Fragmente – Joi seara, în parcare

RĂZBUNAREA SPIRALEI

După cum spuneam anterior în scris şi prin viu grai la faţa locului, abia am aşteptat spirala care, între noi fie vorba, chiar a avut efectul de a elimina insectele doritoare de sânge forumistic. Cine a avut ideea (cred că Alezz), să trăiască şi fără număr, fără număr, fără număr de la noi să o primească!
Limbile ceasului de la CD-player stăteau să arate vreo 20:30 când am descălecat la locul faptei plin cu maşinete frumos aliniate şi fel de fel de cetăţeni care, nemaiprinzând locuri în Cişmigiu, vin şi sparg seminţe la Polivalentă. Din prima am remarcat un Matiz Extended Range, de vreo 24 de locuri, din care răzbătea nişte Nightwish şi care poseda nedrept un semn de Mercedes pe bot.
Trecând la salutat lumea şi nu numai (la „nu numai“ = Maniaku şi Alezz), au apărut ca teleportaţi din alte vremi nen’tu Shenck cu nen’tu Masterbulb sau „bobs“, într-un minunat SUV decapotabil, duios intitulat ARO. Biletele s-au procurat cu greu şi pe sub mână, cei mai norocoşi reuşind să dea o tură cu minunata invenţie românească.

Într-un colţ, retras şi neconsolat nici măcar de singurul câine din dotare, NFS îşi rodea unghiile de ciudă că Santa Fe-ul personal nu e decapotabil. Tot atunci am constatat cât de mult a evoluat tehnica făcătorilor de ştampile, NFS aplicându-şi cea mai originală metodă de confecţionare a tricourilor cu reclama clubului. Zbang! o ştampilă cu nick-ul băgat într-un cerc şi gata!
Profitând de ignoranţa publicului aferent, Shenck şi Satori au monopolizat nedrept atenţia celei mai CCrecente achiziţii a forumului, şi anume drăgălaşa de Witch, care i-a witchuit pe băieţii în cauză minute bune, cam 30 pe Shenck şi muuult mai multe pe Satori. Acesta din urmă, vrăjit de-a binelea, s-a trezit în dreapta, în propria-i maşină, întrebân­du-se de ce oare trebuie să-şi schimbe cotiera măiastru modelată de degetele-i crispate, după ce Witch a dat o tură zdravănă cu Kalosul satorian.

Dar prezenţele feminine nu s-au rezumat aci. În periplul de salut am întâlnit-o pe Angela B, posesoare de Kalos d-ăla de voiam şi eu, cu 5 uşi. Apoi, cu decibelu’ izbind discret asfaltu’ şi atmosfera dimprejur, a apărut Kali „Born to be wild“, al cărei Oltcit tocmai divorţase elegant de toba finală. După cum aţi numărat până acum, topicul cu bărbaţii la volan a dat roade, crescând îngrijorător numărul de membre la întâlniri. La mai multe, zic, şi sper să se fi simţit mai ceva ca în trafic.
Revenind la momentul acţiunii, l-am salutat pe nenea Lucman, acest Houdini al întâlnirilor, părintele nostru spiritual, care a plecat discret de lângă mama lu’ Enterprise (Flexule, tată, p-asta trebuia s-o vezi!), o rezultantă foarte interesantă din împreunarea unui Cielo cu o vedetă torpiloare. Minunata maşinărie era pe numele lui MikeTekRacing, dacă am reţinut bine.

Acţiunea a continuat cu salutări pe la OvidiuC, Mahăru’, Mircea, Sharpe şi Maniaku. Cu această ocazie am realizat că luminile din portbagajul lui Warnman (pentru cei ce au deschis radiourile mai târziu = Maniaku) sunt dispuse defectuos, fotonii neavând veselia şi vioiciunea eliberării din captivitatea becului aşa cum, dau un exemplu aleatoriu, se produce la mine-n portbagaj.
Să trecem acum la alte minuni ce se manifestă continuu la mult prea greu încercatul Matiz al sus-numitului. Maniaku a renunţat la nişte materiale de prisos din corpul său gen tibii de oţel, bucăţi de coccis din tablă zincată şi a confecţionat mult mai utilele mânere de coborâre-ridicare a geamurilor. Senzaţia este de efect pentru ochiu’ profan şi deosebită pentru simţul tactil, asta dacă ai inspiraţia să te joci şi cu maneta de la frâna de parcare. Aceasta este confecţionată dintr-un tub de sifon sau dintr-un stingător golit n-am văzut bine, că nu aprinsese lumina. Ceea ce am văzut, în schimb, a fost respectivul tub care mi-a rămas în mânuţă din pricina faptului că nu era prins în şuruburi. Era cam ceea ce aş numi un interior Heavy Metal Maniak, care împingea Matizachele la greutatea unui frigider argeşean. Ups! Am adus aminte de zona cu ţuici? Ha? Să-i dăm bătaie pe subiect!

