13.09.2007
Și veni Ziua… Tone de emoţii mi se preumblau prin fizic şi tot atâtea gânduri negre mi se adunaseră prin căpuşneac, privind la norii ce defilau pe deasupra oraşului.
Eram prin Cora, cumpăram seminţe şi suc pentru eveniment, când primesc telefon de la George, editorul meu: “Cronicare, am belit-o! E groasă rău, nene!”. Hait! Ce dracu’ s-o fi întâmplat? Îmi adun dramul de neuroni rămaşi întregi şi încropesc două cuvinte: “De ce?”. “Bă, parcarea voastră e plină de camioane, bodyguarzi, poliţie şi ce dracu’ mai vrei tu! E nu ştiu ce mare târg de jocuri electronice la Polivalentă!” “Nu se poate!”, îngaim cu suflul pe zero. “Ba se poate! Hai, vino încoace să vedem pe unde ne desfăşurăm, pentru că ne facem de mare cacao! Să aduci ceva frişcă, să aibe moţ!”
Iau baxurile de sucuri şi de seminţe (‘raţi ai boalii, că nu aţi făcut consumaţie pe măsura aşteptărilor mele!) şi o tai către zona de impact. Vă imaginaţi că tot drumul m-am perpelit şi răsperpelit, cum şi ce dracu’ să dreg în situaţia dată. “Nu se poate aşa ceva!”, ziceam în sinea mea. “M-am stresat că o să plouă şi, uite! Nu plouă, da’ n-am parcare, fir-aţi ai dracu’ cu pinbolu’ vostru, cu tot!
Tot drumul m-am gândit că George a vrut să facă o glumă, dar mi s-a adeverit crudul adevăr exact când am început să urc dealu’. Un mare banner povestea că, între 13 şi 16, se ţine nu ştiu ce concurs sau târg internaţional de “black-ass” şi alte jocuri de dat cu palma pe butoane.
Ca gândul am trecut pe lângă Polivalentă, curios să văd ce se întâmplă la locul nostru. Grijile mi s-au spulberat când am văzut parcarea noastră, aproape normală, ca înfăţişare, deoarece, în afară de molozul aferent, mai suporta şi vreo două camioane.
În trei secunde a ajuns şi George la locul respectiv. “Ai trecut pe lângă mine ca un electron scăpat din acceleratorul de particule, nu m-ai văzut?” “Ce dracu’ să mai văd, că eram turbat, frate!” “Auzi, mă, aici e parcarea din spatele Polivalentei?” “Da, asta e! Ce dracu’, cai verzi potcoviţi, îmi ziseşi, tu, mie?” “Auzi, mă”, făcu George cu mâinile în şold, precum Moromete la praşilă, “să ştii şi tu, pentru viitor, aici e faţa Polivalentei, da? P-aici intra Ceauşescu, mă!” Am salvat informaţia şi am răsuflat uşurat la un pahar de suc, da’ cu ochii pe cerul înnourat al patriei. Na! Scăpasem de stresul cu parcarea, mai rămânea să nu plouă!
Au început să curgă, începând cu ora 18:30. A apărut Zalmoxis, la costumaţie, cu cravata pe dos, normal, au venit şi “pretenarii” mei de la Autonet, Alin şi Sorin, apoi lucrurile au început să se precipite pentru mine. Multe, multe figuri care-mi erau familiare începuseră a apărea în tablou: Abram Burel, Sharpe, Sora lu’ Sharpe (bune sunt, frate, avocatele în ziua de azi!), Viper, Lucman, Sebian, NFS, Mircea şi piticu’, Vaxxi, CrisR, Brainiac, Zmeulică cu ochii Iulică, Iulică aka Iulia, Ileana, Mike1, Zăpăcitu, DaddyDei, BogdanG, Bishnitzarul, Bebelushu, Ssssilviu, Sprite, Xena – singură, Senna – singur, Ami, Remix, Steph, SMS, MariD, Pixel, Leutzu, Tigrutza, Tata lu’ Leutzu, Muck DJ, Alezz – inimioară – Cristina Boboc, Satori şi sincer, la cât de leşinat de somn sunt acum, nu mai ţin minte. Tuturor le mulţumesc din inimă, da’ chiar din adâncurile ei!
