Poveştile din spatele cărţilor sunt, uneori, poate la fel de captivante ca şi cărţile în sine. Iar una meşteşugărită cu dibăcie este şi povestea din spatele templierilor români.
Se zice că istoria lor a început cu mult timp în urmă, când Adrian Voicu, pe atunci un copilandru, scormonea prin podul bunicilor. Un cufăr mic, din lemn de nuc, cu încuietoare de piele sub formă de cruce l-a pus în faţa a zece suluri de pergament. Pe fiecare bucată erau desenaţi trei cavaleri călare, cu o sabie deasupra lor.
Copilul a dat fuga la preotul satului, părintele Seleniu, care a recunoscut slavona veche şi “Cronica Sabiei Domnului sau faptele ascunse ale celor trei cavaleri templieri din Carpathia”, de Grigorie Ţomanap Cronicarul. Părintele a desluşit însemnările, iar Adrian Voicu a umplut cu cele dictate cinci caiete. Caiete pe care le-a uitat până acum câţiva ani, când a scotocit din nou prin sertarele din casa copilăriei. La scurt timp, a început să aibă un vis, ce i se ivea tulburător de des: o biserică şi un călugăr care îi spune că locul cufărului cu pergamente este în Biertan.
Pe blogul său, Adrian Voicu ne spune continuarea poveştii şi cum au rezultat cele aproape 300 de pagini pline de personaje pitoreşti şi aventuri primejdioase; toate stinse cu umor de cea mai bună calitate. Un umor fără perdea, care ne întâmpină din prima pagină şi nu ne dă pace până la sfârşitul romanului:
Filip îşi întoarse calul şi paraliză: în spatele lui se aflau Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru al Templului, şi Papa Clement. În tablou dădu năvală şi un spirit alb, călare pe un uriaş cal roib, vuind gros:
– Bu-ha-haaa!
– Ch… A-rr…
Simţi o gheară rece, strângând tot mai tare. Gâfâia din ce în ce mai greu. Cu ochii ieşiţi din orbite, ridică cealaltă mână către vedenia albă, rămâne nemişcat preţ de câteva clipe, apoi alunecă moale pe gâtul calului.
– Bu-hu?! Ce dracu’, mă, Kremvuşte… râse Marele Maestru.
De la numele personajelor (Kremvurşt, Berilă, Pufarine) la acţiunile lor caracterisitice (cardinalul băşinos), toate dau romanului “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” sarea şi piperul ce te îmbie la o lectură savuroasă.
Cât despre uneltirile în mijlocul cărora şi-a aruncat eroii, autorul ar trebui numit “ţesătorul de intrigi”. Adrian Voicu a confecţionat 300 de pagini care dau bice imaginaţiei şi ne desfată într-o veritabilă şi antrenantă scriitură. “Nepovestitele trăiri ale templierilor români” este un roman ca un joc de-a hoţii şi vardiştii, în care, ca cititor, nu poţi decât să alergi cot la cot cu templierii după răufăcători.
Leave a Reply