După cum ştiţi sau nu, Maniaku mai posedă şi o maşină pentru deplasări „ooof-răud“, fabricată la noi, pe malurile Argeşului, căreia i s-a aplicat o rulotă. Vă puteţi forma cu ochii minţii cam cum ar arăta ansamblul frigider-rulotă? Parcă vă încearcă o imagine care aduce binişor cu un trenuleţ de poştă, d-ăla de-l jefuiau bandiţii prin westernurile americane făcute pe la jumătatea secolului trecut, nu? Sau cu o casuţă plecată în vacanţă cu garaj cu tot? Oricum ar fi, cred că arată de belea, numai bine de pozat şi de trimis la emisiunea „Incredibil, dar adevărat“. Hai că m-am luat cu vorba şi abia acum urmează partea cea mai interesantă.

În ideea de a spori vizibilitatea către purtătoarea de lenjerie (rulota, adică), frigiderului în cauză i-au crescut nişte oglinzi pantagruelice cu care (gurile rele spuneau) s-ar vedea până-n China, iar dintr-un anumit unghi se putea distinge Planiglobul. Acuma, nu zic, or fi utile, dar cum Dumnezeu ai loc, frate, cu ele pe şosea şi nu iei la numărat plopii de pe marginea drumului? Nu mai zic că-i laşi p-ăştia fără garduri pe unde treci cu agregatul. Concluzia: pliate, ele nu influenţează viteza maximă de 100 km/h cu rulota strâns legată de maşinetă, dar desfăşurate, efectul de frânare se produce instantaneu şi aproape nu trebuie să mai calci pedala reducătoare de viteză. Unde mai pui că „sunt şi mu-huult mai scumpe decât la Cielo“, de la Alezz citire.

O altă voce rea, posedată de Laurenţiu, a venit cu înc-o idee: dacă oglinzile ar fi extinse în plan orizontal, paralele cu asfaltul de sub ele, crescând viteza, maşina ar putea decola! Să mai ziceţi că moldovenii n-au idei bune! Personal, m-am îndoit de chestia cu decolarea, altminteri făceau şi cei de la Găeşti frigidere cu oglinzi laterale, îi dădeai bice şi-ţi luai agregat cu zbor gratuit până acasă, scăpând de calvarul liftului care nu merge taman în ziua aia şi-l băgai de-a dreptul pe geam. Revenind la ciudăţeniile noastre, vă zic: fiţi vigilenţi! Dacă vedeţi ceva ce pare a fi fabricat la Electroputere Craiova, finisat la Vagoane Arad şi „încălţat“ cu caucioace Montana, să ştiţi că e agregatul prelungit al Maniakului în drum către mare!

Am admirat noul model de uşă dreapta-spate al lui Alezz, model Piaţa Rahova, dar
Pentru că-i singur la părinţi
Şi mândru-n toate cele,
Cum e calmarul între dinţi
Şi Tucă în bretele,
i-a promis taică-său că, dacă ia licenţa, o să-i cumpere câteva hectare de livezi şi alte legume + piaţa mai sus amintită să aibă unde profesa şi parca fără incidente. L-am luat deoparte şi l-am liniştit cu zicala: „Zâmbeşte, mâine va fi şi mai rău!“. A zâmbit…
Steph, revenit la statutul de membru, ne-a demonstrat pe viu cum poţi să-ţi faci policioară la Matiz din masca de chiuvetă (dar nu avea uşile montate), cum poţi să-ţi pui GPL cu bass inclus şi, mai ales, cum să nu mai primeşti bani pentru umplut rezervorul. Dacă omul e mulţumit de sound, să-i fie de bine, da’ cred că GPL-ul fără başi era mai ieftin şi nici nu le mai cerea bani de benzină, ci de gaz, poate o perioadă nu se prindeau părinţii şi scăpa cu vreo două plinuri moca. Vorba unuia din public: „La cât a costat instalaţia de sunet, Alezz mergea ani de zile cu Cielo ăla, al lui, ani!“. Am pipăit dispozitivul de „curăţire“ a semnalului, de „filtrare“ pentru cunoscători, elegant confecţionat din Scotch-Brite şi lăsat liber pe policioara de bucătărie să-şi aleagă el înalte, medii, joase. Alegerea era perfectă pentru că oferta la astfel de filtre este foarte variată, iar magazinele de specialitate oferă burete de amortizare a decibelilor pentru pahare, gresie şi faianţă, de unde şi preţul ridicat al instalaţiei. Evident, la asemenea costuri se oferă bonus un superb Bart Simpson la culoarea filtrului de semnal tip Scotch-Brite (verde, adică), numai bun să-l ataşezi într-un colţ al lunetei. Frumos, practic, eficient, dar nu încercaţi acasă! Vedeţi ce se întâmplă cu maşinile dacă lăsaţi copiii nesupravhegheaţi?

