva în filmul lui era evident. Până şi portbagajul maşinii a rămas închis şi mut, de unde deducem că femeile îl făceau bun şi darnic.

În timp ce ne consolam la idee, Espero alb al Zmeului s-a parcat la intrare. Zmeul setat pe „mute“ de cineva (noi îl bănuiam pe Satori) a intrat între noi, n-a schiţat nici o mişcare musculară pe faţă şi s-a retras oarecum la umbră, butonând din când în când la un dispozitiv cu ecran luminos. „1-0, 1-1!“, mai băga el din când în când de pe lângă vreun far stins, făcându-se că este cu noi. „2-1, 2-1!“, vorbea cineva cu el. „Şefu’, până acu’ e bine, se discută şi de maşini, da’ mai ales despre ce-i suspectam, de femei şi tantra… O să continui să transmit din teren… Zmeu out!“ Noi ne-am făcut că nu-l vedem, da’ eram curioşi să aflăm ce transmite la bază.

Zalmoxis îi şoptea ceva Ilenei despre MDF-uri, maşini de f…t, de „frezat“, adică, imediat v-a sărit mintea la termeni de nescris! Nu v-aduceţi aminte că era cu freza proaspătă? A urmat discuţia despre ABP-uri (prin anumite zone, pentru cei care au făcut armata, erau cunoscute şi ca AZP-uri).

Ileana se pierduse cu privirea-ntr-un neon şi ofta: „Băă, ce m-aş fu… pardon, plimba, să dea dreacu’! Abia aştept Bicazu’ ăla, trei zile nu ies din cameră, parol!“. Extrăgându-se puţin din atmosfera intimă, Regina şi-a adus brusc aminte că venise de la ţară cu două pungi (eee!) cu seminţe ţărăneşti (eeeeee!) şi acum nu mai ţinea nimic în mânuţe, decât un braţ aproape inert ce ducea din când în când o ţigară pentru copii la gura Zalmoxisului. Nu le-a mai găsit, semn că cineva avusese mare nevoie de „d-alea mari, dă ţară“.

Senna a revenit printre noi pentru scurt timp, cu întrebări referitoare la Zalmoxis. „Zeule, tu cât ai?“ „În ce?“, făcu ăsta ochii cât ridichea. „În înălţime“, continuă Senna candid. „Acuma, că ai venit singur, unu’ nouăzeci“, replică Zeul cu subînţeles. „Când erai cu Fordul Ka, depăşisem doi metri, şi eram cu pantofii sport“, continuă Zeul sporind nedumerirea lui Senna. „Auzi“, schimbă Zalmoxis subiectul, „nu ai pe cineva, fro cunoştinţa recentă, cam de la ziua ta, care are o maşină de vânzare, da’ aşa, cu piele elveţiană pe dinăuntru, că vreau să-mi îmbunătăţesc ţinuta. Nu mai pică damele la cravate, trebe musai să-mi schimb maşina!“ Senna se uită atent la el, se gândi puţin la trecut şi răspunse: „Zeule, crezi că poţi să faci faţă maşinii, măcar?“. A urmat căderea Marelui Zid Chinezesc sub râsetele noastre. Cel lovit sub centură şi-a găsit alinarea tot în braţele Ilenei: „Lasă-i, mamă, eu te înţeleg, ce-mi trebuie mie îţi trebuie şi ţie! Dacă nu ne înţelegem noi, ai pretenţii de la ăştia de treizeci, aflaţi la criza vârstei?“.

Cu preludiul deja făcut, Leutzu şi-a luat Tigrutza şi a dus-o la căldură, demarând în trombă cu puterea „gepeleului“. „E pe GPL?“, făcu noutatea cu bicepşii p-afară… cum îl chema… Funkie, aşa! Era şi greu să-ţi dai seama că e pe „gepele“, după mirosul flatulant lăsat în urmă. „Ce mişto se aude motorul, are putere, chiar dacă e cu gaz“, continuă Sean Connery sau Paul sau John, în puii mei! „Nu e motorul“, făcu Emi, „are un CD înregistrat cu vrrruuum-vruuuum! pe care-l pune când pleacă şi juri că e motor! Ce dreacu’, ai văzut Tico cu reacţie?“

Sosi şi Pepinno cu albitura lui sport, urmat de Remix şi Witch, având Tico încălţat proaspăt cu „aliaje“. Sharpe a băgat repede ochiu’ pe jenţile Remixului, da’ ălălalt (ochiu’, adică, pentru că Bogdan visa şaorme mai încolo) era băgat pe Tico. „Uite la ăştia, întâi se pupă şi pe urmă se dau jos!“ făcu el cu lentila aburită de invidie. Witch şi-a scos la înaintare şapca „Che Guevara“ şi tot fredona ceva cu „republica del aerosol“, cam aşa ceva. Îl alinta tandru pe Remix cu apelativul „faierualu’ meu“. Methodu’, nefiind deloc străin pe domeniu, a dat să încerce apa cu degetu’ şi a întrebat-o dacă nu cumva vrea şi-un antivirus adevărat, he-he! Se pare că Witch luase „faierualu’„ cu tot cu antivirus. Remix a întărit spusele fetei. Am pierdut din vedere discuţia pentru că urma alt

Moment cu caracter auto autentic
Odată cu Pepinno au apărut şi discuţiile despre:
– opţionale la maşini („bă, de ce nu mi se-nchide uşa?“ – Pepu’, „am nevoie de un set de limbi“ – Zalmoxis);
– motoare („văru’ meu avea motor 1.6 de 2 litri pe Golf“ – Leutzu, întors de la conjugarea în doi, „caii se fac din turaţie, clar?“ – Zalmoxis);
– vânzări maşini („fir-ar a dreacu’, o urăsc!“ – Pepu’).

