Prestigioasa revistă clujeană “Apostrof” mi-a făcut onoarea publicării “Neînsemnatei”.
Mulţumiri redacţiei, iar vouă vă doresc lectură faină.
Venise cu inima îndoită la Congres. Ştia că se va întâlni cu rivalele ei şi vor avea o sumedenie de discuţii contradictorii, vor fi acuze şi multe lupte verbale cărora va trebui să le facă faţă. Cu siguranţă celelalte vor face front comun împotriva ei, căutând să-i zdrobească încrederea şi să profite din greu în acest sens.
Congresul se ţinea de două ori pe an: când începea căldura şi când venea frigul. La Congres nu participa oricine, ci doar alesele obştilor. Cine dorea să ajungă acolo trebuia să fie inteligentă, bună oratoare, să aibă cele mai bune rezultate pe ramură şi, bineînţeles, să fie aleasă de obştea din care făcea parte.
Participantele la Congres erau alese pe viaţă. Când se prăpădea reprezentanta obştii în Congres, după funeralii urmau alegeri şi evaluări, astfel încât să nu se facă greşeli prea mari la numire. Riscul era ca, datorită slabei calităţi a reprezentatei sale, obştea respectivă să ajungă în centrul atenţiei bârfelor celorlalţi, fapt care ducea aproape invariabil la pierderea unor privilegii. Soluţia în acest caz era una de bun simţ: demisia. Dacă reprezentanta demisiona de bună voie urmau alegeri şi evaluări mai atente astfel încât greşeala, pe cât era posibil, să nu se mai repete. Dacă reprezentanta nu avea de gând să demisioneze, era destituită „benevol”.
Alegerea în Congres, aducea după sine o serie de avantaje, două dintre ele fiind absolut evidente: pensie bună şi respect pe viaţă. Astfel obştea se împărţea în două, nu neapărat cu vrerea membrelor sale, ci datorită ispitelor care ieşeau la iveală odată cu disponibilizarea funcţiei.
Fila era cea mai mică, cea mai firavă şi cea mai tânără participantă la Congres. „Nu mai există etică, echitate şi ruşine de au ajuns să trimită copii la acest înalt for!”, auzea în spatele ei. „Întotdeauna am spus că obştea ei nu trebuia să fie ridicată în rang”, vorbeau altele mai încolo. „Mâine, poimâine n-o să mai avem loc de piticanii pe-aici!”, continuau altele care nici măcar nu se oboseau să şuşotească, aşa de mult o desconsiderau.
Fila era pentru prima oară la Congres şi era tare speriată. Îndeplinise toate cerinţele şi fusese aleasă cu majoritate covârşitoare. Aflase despre o coaliţie a Dichisitelor, Slăbănoagelor şi a celor din Clanul Abatorului, care îşi doreau cu tot dinadinsul să restul participantelor la Congres de faptul că obştea ei, fiind şi cea mai mică din câte erau reprezentate, ar trebui desfiinţată şi împărţită celorlalte obşti. Nu era prima tentativă de acest fel, dar de fiecare dată reprezentanta obştii sale le ţinuse piept cu viclenie şi inteligenţă.
Acum un pătrar de lună, participanta obştii sale în Congres se stinsese brusc, cu toate că nu-i sosise ceasul. Bănuielile cădeau pe Clanul Spurcatelor, care intraseră de curând în coaliţie cu Dichisitele. Fără dovezi, însă, nu puteau face nimic.
Fila se ridică din locul său şi se duse la tribună ca să răspundă propunerii reprezentantei Spurcatelor, care cerea, o dată în plus, reintrarea obştii sale în sclavie.
– Inutilelor, piticaniilor, neînsemnatelor! se auziră câteva voci din sală.
În drum spre tribună îi veniră în minte cuvintele bătrânei învăţate ale obştii sale. „Celelalte vor căuta să te intimideze, să te discrediteze, vor încerca să minimizeze importanţa obştii noastre. Vor demult să ne scoată din Congres, pentru că n-avem rezultate precum obştile lor. Fii fără teamă şi gândeşte-te că eşti cea mai deşteaptă dintre noi. Tu eşti salvarea şi speranţa noastră, de acţiunile tale depinde viitorul nostru.”
Privi mulţimea care nu contenea să strige şi să se manifeste ostil. Pentru ce atâta ignoranţă, ură şi discriminare? Nu, nu le va lăsa să câştige, nu-şi va lăsa semenele să se întoarcă în trecut şi să fie sclavele acestor infame!
Ajunse la înalta tribună, îşi ridică uşor capul, apoi privi întreaga adunare cu superioritate. Văzu câteva reprezentante tăcând şi privind-o cu oarecare respect. Da, aceasta era atitudinea.
– Mama Natură ne-a dat tuturor aceleaşi drepturi: la viaţă şi la hotărârea soartei. Subordonarea oricăreia dintre obştile ale căror reprezentante sunteţi, faţă de oricare alta, contravin principiilor Naturii. Suntem egale din momentul când deschidem ochii. Aceeaşi egalitate se păstrează şi când murim. Poate se păstrează şi dincolo, dar nu cunosc pe nici una care să se fi întors şi să confirme sau infirme asta.
Sesiză zâmbete în auditoriu. Reuşise să-şi atragă majoritatea de partea ei, iar pentru final păstrase lovitura de graţie.
– Poate aveţi dreptate sau poate nu să ne contestaţi drepturile, dar nu eu sunt cea care decide asta şi în nici într-un caz voi. Numai Ea, Mama Natură, va şti dacă am sau nu dreptate, dar nu acum, nici mâine şi, cu siguranţă, nici poimâine.
Făcu o pauză strategică. Câştigase. Văzu cum unele reprezentante fremătau de dorinţa să o aplaude.
– Aş dori, doar, să vă mai aduc aminte că Stăpânul Thomas Morgan a câştigat Premiul Nobel pentru că ne-a avut pe noi drept model, nu pe vreuna din voi, încheie cu mândrie musculiţa beţivă.
Leave a Reply