La un moment dat, nu neapărat acesta, cineva, un mare inspirat al cărui nume îmi scapă pe moment şi definitiv, a scos nişte spirale răzbunătoare de alungat ţânţarii care se înmulţeau precum membrele pe forum. Sincer, nu ştiu dacă ţânţarii fugeau de fum sau de mirosul cetăţenilor care ţineau spiralele-n mânuţă. Aşa că, băieţii şi fetele au pus-o de-o spirală fumegătoare de tabără în jurul căreia au depănat amintiri Satori, NFS, Zalmoxis, OvidiuC, Sharpe, nenea Sprite, Maniaku, Viper şi Brusli. Ultimul amintit era într-o fază terminală de conservare a energiei şi n-a putut să dea mâna cu toată lumea, da’ s-a scuzat foarte elegant şi discret: „Mi-e lene, bă!“.
Aproape că-l uitasem pe James Dean-ul forumului, acest Mărgelatu’ al întâlnirilor, da, aţi ghicit, e vorba de Peşteîmpuţit, revenit la noi direct din Purgatoriu în urma incidentelor cu flăcărui de acu’ ceva vreme. A urmat o terapie de grup cu pompierii de la el din sector şi i-a mai trecut, aşa… Să trăiască, să fie sănătos, să îngroape securile războiului şi să dea drumul la porumbeii aducători de pace, că numai timpul vindecă totul. Ce măiastru am dat-o, nu?

M-am retras cu nen’tu Sprite, Alezz, Marius (ăla cu pensionarii din Cişmigiu), Leutzu (cred că aduci CD-urile alea cu metale data viitoare!) cu prietena plecată şi cu privirea spre apus, şi, nu în ultimul rând, diafana şi mult prea tulburătoarea prezenţă a copiloatei lui Laurenţiu, cea care i-a fost muză şi l-a făcut să rateze pasajele prin Bucureşti. Toată stima pentru Laurenţiu, hotărât om, a venit taman din Galaţi, a fugit pur şi simplu de acasă, de la termopane, ca să ne înnebunească pe noi, muritorii, şi să se laude cu ce copiloate bune dau ăştia la Clio. Drace, ai avut dreptate, man, vreo câţiva dintre noi au hotărât să se mute la Galaţi, să-şi ia şi ei Clio cu moldovence-n dreapta! S-a ţinut tare, a fost un negociator dur, n-a vrut să facă schimb de capote cu mine, cu tot cu găinaţ de porumbel stors manual şi alte chestii ce se aflau pe tabla lui. Normal, capota moldovenească era dotată cu un superb exemplar feminin cu nişte planetare de maaare rafinament! Alezz, precum cocorii ce se îndreaptă spre ţările calde, a ratat fata, îndreptându-se de vreo două ori către imensa pată organică şi cred că a redus-o în dimensiuni ştergând-o, involuntar, cu pantalonii. Acum, fie vorba între noi, nene Laure, ce dracu’ porumbei sunt, bre, ăia care lasă o arie de împrăştiere cât o roată de troleu? Înaripatu’ de la matale din urbe cred că a vrut să se sinucidă întorcându-se pe dos, da’ nu i-a ieşit decât respectiva materie, zău! Concluzia în ceea ce te priveşte: să-ţi trăiască franţuzoaica, să mai tragă la tine exemplare d-astea şi jos pălăria pentru atitudine şi kilometrii parcurşi! Rispect, man!

S-a evidenţiat şi modelul de Golf cu parbrizul parţial crăpat, dar cu dispozitiv de spălare cu lichid direct pe globii oculari. Proprietarul, BogdanG, se împăcase cu situaţia precum ciobănaşul din Mioriţa şi era fericit că nu mai pierde vremea dimineaţa cu spălatul pe faţă. Dă de manetă şi, zup-zup!, câte-un jet în fiecare ochean, un şerveţel pe moacă şi gata de drum! Se gândea cum să facă să iasă pe o ţâţă d-aia nişte pastă de dinţi şi chiar că problema era rezolvată, în acest sens putând să doarmă circa 5-6 minute mai mult. Zicea că se mai gândeşte, până i se mai învecheşte puţin casco, dacă să-şi mai pună parbriz întreg au ba.

Brusli avea o dilemă: „De ce nu punem şi noi, bă, www pe autocolante?“. Mulţimea, în cor: „E mai mişto fără!“. I s-a explicat elegant că oamenii cu neuroni activi prin ţeastă se prind repede cam ce vrea să spună autocolantul, n-având sens să apară dubluveurile multiple. La trei secunde după lămurire, tam-ta-na-na!, apăru Alezz, discret ca un tanc lansat din avion: „Care-i, bă, şpilu’, că n-am fost atent! Da, bă, Brus, eu aşa am autocolantul, cu www!“. La care toată lumea şi-a împrăştiat râsul în liniştea nopţii.
Cred că de Alezz nu se vor mai apropia ţânţarii mult timp, unul dintre motive fiind faptul că a fost omu’ cu spirala-n mână mai tot timpul întâlnirii. Da’ i-a fost bine şi lui, şi nouă, aşa că, zic aci pentru alte forumuri, cine n-are Alezz, să-şi cumpere sau să-l închirieze de la noi, livrat la pachet cu Maniak şi transport gratuit.
Ne-a iritat grupul vesel de membre al cine ştie cărei adunări, având în centru un tip posesor de Nubira. Ne-a dat ghes Satana să ne facem că suntem în căutarea Nordului magnetic p-acolo, pe lângă ei, dar prea se simţeau bine împreună şi am zis să nu deranjăm. Curios, să ai Nubira şi să nu fii interesat să discuţi chestii serioase despre maşini, dar să preferi să stai înconjurat de 5-6 gagici! Am dat de înţeles că nu-l invidiem.