Moment consecutiv cu caracter auto
Zalmoxis voia un „16“ (4×4) să se asorteze cu cravata lui favorită, aia portocalie, de şoim al patriei („Ee-heeee, ce vremuri iereau, ce dreacu’ ştiţi voi, bă!“), iar Pepu’, cu ochiu’ pe o bucată de bord ce afişa 112 km, se bucura că-i scăzuse consumul. Ne-am mirat, că noi ne lăudam cu cine-l are mai mare. Era prea frig pentru demonstraţii şi ne-am prins că vorbeam ficţiune.

În jurul orei zece a apărut şi „speranţa“ noastră (ea a mărturisit), Xena. Din comoditate, plictiseală sau cine mai ştie ce motiv cu ochelari, nu s-a mai deplasat până în colţul cu Zalmoxis şi Method şi a ciripit către ei: „Heee-eeei! Vă fuck cu mâna băieţi!“. „Şi mie, şi mie!“, se ridicară câteva voci masculinice. Cu ochii miraţi de afirmaţie, dar râzând cu poftă, cei doi vizaţi de Xena n-au aşteptat să le spună de două ori şi au tăbărât pe ea să o inspecteze la mânuţe. „Nu ne băgăm, bă, că are bătături“, hotărî Zalmoxis, retrăgându-se la locul său. În toiul inspecţiei manuale a Xenei a apărut sesionarul verde, Steph, sportiv îmbrăcat cu un pulovăraş prin care-i vedeai celulele epiteliale. Era perioada anului când avea arderi interne deosebite.

Abia ne mai liniştisem la conversaţie că, hop!, năvăleşte BogdanG precum unu’ care sună la 3 dimineaţa la interfon: „Xena, nu vrei să facem mişcare?“. Xena s-a autoaprins instant, ajutată şi de o iritare vizuala mai veche redeschisă recent: „Bă, nu vreau nici o mişcare, de nici un fel, nici să mănânc, nici să fumez, nici înainte, nici după, cu NIMENI! Clar?“. Sub privirile de laser ale războinicei, Bogdan s-a topit precum fulgul de zăpadă în căuşul unei palme abia extrasă din mănuşă.

„Ia te uite cine a veniiiiit!“, făcu Method indicându-mi mai vechea noastră cunoştinţă, Opelul Astra, care căta să meargă tot la locul de claxonare subită. „Bă, iar aţi venit să vă futeţi în parcarea noastră?“, se ridicară mai multe voci din popor. Dintre maşini îşi făcură apariţia Steph, Zeus şi Closhcutza, oarecum nedumeriţi la mimici. „Nu vorbeam cu voi, bă, ci cu ăia din Astra, voi staţi acolo, vedeţi-vă de treabă!“ De menţionat că Steph a avut un caracter auto adevărat, a stat aproape tot timpul cu Closhcutza, a luat-o (l-a luat, că e nene, „Closhcutza”, auzi!) la drive test, a ciripit întruna pe limba lor, da’ numai despre maşini au vorbit, „howgh” (întăritura indiană din „Winnetou“ – Karl May)!

Sharpe, care îşi făcea veacul într-o perpetuă mişcare browniană, a intromisionat capul în CCL şi a întrebat inspirat dacă a zis cineva ceva de sex, semn că îi lipsea. „De ce, mă, vrei?“, am sărit noi pe el. Câteva momente mai târziu, Xena gândea cu voce tare: „Cine mă împunge pe la spate?“. „Uite mâinile!“, făcu şugubăţ Sharpe. Cu un zâmbet de fină cunoscătoare, fata rosti: „Auzi, da’ de ce-ţi vibrează? Nu cumva şi sună? Ha?“.

În lipsă de prăjituri şi sucuri, ne uitam la Senna care îşi exprima verbal experienţa de la patinoar, când „targheta“ (expresia îi aparţine) fete inocente ca el, dacă nu şi mai şi, da’i picau în braţe numa’ babe uitate-n patine de la colectivizare.

Moment cu caracter auto
Senna a vrut să-şi monteze becurile „night vision“, da’ şi-a amintit pe parcursul operaţiunii că nu le cumpărase.

Pe la zece şi un sfert, Crăiasa Albului cel mai Alb (vezi reclamele) a intrat întâmplător şi ireversibil în Cercul nostru. Sharpe era de serviciu la aparat şi a luat la frecat mănuşile Iuliei, nedându-şi seama că sunt umplute cu falangele personajului amintit. Sharpele tânjea după ceva blăniţă, îi era dor… Scăpată din frecarea Sharpelui, Iulia a trecut milimetric pe lângă realizarea unei probe cu Zalmoxis. Era curioasă dacă stingătorul Zeului intră în triunghiul ei, dar au renunţat, că ăstuia i se face mic când e frig. Stingătorul, că de el vorbeam…

Îmi îngheţaseră pantofii până la nasturii de la pantaloni, când am decis că e momentul să o tai. Era fix 22:58. Vreo douăzeci de suflete se tot întrebau pe unde să se mai adune, înăuntru, evident.

Asta a fost şi de această dată. Am mai sărit din chestiunile auto, că sunt topicuri specializate pentru aşa ceva şi cine vrea auto nu se poate să nu găsească la întâlnire personaje gata oricând să dea o mână de ajutor. Sfaturi dăm şi noi, he-he!

Hai, weekend plăcut tuturor!