Despre un inginer scriitor care repară avioane în Franța și iubirea ca dulceața din clătite

Corina Ozon, jurnalistă de presă scrisă și TV, PR-istă și scriitoare de mare succes (da, ea e autoarea seriei ”Amanților”), m-a onorat cu un prea-fain articol în al său proiect 35+, articol pe care vi-l redau mai jos.

A absolvit Liceul Militar, Academia Tehnică Militară și Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar acum e director adjunct de întreținere la iGO Solutions la Aeroportul Paris Orly, companie de întreținere care are în grijă avioanele Transavia France (Boeing B737), Air Caraibes (Airbus A330 și A350) și French Blue (Airbus A330). Este căsătorit și tată a doi copii, locuiește în Franța de câțiva ani, iar acum zece ani i-a apărut prima carte – „Joi seara, în parcare”, care a avut un mare succes, ceea ce l-a dus pe drumul scriiturii cu încă zece cărți. Despre întâmplarea care l-a adus în Franța povestește el însuși cu umorul care-l caracterizează: „Acum câțiva ani, printr-un sfârșit de vară, eram la un grătar familial, când sună telefonul. Văd număr străin, mă mir un pic și răspund. La capătul celălalt al semnalului o voce masculină s-a recomandat ca aparținând directorului tehnic al unei companii vestite de întreținere aeronave (Pac! Pac! Sunt inginer!), apoi a chemat și o voce de tanti de la Resurse Umane, am dat un interviu de vreo oră și, mi-a mulțumit și mi-a spus că mă caută ei. Asta cu ”te sunăm noi” o știam bine de la ai noștri și nu mică mi-a fost surprinderea când omul nu numai că m-a sunat după vreo două zile, dar mi-a făcut și o ofertă de nerefuzat.”

Vă invit să faceți cunoștință cu Adrian Voicu, inginer și scriitor de succes. „Sunt băiatu’ lui mama, dar și al lui tata, cetățeni onești din Nehoiu, cel mai fain orășel din Curbura Carpaților. Mama mi-a dat dragostea pentru cărți (ea fiind o mare devoratoare, în acest sens având și o bibliotecă solidă), iar de la taică-miu am luat harul povestitului (dacă începea să-ți spună cum a luat el pâine, te lua foamea de vreo două ori până termina). De scris m-am luat de voie, de nevoie în clasa I, neavând loc de-ntors când doamna învățătoare insita pe făcut bastonașe și alte cârligele la caligrafie. Am tot prestat bastonașe, A mare de mână, a mic de mână până acum vreo zece ani, pe când începea o toamnă și mi-a apărut prima carte, ”Joi seara, în parcare”. De-atunci au urmat încă zece, care mai de care mai frumoasă și mai nebună, c-așa-s cărțile mele, frumoase și nebune, amintind aci doar ”Nepovestitele trăiri ale templierilor români” I și II, ”Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă” ori ”Provinciale”. Uite, la momentul când vorbim, Corina, dragă, maestrul Horia Gârbea mi-a scris că tocmai ce-am apărut cu un capitol în antologia coordonată de domnia sa ”1312 Sirene – Proză românească din deceniul doi”.”

Când l-am întrebat totuși cum de o meserie ca a lui, atât de exactă și de dificilă, poate îmbrăca straie de scriitor, mi-a spus că „dacă nu ai imaginație, nu repari avioane. Ori nu știi să conduci oamenii care să le repare.”

L-am întrebat, la fel cum am făcut cu toți subiecții acestui proiect, ce este iubirea pentru el și mi-a dat un răspuns drăguț, dar plin de miez. „Păi, cine nu iubește, nu trăiește! Adică, se mișcă, vorbește, dar e mort pe dinăuntru, e un zombi, un mort viu. Dragostea dă viață și aripi, poți să și mori din iubire, după cum am văzut pe la televizor și am citit prin cărțile altora, cu alte cuvinte și întorcându-ne la inegalabilul Topârceanu ”amorul e un lucru foarte mare”. Deunăzi îi spuneam cuiva care mi-a citit ”Otrava noastră cea de toate zilele” că iubirea e atunci când jumătatea ta mai bună face clătite, nu găsește neam de dulceață în casă, iar tu te duci și bați orașul, vecinii, prietenii și faci pe dracu’ ghem ca să o faci fericită cu clătitele ei cu tot. Cam așa și cu viața fără iubire: e ca clătita fără dulceață, ori cremă de ciocolată, ori zahăr, ori brânză cu mărar, ori ce vrea fiecare să pună-n viața lui ca să nu fie searbădă.”

Cum despre avioane nu m-am priceput să-l întreb, am vorbit despre literatura românească, mai exact cum o vede el în zilele noastre: „Din ceea ce am văzut, citit și auzit, în România de azi se scrie la greu: pe ziduri, pe garduri, pe trenuri, pe ordonanțe, ziua, noaptea, în pârnaie și în afara ei, peste tot, ce mai!Cred că literatura română n-a fost nicicând mai dinamică și Ion Heliade-Rădulescu ar plesni de fericire dacă ne-ar fi contemporan. Știu, avizații vor zice că e multă maculatură la mijloc, dar atâta timp cât editurile trimit cărțile la Depozitul Legal al Bibliotecii Naționale, înseamnă că ce se scrie rămâne arhivat întru posteritate, nu? O altă chestie mișto pe care am remarcat-o fără prea mare concentrare este apariția unui număr mare de bloguri literare. Ce-i lipsește literaturii noastre cea de toate zilele? Cititorii.”

Are în pregătire o nouă carte, despre aventuri în lumea aviației. Și trebuie să vă spun că Adrian a făcut furori cu „Joi seara, în parcare”, pe care a lansat-o… într-o parcare, a făcut și un circuit de promovare, iar mai multe despre biografia lui găsiți aici, pe blogul lui. Adrian spune că umorul l-a salvat din multe situații și l-a ajutat să treacă peste greutăți. Pentru că deși pare că i-a fost ușor, niciun drum spre reușită nu e presărat cu roze. Dar el a luat mereu partea bună a lucrurilor și a mers mai departe, fără să renunțe la pasiunile lui. O rețetă este să fie echilibru în toate. Printre altele, Adrian e pasionat și de gătit.

Schimbările i-au marcat viața și nu le-a evitat: „De-a lungul existenței mele tumultoase am trecut peste mai multe macazuri care mi-au schimbat viața: Liceul Militar, renunțarea la examenul de admitere la Medicina Militară, revenirea la viața civilă după Academia Tehnică Militară, apoi faptul că am spus ”Da!” de câteva ori, ultima oară fiind când am acceptat ca să mă mut în Franța cu serviciu, cățel, purcel dimpreună cu jumătatea mea mai bună și mai gravidă în luna a noua.”

Corina Ozon, 35+ – 19.06.2017