La plecare, cu vreo două ore după miezul nopţii, i-am numărat pe Alezz, Leutzu şi Mărgelatu’ (Peştanu’). Am notat momentele principale ale naraţiunii pe o coală de hârtie furnizată de dl. Alezz dintr-un dosar de-al lui de eseuri care conţinea numai foi albe. Am dispărut din peisaj lăsând Peştele să lămurească Alezzu’ cu privire la consumarea unei şaorme fără calorii, undeva prin Bucureşti.
Ajuns în liniştea de peşteră de acasă, am auzit un picurat firav la baie. Se spărsese o ţeavă. Am intervenit în forţă, motiv pentru care tot în forţă s-a dus pe canal şi somnul „care este“ şi am produs aceste rânduri. Acestea fiind zise, vă doresc vizionare plăcută!
Peste fix o oră şi 5 minute trebuie să mă trezesc şi să plec la serviciu. Îmi urez succes!

***

SE NAŞTE DEFINITIV CCL

Nici un semn meteorologic sau astral nu prevestea ce seară de pomină aveam să petrec la Polivalentă. A fost seara eliberării verbale totale, a depăşirii barierelor dintre sexe şi a consensului universal. Puţin a lipsit să n-o punem şi de-o spirală.
Din cauza meciului răsăriseră în intersecţii multitudini de L’organe şi purtători pedeştri de şapcă. A fost bine pentru că, în douăzeci de minute, eram deja la Şincai. După intersecţie, o tanti cu X5 ţinea cu tot dinadinsul să se urce pe Matizac („poate-o fi bănuit că-ţi place dedesubt“ – Lucman), lucru ratat de individă datorită proverbia­lei agerimi a Matizului, dar şi a măiestriei personale. Tanti nu şi-a luat nimic de la subsemnatul, pentru că se dau amenzi şi pentru acest lucru. Plus că, sunt gentleman, ce pula mea!

Am găsit parcarea în acelaşi ton întunecat, graţie lipsei luminii din vârful stâlpilor aferenţi. Conlucrau la seminţe Alezz, Zalmoxis, Lucman, Emi, Satori, JMU, Ami şi Methodu’. Alezz, şters ca o acuarea peste care-ai scăpat cana cu ceai, făcea de planton lângă Cielo, să nu care cumva să-şi sprijine vreunul torsul sau alte membre de maşineta lui.

Între Method şi JMU am zărit un nene timid foc, înalt cam cât un Tico. M-am apropiat discret de el şi, cu o sprânceană ridicată, l-am întrebat politicos: „Tu cine eşti, mă?“. Mărunţelul m-a privit oarecum speriat şi a bălmăjit: „Sunt nou, sunt prima oară aci“. „Aşa te cheamă, mă, Sunt nou?“ „Nu, George“, se precipită proaspătul nostru coleg. L-am lămurit cu greu că sunt un tip paşnic şi, după ce şi-a liniştit plămânul, a început să-mi recite un nume ce conţinea o combinaţie între data naşterii, numărul de perechi de cromozomi şi diametrul admisiei la Dacia Lăstun: n1ck2203! Uat dă fac? Dracu’ m-a pus să mă iau de el? „Şi cum să-ţi spunem, tătuţule?“ revin eu la nenea. În urma întârzierii răspunsului, din tribună s-au ridicat voci care mai de care: „H5“, „Ebola“, „Aviara“, „NKVD“, „En Unu“ etc.
„Ce ascultai?“, răsări Zalmoxis de sub o cravată desprinsă din mijlocul semaforului, parcă. „Pantera, băi, Săptămâna Modei!“, zisei, neputând să-mi desprind formarea imaginii pe retină de cravata zeului. Emi a dat de înţeles că ştie despre ce vorbesc şi, brusc, cu releul de muzică anclanşat, a început să schimbe impresii cu Satori. Acesta îi dăduse liber de operaţie Kalosului, că nu mai era adânc intromisionat în măruntaiele lui, şi a intrat lejer pe schimbări de impresii cu Emiliano, că ce bine sună Prodigy cu Romica Puceanu sau Chemical Brothers cu Anda Călugăreanu. Nu am comentat nimic, dar am admirat cum patima celor doi a mai antrenat în conversaţie vreo doi cetăţeni, nevinovaţi până atunci.

