Dragi prieteni, astă-seară am trăit unul dintre cele mai faine evenimente din viața mea literară, zicând aci de ședința mea de autografe de la Festival du Livre de Paris.
Am reușit să trecem de furcile caudine ale pazei, am ajuns la standul B30 al României, ne-am pupat în fugă cu doamna directoare a Institut Culturel Roumain de Paris, doamna Doina Marian și cu domnul Pompiliu Constantinescu, a dat Demiurgul de s-au aliniat planetele și am petrecut câteva minute de mare efervescență cu un erudit și fin om de cultură, un adevărat Lord al cuvintelor, zicând aci, evident, de maestrul Dan Burcea, am râs și m-am veselit cu minunata doamnă Liliana Grumaz, un perpetuum mobile și, în același timp, o dulceață de om, apoi am trecut la treabă.
Prima mea carte în limba franceză, ”Histoires de l’aéroport et des alentours” a fost foarte bine primită de vecinii noștri de stand din Grecia, Emiratele Arabe și, favoritele Acceleratorului de Particule, fetele de la standul Groenlandei.
După autografe and stuff, a venit la un moment dat un nene simpatic, ce părea teleportat din alt ev și care a întrebat-o insistent pe jumătatea mea mai bună dacă la ședința mea de autografe va veni și Petre Roman.
Am ocolit pe la Ploiești dorința omului, încercând să-i citesc două rânduri din ”Histoires de l’aéroport et des alentours”, dar el a zis că-i place de Petre Roman. A plecat dezamăgit.
Au fost multe momente haioase în ora de autografe rezervată mie, amintind aci doar de doi domni care după ce au răsfoit două povestiri din carte mi-au povestit că lucraseră pe vremuri la Snecma, apoi la Safran – producător de motoare de avion și nu numai – că ce viață faină era, că munceau mai puțin, aveau concediu mai mult, totul era mai ieftin și erau plătiți mai bine, nu ca acuma, când toți vor să muncești mai mult, dar să fii plătit tot mai puțin.
Aflând că sunt inginer și încă unul care vorbește, scrie și lucrează la Orly, unul din neni, ce părea mai sincer, s-a apropiat de mine și mi-a șoptit: ”De-asta te-ai apucat de scris? Să mai iei un ban în plus?”.
Am zâmbit, le-am semnat cărțile și au plecat.
Un alt moment haios a fost când Acceleratorul de Particule s-a dus la standul Groenlandei, a pus mâna pe o carte de povești pentru copii a citit trei secunde din ea, apoi le-a spus celor două fete autoare că și tatăl lui scrie povești, dar nu pentru copii, ci pentru oameni mai mari.
Și ca să nu se întoarcă la mine cu mâna goală, le-a adus și pe cele două fete ca să le citesc din cartea mea, că dacă le place, o cumpără, dacă nu, nu.
Fetele, de loc din Nanotarlik, o localitate din sudul Groenlandei, au rămas foarte impresionate de povestea cu controlul rectal (Consultation 1) din ”Histoires de l’aéroport et des alentours”, și așa cartea mea va traversa Atlanticul în Groenlanda.
În încheiere, vă zic mai zic doar că a fost încă o zi de vis din viața mea de scriitor, poate cea mai și cea mai, și pentru asta mulțumirile mele din inimă se duc către ICR Paris și către doamna directoare Doina Marian, către Ambasada României în Franța / Ambassade de Roumanie en France și către Excelența Sa, Doamna Ambasador Ioana Bivolaru, către domnul Pompiliu Constantinescu, către Editura Atramenta și șeful ei, Thomas Boitel și, nu în ultimul rând, către familia mea, care mi-a fost alături în fiece clipă.
Deie Bunul Dumnezeu să mai facem, că fost ca o beție continuă cu ambrozie, așa de fain am trăit zilele astea festive.
Vedeți aici un filmuleț fain, iar mai jos o poză care face cât zeci și sute de cuvinte, poate chiar o mie.