Și, uite-așa, am ajuns de-am lansat și la cel mai mare Bookfest din istorie, grație bunului domn Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, căruia îi mulțumesc și aci.
Am ajuns ceva mai devreme, deoarece doream să-mi salut prietenii de la Fractalia/Sonia – Iulia și Anca, Tracus Arte – Cristina, Nico și Doina, All, Paralela 45 – Cosmin era prin Târg, n-a fost chip să dau de el.
Cu puțjn înainte de ora 17:00 am luat cu asalt Scena Arca împreună cu amfitrionul, domnul Valentin Ajder. Habar nu aveam ce vână de folkist adevărat are și asta a fost o plăcută surpriză, domnia sa delectându-ne cu câteva piese bine alese pentru întreținerea bunei dispozițiuni a distinsului auditoriu.
Odată ce am reușit să smulg microfonul din mânuțele dibace ale Acceleratorului de Particule – invitat pe scenă de domnul Ajder, am dat startul la râs și voie bună prin interpretarea în stil personal a câtorva dintre povestirile cuprinse-n Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, dar și unele noi, ce vor apărea, sper, într-un viitor volum. La rându-i, domnul Ajder și-a acordat chitara și a interpretat impecabil câteva melodii special făcute pentru zâmbit gurile și descrețit frunțile.
Am revăzut prieteni dragi, am râs, am asudat alergând după Accelerator printre standurile de cărți pentru copii, a fost frumos, destins, familial.
Mulțumesc domnului Valentin Ajder și întregii echipe Eikon pentru că au făcut posibilă una dintre cele mai faine și destinse lansări de până acum.
Mulțumiri Georgianei și lui Cristi pentru poze.
Leave a Reply