Am luat o pauză la conversaţia criticilor muzicali şi l-am întrebat discret pe Zalmoxis de unde-şi ia cravatele sau dacă le vopseşte săptămânal. „Le cumpăr, bă, că am cu ce! Sunt cam deprimat“, continuă el, „şi am zis să mă bag la culori vii“. „Bine, bă, deprimat-deprimat, da’ culori d-astea din care-ţi iese viaţa p-afară?“, am plusat eu. „Bă, nenică, la ăştia la cravate e ca la maşini: dacă vrei metalizată sau culoarea roşie, trebuie să plăteşti în plus, d-aia am ales portocaliu, că era mai ieftin“.
Lămurit pe problema asta, dar nelămurit de ce vine mereu de la şedinţa de bloc, l-am lăsat pe Zalmoxis să-şi aprindă o ţigară „bărbătească” ce se asorta cu maşina Lucmanului (da-da, tot superslim fumează, iar Lucman venise cu un Matiz roşu) şi priveam la un Tico ce se strecura prin noapte încet… încet… „Bă, o fi de-al nostru sau s-a rătăcit?“, îşi punea Alezz gândirea în funcţiune. Dilema s-a lămurit când din minunata maşinetă şi-au făcut apariţia o Witch şi-un Remix. Au schimbat politeţurile de rigoare, după care au tras cu ocheanu’ prin parcarea doldora de Matiji, cam 5-6-7, dacă mă ţin bine neuronii de memorie.

Ileana s-a prezentat în fizic pe la nouă, consumând auditiv nişte note desprinse din nunţile ce se făceau la Olteniţa în perioada interbelică. A urmat clasica întrebare: „Ce muzică asculţi?“. „Ia, nişte balade de pe la noi, maică“, trase Regina de maxilare într-un căscat prelung. „Mă relaxează teribil şi nu mai mă gândesc cât de naşpa îmi scârţâie cureaua de distribuţie, a dreacu’ să fie ea pe toată lungimea şi circumferinţa!“

Precum o navetă spaţială făcută la „Pimp My Ride“, cu trilioane de luminiţe colorate pe deasupra şi pe dedesubt, având sub warp 5, a sosit cel mai încărcat cu „tehnologie“ Matizac din istoria clubului nostru, cel al lui XXL. Corpolentul nostru coleg s-a descărcat din maşinetă cu tot cu bodyguard şi s-a integrat în decor. Veţi citi mai încolo despre el, că, na, multă e imaginaţia unora! Cu tacheţii p-afară şi zgomotând aproximativ la fel ca o combină Gloria C-12, BogdanG l-a adus pe Sharpe în mijloc, la noi. Reptilianul era supărat foc că fusese părăsit de vreo două coarde, motiv pentru Zalmoxis să-şi învioreze fizionomia şi să înceapă să spere din nou. Dar nu, spre dezamăgirea cercului nostru, inspirat denumit „CCL“, nu era vorba de coardele care fac maşinile să claxoneze în noapte, ci d-alea domestice, vocale. BogdanG, cu o ţigară-ntre bbrrruze şi cu 5 cojoace pe el, ne-a dat pentru moment o pauză la stresul cu foamea-n gâţi. Dar momentul nu era departe…

Văzând că Ami se relaxează rezemată de maşina Alezzului, Methodu’, maestrul glumiţelor de plajă, buf!, îi rase un brânci mai sănătos maşinetei. Ca şi cuprins de flăcări, Cieloul cu consum variat a început să dea zdravăn din alarmă. Alezzu’, mut ca un peşte, înţelept ca Esop şi impenetrabil ca geaca lui Superman, a oprit alarma, s-a urcat în maşină şi a plecat în partea cealaltă a parcării (noi eram sub salcie). „Bă, s-a supărat Alezzu’!“, făcu cineva râzând, Methodu’ sau Zalmoxis sau toată lumea. „Hai să-l împăcăm!“, propuse Zalmoxis şi ne-am cărat cu toţii să ne rezemăm de maşina lui Alezz, acum într-o nouă poziţie, mai luminată. Când ne-a văzut ciorchine pe Cielo n-a mai zis nimic mititelu’, probabil auzise şi el că cine nu e cu noi, nu e!

Schimbarea a fost benefică pentru noi toţi, astfel descoperind o monstruozitate unică („Un AWACS, bă!“ – Method) mama şi tata detectoarelor radar împreunate pe capota motorului unui Golf „Insane“ („Uite, bă, e Golf 2, că scrie 2.0 pe haion!“ delira Sharpe). Lucman, cu ochii miraţi foarte de uriaşa venă cavă de pe ca­pota maşinii, a dat tonul la comparaţii: „Parcă ar fi o pulă răsturnată cu susul în jos!“. Lucru cu care toţi am fost de acord şi s-a trecut numaidecât la pipăit, prin reprezentanţi. Urmărind cu cât jind se uita XXL la uriaşul vierme secţionat, Sharpe, cu lipsă acută de coarde, a scârţâit: „Bă, vezi, tu n-ai de-asta, tu n-ai, hă-hă!“. XXL-ul a mormăit ceva în geacă („Caramelo, aici Big L!”, ştiţi că e „Insured by Mafia“) şi cred că dăduse deja comandă pentru inedita chestie. Va urma, cred, o nouă mutaţie a Matizului personal.

