Cinci poezii naive din “Una pe inimă, una pe dos” de Adrian Voicu

Continuăm prezentarea cărții de poezie a lui Adrian Voicu, în această săptămână, cu ceva poezii mai directe, mai îndepărtate de dragostea aceea sentimentală, care e necesară ”sufletelor îndrăgostite” (deși, așa cum vom vedea, nici acest sentiment nu lipsește). Partea a doua a cărții se concentrează așadar asupra ”Poeziilor mai naive pentru amorezi și dive”, care conține atât catrene foarte amuzante, cât și poezii de dragoste mai deșuchiate, dar nu în sensul indecent al cuvântului, ci în sensul de iubăreț-jucăușe.

Tocmai de aici vine savoarea volumului: se adresează cititorului obișnuit, sătul de metaforele neînțelese ale poeziei zilelor noastre, și îi merge direct la inimă, înveselindu-l cum numai dragostea și viața autentică îl pot face – în a doua parte – și ținându-l aproape din punct de vedere sentimental de partener(ă) – în prima parte.

Sper să vă placă alegerile mele, eu vă sfătuiesc să căutați cartea!

Catren la 220V

Când tandru mă atingi acolo
Și-ncet mă adâncesc în a ta gură,
Pieptu-mi devine cuptor cu microunde,
Iar inima-mi ia formă de friptură.

Chiloții (fabulă mică)

Îmi amintesc, cu ceva vreme-n urmă,
Aveai chiloții cât palma de infant.
Acuma, când ți-i pui pe sârmă,
Faci de rușine și un elefant!
Morala o știe și bunica,
Nimic nu este nou sub soare:
Iubirea la-nceput e atâtica,
Dar, după ani, devine foarte mare.

Dac-aș

Dac-aș avea un ochi în plus, vezi bine,
Că nici cu doi eu nu-ți disting conturul,
L-aș ține numai și numai pentru tine,
Să te focalizez, să fiu atent cu împrejurul.

Dac-aș avea o gură-n plus, știi bine,
Că nu am cum să te sărut întruna,
Aș ține-o numai și numai pentru tine,
Să te sufoc, să taci, să potolesc nebuna!

Dac-aș avea o mână-n plus, vezi bine,
Cu două stângi nu pot să fac un nod la ață,
Aș ține-o numai și numai pentru tine,
Să te-nfior din somn și-apoi să mergi la piață.

Dac-aș avea o inimă în plus, știi bine,
Că nu-mi ajung două ventricule la presiune,
Aș ține-o numai și numai pentru tine,
Să-ți pun cardiograma-n acțiune.

Dac-aș avea o viață-n plus, vezi bine,
Că-n asta nu pot să-ți dau alinarea,
Aș ține-o numai și numai pentru tine,
Dar, oare, m-ai lăsa în pace-n următoarea?

Dragă intelectuală

Dragă intelectuală,
Dormi, te scoli, te duci la școală,
Cercetezi lucruri străine,
Nu vrei să te joci cu mine?

Dragă intelectuală,
Nu-ți vrei viața mai domoală,
Să râdem, să povestim,
Cearceafuri să tăvălim?

Dragă intelectuală,
Nu vrei să mai umbli goală
Și să desenez pe tine
Palmele-mi de sânii-ți pline?

Dragă intelectuală,
Nu-mi mai ții tu capu-n poală,
Să mă mângâi pe chelie,
De deochi să-mi zici și mie?

Dragă intelectuală,
Mâine-n drumul către școală
Vrei s-o luăm prin livezi
Și să călărim cai verzi?

Jocuri

Cu mine ai jucat de toate:
Piticot, mațe-ncurcate,
Table, tabinet, fazan,
Țurca, pân-acum un an,
Rațele și vânătorii,
Șeptic, spaimele furorii,
Telefonul fără fir…
Numai un pic, să respir!

Pititea când te-ai jucat,
Te-am găsit cu altu-n pat
Prestând de zor lapte-gros,
Eu picând de popa-prost.

Dar fiind getlemen sadea
Te-am lăsat leapșă ăluia,
Părându-mi-se de bonton
Să aplic ca la șotron:
Ai călcat linia strâmb,
Ieși din joc, alta la rând!

Jovi Ene – Filme-Cărţi, 20.07.2014

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*