O recenzie de Cătălina Coman, căreia îi foarte mulțumesc și aici.
Ne otrăvim zilnic viețile și sufletele cu răutăți gratuite, cu gânduri urâte, cu nemulțumiri sufletești, cu speranțe pierdute, cu eșecuri, cu trădări. Dar cel mai mult ne otrăvim cu iubire…
Iubirea ne dă aripi să zburăm, ne otrăvește lent, dar plăcut și apoi dă cu noi și cu sentimentele noastre de pereți și tot ce rămâne în urmă e sufletul otrăvit.
Fără iubire, suntem pustiiți și cu iubire otrăviți. Cu toate astea, alegem să iubim, pentru că otrava ne curge prin vene și nu putem trăi fără ea. Suntem dependenți și ne hrănim cu iubire. Iar atunci când suferim, ne hrănim cu ideea de iubire, cu amintirile care ne-au rămas, cu otrava care ne curge încă prin vene.
În Otrava noastră cea de toate zilele, Adrian Voicu ne scrie despre iubirea neîmplinită, despre fericirea și suferința pe care o produce, uneori în același timp.
Cartea are 8 povești scurte, independente una de alta, legate prin același sentiment: iubirea. Majoritatea nu au happy end, autorul alegând să ne arate lumea așa cum este ea, o lume în care banii sunt mai presus de orice, distanța distruge relații și lipsa comunicării face același lucru.
Ne arată însă și partea frumoasă, unde o iubire se poate naște din orice, trebuie doar o scânteie.
Mulțumesc, Tracus Arte! A fost o lectură plăcută.
Leave a Reply