Ne reveneam sub salcie când MariD, Iulia şi Marius Eugen au apărut consecutiv, la intervale regulate. Iulia nu prea a stat pe lângă noi, MariD ceva mai retras, dar Marius ne-a delectat cu un nou episod „Dincolo de barierele cunoaşterii sunt eu“, cel cu închiderea centralizată. Inovaţia personală a membrului Insane era faptul că atunci când închidea maşina se deschidea portbagajul. Din public i s-au făcut propuneri să încerce şi un sistem mai nou, când pune contactul să se catapulteze scaunul şoferului, fără paraşută.
Se dezbăteau probleme tehnice deosebite, nu erau de noi „ceceliştii“, dar nu puteai să stai deoparte şi să nu tragi un piculeţ cu urechea.

Dar, noi nu avem bisericuţe, nu? „Şi dacă nu noi, atunci cum?“, vorba unui clasic viu, încă, probabil Zalmoxis sau Lucman.
MariD îi şoptea cuiva (Iuliei, „meibii“?) cum că ar mai vrea să stea olecuţă, că-l aşteaptă pe Alezzu’ să o ducă la îngheţată. Eee? Eee? Rafinament? Imaginaţie? Irezistibilitate? Măi, băieţi şi fete, Alezz e un personaj discret, măi! Şi sensibil la dorinţele coniţelor! Momentan stătea cocoţat pe o băncuţă de sub salcie, având tovarăş un nene la fel de masiv, dar ceva mai ochelarist, pe numele său „Tufast, bă!“ (de la Alezz citire).

După ce s-au scurs vreo 10 minute, MariD îi povestea lui Alezz şi nu mai ştiu cui ce bine e să stai în mijloc. „Ai naibii cârcotaşi!“ făcea MariD uitându-se la noi. „Uite cum staţi şi trageţi cu urechea ca să ne bârfiţi pe urmă!“ „Nu-i adevărat“, se apără Zalmoxis, „la noi totul e la vedere“. E-adevărat că fata vorbea de TV şi de pat, dar nu înţelegeam noi prea bine cum e cu mijlocul, motiv pentru care tăiam şi noi conversaţia unde ne convenea.

Leutzu a apărut singur-singurel, din nou cu scalpul proaspăt curăţat, din nou sub formă de cyborg şi cu o baterie pentru memorie ataşată de tâmpla stângă (mă rog, el zicea că e tot Bluetooth, da’ nu cred). Dispozitivul părea că-i satisfăcea cerinţele din moment ce atunci când s-a trecut pe automat, renunţând la baterie, încă mai recunoştea personajele din jur şi vorbea coerent.
Atmosfera dădea semne de mucegai şi igrasie, pe alocuri, lucru sesizat şi de BogdanG, care încerca marea cu degetul: „Bă, e cam labageală p-aci, mergem să băgăm ceva la intestine?“. Întrebarea i s-a pierdut în eter pentru că, tam-ta-naaa!, exact ca în reclama cu personajele care-şi împrumută gura, apare un Megane roşu ca focu’ din luna lui Cuptor şi din el descinde în mulţime… Da-da-da-daaa! însuşi Senna, fără prăjituri şi băuturi de aniversarea celor 4 săptămâni de la ziua lui, dar cu ceva mai stimulativ pentru papilele Zalmoxisului şi altora ca el, anume „nuova amica”! Fata a fost rapid asaltată de întrebări că de ce, cum a fost posibil, dacă suferă de depresie cronică ori are vreun defect fizic ascuns pe sub hăinuţe şi alte chestii ca să o ajute pe viitor. Astea au fost întrebările oficiale. Cele neoficiale s-au învârtit în jurul faptului că nici unul dintre noi nu avea atâtea cămăşi sau alte articole de îmbrăcăminte, şosete, de exemplu, câte tinere speranţe ne prezenta Senna săptămânal. „Or fi verişoare, surori, cumnate sau colege de servici, bă“, reflectă Zalmoxisu’ rozându-se la cravată de invidie. „Sau o avea băiatul prea mulţi bani“, zise un altul. „Sau nu“, continuă Zalmoxis, părând că ştie ceva mai multe, din surse sigure, al boalii cârcotaş!

