Mă sună într‑o zi o prietenă, că îi e dor de mine, că nu ne‑am văzut de multă vreme şi că să ne vedem la un supermarket. Evident, ăsta‑i modul ei elegant de a‑mi spune că n‑are cine să‑i care sacoşele la maşină sau, şi mai bine, acasă.
Ajungem la supermarket şi începem să ne învârtim fiecare în treaba lui. La un moment dat, văd un nene întins pe jos şi o mulţime înghesuită lângă el. La 5 metri mai încolo, o văd pe prietena în cauză agitându‑se din mânuţe ca să trec pe rândul alăturat.
— Ce‑i? o întreb în momentul când ne întâlnim.
— Hai, hai de‑aici, că nu mai luăm nimic, spuse ea precipitată.
— De ce?
— Am strănutat lângă ăla care‑i întins pe jos.
— Şi? L‑ai omorât?
— Nu, doar l‑am speriat şi a scăpat o vază din mâini. Apoi a leşinat după ce‑a văzut cât costă.
Leave a Reply