A fi sau a nu Wi-Fi? Este!

Dragilor, mi-a apărut şi e tare, tare faină! Abia aştept să-mi ziceţi o părere, două. Iată ce zice maestrul Horia Gârbea despre ea:

“O prejudecată curentă ne spune că proza, pentru a fi bună, de succes, destinată clasicizării trebuie să fie lungă. Opera multor autori infirmă categoric un asemenea culoar de vedere îngust. Adrian Voicu se alătură acestor scriitori, între care desigur strălucesc I. L. Caragiale, cu „momentele” lui, Tudor Mușatescu și atîția alții, autohtoni sau străini. Să nu uităm că aparentul „roman” al lui Mircea Horia Simionescu, Dicționar onomastic, este de fapt o lungă serie de miniaturi, fiecare fiind, la nevoie, nucleul unui roman. O condiție ca asemenea fotograme epice (dar și dramatice) să se înfigă în mintea, inima și literatura cititorului este ca ele să aibă umor. Iar Adrian Voicu excelează la acest capitol ca și la cel al conducerii dialogului. Doar nu degeaba e și dramaturg. Citiți cu încredere micro-schițele lui Adrian Voicu și distrați-vă în voie!”

Mulțumirile multiple merg către Editura Tracus Arte, cu precădere către Cosmin, Vasile, Cristina, Emilia și toți cei care m-au ajutat să transform manuscrisul într-o carte faină de tot.

Mulțumiri speciale pretenarului Bogdan Vasilescu, după al cărui minunat desen s-a zămislit expresiva copertă.

Lectură faină, aşadar!

A fi sau a nu Wi-Fi Coperta I

 

1 Comment

  1. Navigand pe internetul din Romania iata ca am aflat
    pe saitul dumeavoastra. Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea informatiilor
    de pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

1 Trackback / Pingback

  1. Neliniştitu' » Post Topic » Mi-a apărut!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*