Aștepta de multă vreme să iasă din sertar și să vă cunoască, așteptam de multă vreme ca să mă mândresc cu ea.
Cei de la Editura Tracus Arte s-au distrat copios citind-o și sunt siguri că ar stârni invidia lui Creangă, Caragiale ori Vlad Mușatescu.
Eu zic că Pe vremea când lumea începea să-și taie porcul de pe listă nu este o carte de memorii, nici autobiografică, este doar o carte scrisă cu mare poftă de a-și binedispune cititorii, fie ei noi sau fani consacrați deja.
A trecut printr-o sumedenie de aventuri cu edituri mai mari sau mai mici, a fost modificată de mai multe ori la titlu, conținut și coperte.
Maestrul Horia Gârbea, căruia îi mulțumesc din suflet pentru susținerea continuă, spunea că “situațiile ca și replicile sînt memorabile, pentru că Adrian Voicu are auz de prozator și captează vorba insolită și cu haz, precum și toate nuanțele oralității”.
Sunt convins că mulți dintre voi vă veți regăsi între paginile ei, laolaltă cu părți din sufletul meu.
Nădăjduiesc că citind-o va produce măcar tot atâta plăcere pe cât mi-a făcut mie ca s-o scriu.
Mulțumesc Cosmin Perța – director editorial, Vasile Mihalache – corectură, redactare, Emilia Petre – copertă, tehnoredactare, Cristina Ivăneț, Nicoleta Vidican și tuturor celorlalți inimoși de la Editura Tracus Arte.
Astfel mi-am mai văzut un vis de a transforma un manuscris drag într-o carte adevărată.
Leave a Reply