Adrian Voicu are talent la povestit, iar romanul de față o demonstrează fără nici o îndoială (asta dacă te mai poți gîndi la vreo ceva printre rîsete). Umor românesc după Caragiale? Există. Ficțiune istorică românească fără solemnitate? Există. Imaginație exuberantă? Nu mai spun.
Cred că am așteptat o carte ca Nepovestitele trăiri ale templierilor români, ceva ce scriitorii „serioși” evită, probabil: un roman lipsit de morgă, fără pretenții de mare literatură, dar scris cu talent și simț al limbii; amuzant, dar nu cu umorul gros și ofensiv dintre blocuri; ușor, fără a cădea în derizoriu. Pe scurt, o comedie care să merite citită. Și iat-o:
Trei cavaleri „români”, Berilă valahul, ungurul Pișta Matty și sasul Kremvurșt von Schlitz, au misiunea de a recupera și păzi rămășițele maestrului templier Jacques de Molay, ars pe rug de Filip cel Frumos, rege francez. Pînă să-și ducă la îndeplinire această misiune, cei trei templieri trec prin tot felul de aventuri, comploturi și ospățuri, întîlnind personaje colorate, și la nume, și la vorbă. Iar după îndeplinirea scopului, mai salvează și alți amărîți ai istoriei de la moarte sau faimă rușinoasă: pe Romeo și Julieta, pe meșterul Manole și pe Ana, pe ciobanii din Miorița (cu tot cu măicuța bătrînă), îl ajută pe Basarab I să cîștige bătălia de la Posada și pe Carol Robert să fugă rușinos, dar sănătos.
Adrian Voicu construiește un tablou parodic al evului mediu european, în care pioșenia se potrivește cu apetitul pentru plăcerile lumești, execuțiile publice sunt spectacol pentru mase, iar capetele încoronate sunt preocupate de ghiftuială și în general destul de neinspirate în rolurile de conducere.
Amuzamentul decurge în special din numele personajelor, puse în acord cu caracteristicile lor definitorii: frații Grobienne și Mitocainne, contele de Geaba, Gell de Douche, Omlette de Troissoeufs, jupînul Gulasz, d’Iscrete și de Scripture și așa mai departe, inventivitatea autorului nu are măsură. Urmează umorul de limbaj și de situație, amintesc doar dialogurile amețitoare în proverbe latinești, latina fiind limba de recunoaștere a templierilor și aliaților lor, schimburile de replici dintre cei trei cavaleri, reflecțiile lor cu privire la viață, băutură și femei, întîlnirea cu hanul Bor Khan și noua lui invenție în arta războiului – chinezii zburători. Romanul este plin de situații comice, iar reușita lui Adrian Voicu constă și în faptul că toate acestea sunt conectate la o poveste cursivă, fără tărăgănări inutile, cu suficient suspans și mister.
Prin urmare, Nepovestitele trăiri… nu-i o parodie invălmășită, de tipul scenetelor sau serialele umoristice pe care le cunoaștem, ci literatură comică de calitate. Autorul are imaginație, dozează bine suspansul și umorul, a construit trei eroi memorabili, un fir narativ pe cît de fantezist, pe atît de stabil și, nu în ultimul rînd, se vede limpede că-i place să povestească.
Plusuri
Este un amestec original de ficțiune istorică, parodie și roman postmodern. Cei trei templieri sunt eroi autohtoni amuzanți și nu prea complicați, autorul evitînd tragismul și pioșenia cu care sunt privite în general figurile din istoria românească veche.
Minusuri
Nu vă așteptați doar la subtilitate și finețe în umorul acestui roman.
Recomandări
Aventurile templierilor români, imaginate cu un umor plin de bunăvoință, pot fi o lectură perfectă pentru vară: cartea (re)scrie aventuri istorice, într-un spirit ironic la adresa apucăturilor tradiționale românești și nu numai, este cursivă și captivantă.
Leave a Reply