Făceam o cursă charter, cu destinaţie tunisiană, dacă nu mă înşel, având la bord diferiţi cetăţeni premianţi de la două firme de mare prestigiu. Întrucât rămâneam vreo trei sferturi de oră la Arad, am convenit cu Sacâz faptul că nu avea sens să ne grăbim cu coborâtul din avion. Pasagerii mestecau liniştiţi ciungă, citeau ziare, sorbeau lichide sau căutau toalete. Taman când ne ridicasem şi noi să mergem afară, Curmărunt, una dintre stewardezele noastre, aproape că ne-a răsturnat cu roatele-n sus. „Ce-ai fomee? Te-a lovit strechea vacii galeze?”, făcu Sacâz vizibil iritat de lovitura la cot pe care o contractase la impactul cu spătarul unui fotoliu. „Mă grăbesc să mă duc să le fac cu mâna la băieţii de la handling, că au fost tare drăguţi!”, aruncă ea veselă ca ploaia de vară. „Bine-bine”, râse Sacâz, „da’ după ce termini cu ei, ne faci şi nouă?” Curmărunt a ridicat nedumerită din sprâncene şi şi-a văzut de drum, iar eu m-am înecat rău cu apa pe care doream s-o dau pe gât. Ne-am revenit din râs pe lângă aeroplan, cu controlul de tranzit, alimentat cu petrol şi apă.
Eram în avion de vreo 10 minute şi trebuia să plecăm dintr-un moment în altul, când le vedem pe fete că se agită. Nu le ieşeau la număr vreo trei cetăţeni. „Nu ştiţi unde-s colegii?”, întreba Boti, cealaltă fată, prin avion. „Tu nu i-ai văzut?”, sărea la mine cu speranţă Curmărunt. În urma răspunsurilor negative, au tăbărât pe căpitan: „Ce facem cheptăn, că nu-i găsim p-ăştia!”. „Jucăm leapşa cu cei prezenţi, ce să facem?”, făcea căpitanul, căruia i se rupea-n manivelă, pentru că el trebuia să se ţină de programul de zbor, nu de pasagerii ninja.
După încă vreo două minute de panică femeiască şi dat cu noada de podeaua aeroplanului, apar şi cei trei muşchetari zâmbitori, nevoie mare. „Unde-aţi fost, mă?”, sări Curmărunt cu artileria pe ei. „La veceu”, răspunse unu’ mai afumat la piele. „La care veceu?” „Păi, în aeroport!”, răspunse altul, mai cu tupeu. „Undeee?”, beli Curmărunt ocheanele. „Păi, aşa ne-a arătat colega când am întrebat-o unde-i veceul: încolo! Şi singurul veceu care era într-acolo a fost cel din aeroport.” „Păi, măi, băieţi, nu l-aţi văzut p-ăla din faţă, de lângă cabina piloţilor?” „De un’ să-l vedem don’şoară, dacă ne-a arătat direcţia, noi încolo ne-am dus, că ne-au luat nişte băieţi cu maşina cu girofar. Nu vă supăraţi, că e prima oară când zburăm şi nu ştiam că avioanele are veceul înăuntru”, a încheiat al treilea din gaşcă, un ochelarist nevinovat, având privirea lui Bambi pe mufă.
Ne-am pişat pe noi de râs. N-am mai nimerit veceurile.
Leave a Reply