Revenind la tânăra domnişoară, ne-am făcut datoria şi am avertizat-o că CCL-ul în care tocmai păşise nu abordează neapărat discuţii auto şi tehnice, ci caută întâlnirea cu sinele, membrii săi dorind să uite un pic de cotidian şi să se simtă bine, unul cu altul, în general. Senna părea că era acolo să ne prezinte juna, dar ne-am prins că, de fapt, mai are şi alte frecvenţe astrale pe care era acordat în momentul când nu l-a recunoscut pe Leutzu în mod repetat şi tot îi prezenta posesoarea Meganului roşu. Juna a dat semne că s-ar simţi oarecum bine printre noi, relaxaţii, motiv pentru care, dorind să o facă să se simtă şi mai de-a comunităţii noastre, a luat-o Iulia la întrebări discrete şi pe ocolite: „Unde lucrezi? Da’ la ce firmă? Da’ e-a ta maşina? Da’ e piele înăuntru (în maşină)? Ce culoare? Da’ la ce firmă lucrezi? Da’ de când? Maşina e a ta?“. Am prins răspunsul la culoarea pielii, crem, fapt ce a făcut-o pe Ileana să-şi aducă aminte de acu’ vreo două-trei săptămâni, când eram cam în aceeaşi formulă şi pipăiam pielea neagră dintr-un Ford Ka de Elveţia. Mişto şi maşina aia, şi cine o conducea, ca să zic aşa, tot cu Senna venită. Câţiva dintre noi nu am mai rezistat şi ne-am dus să inspectăm Meganu’, că tot era expoziţie la pielea goală: uşi deschise, lumini p-afară şi prin interior, Senna care mima conştienţa, noi care-i uram fetii „să o stăpâneşti sănătoasă, cu piele cu tot“, Senna care ne corecta la gramatică „s-o stăpânim şi s-o uzăm sănătoşi“, adică pe ea, pielea. „E sintetică, bă, făcută la noi“, făcea Satori şoptit, cu un ochi la posesoare, dar parcă-parcă ar fi pus şi el mâna. Iar după, şi pe pielea din maşină…

Vreo doi câini care urlau în noapte, semn că Steaua o lua pe cocoaşă de la Sevilla, au făcut-o pe Ileana să-şi arunce ochii pe boltă şi să reflecteze: „Bă, e semn rău!“. „Cred că s-a dus Senna în gang să-şi elibereze presiunea de la berea aia“, zic, „l-or fi simţit câinii“. „Nu, frate“, făcu XXL, agitându-se precum muţunachii de la oglinda-i, „va fi cutremur, fulger, buba neagră, pisica treişpe, ascultaţi ce vă zice tetea, că ştie el ce ştie…“ Era vecin cu palatul vră­jitoarei Polonica, adevărata cumnată a mamei Tigaia, mă rog, chestii dă magie, frate!

În timp ce Senna decreta cu voce tunătoare că Vijelia nu apare din motive de examen, astfel ieşind deasupra solului adâncile conexiuni ale colegului nostru cu sexul frumos (era să zic slab, dar nu era vorba de el, ci de femei), a apărut un Cielo doldora de personaje şi de başi ce făcea tabla să vibreze precum buhaiul tras de colindători în preajma Anului Nou. Era NGC, cred, luase nişte „abţibilde“ (aşa le-a botezat el) cu DaewooClub acu’ vreun an şi venise să dea contribuţia. I-am indicat-o pe cea mai în măsură să-l rezolve, măcar cu luatul banilor. A intrat cu Ileana în discuţii despre diferenţa dintre „abţibilde“ şi „autocolante“, cursul leu-dolar-euro acum un an şi influenţa inflaţiei asupra preţurilor, când un Espero alb ca zăpada mieilor s-a bulucit către noi. Nu era Zmeulică, ci nişte cetăţeni oarecare ce nu au schiţat nici un moment că ar dori să se integreze în colectiv şi nici n-au făcut cunoştinţă cu noi. S-au cărat după 5 minute, au revenit şi tot nu s-au recomandat, semn că n-aveau a face cu onorata noastră adunare.

Sharpe venea des prin cercul nostru, cu o perioadă de „doi pi“ pe doi, asta însemnând o dată la cinci minute, băga capul în cerc şi grăia pe limba lui dogită: „Mergem să halim?“. Era urmat la vreo două minute de BogdanG: „Băgăm şi noi ceva în fizice?“. Asta s-a întâmplat de vreo… 7-10 ori (să nu exagerez) de-a lungul naraţiunii.
Xena şi-a parcat Symbolul „la şpiţ”, ne-a inundat cu prezenţa ei debordând de energie şi ne-a întregit pe deplin CCL-ul. Nu ştiu dacă din momentul acesta discuţiile se liberalizaseră rău de tot (şi asta nu că era Leutzu liberal), dar au fost atrase de voluptatea „exprimării argheziene”, ca să zic aşa, şi Iulia şi MariD (mai de departe), nu mai vorbim de restul, cei greu încercaţii.

Zalmoxis a afirmat că l-ar bate un gând să-şi facă un site în mai multe limbi, ceva de genul www.vreausamafutlagreu.org.ie, pe lângă cele propuse de Method, Emi, Ileana şi cine mai era p-acolo. Ne-a tulburat la armonie Meganu’ roşu cu Senna şi prietena într-însul (în Megane, he-he!, ce v-a sărit gândul necurat!), ce se pregăteau de eliberare a peisajului. Prietena Sennei ne-a aruncat pe geam că nu va mai veni la întâlniri cu copilotul şi-l va lăsa singur (sau de tot?!) pentru că subiectele atinse nu i-au captat atenţia defel. Este adevărat, ea nu a fost aproape de noi, ci s-a fâţâit prin parcare cu Senna sau fără. Ori, din lipsă de contacte, nici nu avea cum să se simtă bine, zic eu. Degeaba am fluturat din mânuţe şi ne-am luat la revedere, au plecat în trombă şi nu s-au mai uitat înapoi. Pe Senna l-am înţeles, schimbase planeta, dar de la ea aveam pretenţii. A fost avertizată de felurite personaje că, dacă ai simţul umorului dezvoltat bine de tot, mănânci seminţe şi-ţi place natura, rezişti cu brio în CCL. Că tot veni vorba de seminţe, BogdanG a intervenit în mijlocul nostru cu o dorinţă: „Vreau şi eu o sămânţă!“.

A declanşat automat o mişcare de mânuţe către prohaburi şi s-a născut aceeaşi întrebare din gurile mai multor personaje: „A mea e bună?“.
După ce Zalmoxis ne-a povestit cum l-a pus pe el cineva să cumpere de la farmacie un flacon de „cunnilingus“, mă rog, el zicea că pe la şapte ani, dar noi înţelesesem că acum şapte ani se întâmplase isprava, pe Method îl apucaseră fanteziile cu căciula cu mânere (sau codiţe, depinde din ce punct de vedere o priveai) a lui BogdanG. Posesorul căciulii s-a speriat iniţial, dar şi-a revenit aflând că Methodu’ are a doua zi examen la „rachete“ şi era relaxat, normal.

Printre cascadele continue de râs s-a evidenţiat Xena ce se văita de muşchii abdominali, fapt ce a atras observaţia Ilenei: „Bine că nu te dor ai gurii, fată!“. „Sunt antrenată, tu!“, a replicat războinica noastră colegă, fără să realizeze că a dat startul la altă jumătate de oră de cometarii pe text şi râs la greu.Iulia, voit sau nevoit, se gândea cum e mai bine: să o ai mare sau mică? Că e mai bine mică din motiv că aşa apare mare, nu? Se referea, evident, la mâinile unei femei. Atent la conversaţie sau la Iulia, sau la ambele chestiuni în cauză, Zalmoxis voia şi el o mânuţă mică, semn că de a lui se săturase.

Toată treaba asta a ţinut ceva vreme, măcar o oră, cred, şi au fost multe-multe, cu Ami care propunea o chestie minerească cu magneţi, cuie, muie, dar chiar nu-mi mai vin câte s-au zis! Oricum, a fost frumos de tot, s-a râs de au trosnit fălcile (la neantrenaţi), a fost distracţie adevărată, ce mai! Nici chiar Satori n-a rezistat şi a băgat capu’ la noi, în cerc, lămurindu-ne că Sharpe şi-a pierdut coardele de Ziua Îndrăgostiţilor, în urma cadoului cu flacon de cunnilingus făcut unei dame mai reci, aşa…
Moartea distracţiei a adus-o Xena, care şi-a reînceput doleanţele cu vrutul înăuntru („măcar vârful, puţin“ – Ileana), fapt ce a declanşat la marea majoritate ori foamea, ori dorinţa de căldură, ori de înăuntru. În câteva zeci de secunde nu mai rămăsesem decât cu Method, Leutzu, XXL, NGC, Nick cel Mic şi încă vreo 3-4 neni, veniţi ori cu XXL, ori cu NGC, ori cu Espero alb, greu de identificat.

Am profitat de ocazie şi am explorat Matizachele lui XXL, al cărui „deasupra bordului“ era plin de ceasuri, mai ceva ca la avion, frate: temperatură de apă, presiune de ulei, temperatură de ulei, vacuummetru („tot un făl dă prăsiune“ – nenea care venise cu XXL), turometru, icsicselometru şi dreacu’ mai ştie! Luminiţe pe la pedale, pe sub scaune, pe volan, pe sub praguri, oau! Da’ ştiu că nu s-a încurcat cu fotonii! Era ca laboratorul de fizică, să dea boala! Pentru curioşi, nu avea jacuzzi, nici saună, da’ avea un DVD cu ecran pe panoul frontal şi încă un ecran ce cădea din tavan, imediat în spatele plafonierei albastre. Chestia cu DVD-ul mi-a plăcut, ca să fiu sincer, da’ nu sunt sigur de utilitatea ecranului din tavan, mai ales că nu se poate scoate. „Casco!“, mi-a replicat partenerul Extralarjului.

Pe la 22:38 m-a învins frigul la labe. De picioare era vorba, nu vă gândiţi aiurea! Cetăţenii rămaşi pe baricade pendulau între Matizul extra­încăr­cat şi Cieloul lui NGC. Am părăsit arealul în trilurile melodioase ale unei cucuvele indignate de başii băieţilor. Oare XXL o fi auzit-o? Ce s-o fi găsit să prevestească? Sau tot de Steaua zicea şi aia, că era ora când se termina meciul?
Hai, numai bine vă doresc şi weekendul să vă fie pe gust!

LEGENDĂ
CCL – Nu, nu este vorba de Complementul Circumstanţial de Loc, ci de Cercul de Curve şi Labagii!