Am cunoscut şi vreo două-trei noutăţi, care se uitau stinghere la ce se întâmpla în jurul lor. Le-am introdus pe de-a dreptul în portbagajele Matizului personal şi al Zeului, pe post de bufete suedeze. S-au descurcat, he-he!
De mare respect, Romulus – Târgu lui Mureş, Ovidiuc – Târgovişte, El Pripasos – Braşov şi, nu în ultimul rând, Guru – tocmai de la ceapa oltenească, din Craiova. Băieţi, sunteţi mult prea adevăraţi!
Dădeam de colo-colo cu pasu’, când mă ţârâie telefonu’. Ami vorbise despre eveniment cu cineva de la Radio Bucureşti şi acuma se producea un mic interviu. În direct! S-a dus dracu’ dramu’ de sânge rece! Leutzu băgase volum în Pejou’ de la firmă şi răsuna toată parcarea de ce mare familie suntem noi, he-he! Nişte dacioţi, veniţi la admirat betonu’, auzeau ce se vorbea la radio şi se uitau nedumeriţi împrejurul lor. “În spatele Sălii Polivalente vă întâlniţi, nu? Şi lansezi o carte despre întâlnirile voastre, nu?” Băgam şi io vocale, consoane, cât să semene a conversaţie, că nu vorbesc în fiecare zi la radio, d-aia aveam emoţii, da? În sfârşit, se produce mediatizarea şi mă întorc la ai noştri.
Unu’ avea un elicopter (Methoade, păcat că n-ai putut să ajungi!) făcut din scobitori, da’ care avea telecomandă, iar în loc de tren de aterizare, nişte sârme elastice în care erau înfipte mingiuci de ping-pong. Agregatu’, cu pale din pliciuri de lovit ţânţari neatenţi, bâzâia de zor pe lângă mine şi proprietaru’ încerca să-şi
dezvolte aptitudini de pilot. Ridica chestia până pe la vreun metru, da’ când să-l aterizeze, dădea cu el de beton de sărea, al dracu’, exact de unde îşi luase avânt către sol! Râdeam de ne sărea păru’ pe noi! Până la urmă, ori a rămas fără gaz, ori s-a săturat de privirile noastre insistente, s-a cărat nenea, cu tot cu agregatu’ din scobitori. Surpriza emisiunii a fost când, în mijlocul nostru, a răsărit o echipă de la TVR Cultural. “Ia fă-te-ncoa, să bagi un interviu la TV!”, mă luă George pe sus. Fără să-mi dau seama ce se întâmplă cu mine, m-am trezit cu o măciulie în dreptu’ cavităţii bucale, la capătul căreia se afla o tanti ce-mi punea întrebări. “Po’ să zic numele clubului?”, mă dau eu neştiutor. Tanti: “Nu!”. “Bine”, zic, “atunci noi suntem cei cu maşini d-alea faine, care se făceau, până mai ieri, la Craiova!” A zâmbit tanti şi a dat mai departe cu întrebările. Graţie mimicii personale ce aducea a “opărit cu ceai în zona pelviană”, audienţa se spărgea în două de râs.
O altă tanti, ce se ocupa de cameră, zice: “Citeşte ceva reprezentativ, care ţi se pare mai haios, aşa!”. “OK!”, zic şi-i bag treaba cu broasca lu’ Senna, aia de Moş Nicolae. Pasajul cu “Bă Zeule, ăsta vrea să-şi bage p*la în maşina ta!”, m-a luat puţin pe nepregătite şi am înlocuit, voalat, “p*la” cu “mâna”. Tanti cu camera a sărit ca elicopteru’ lu’ ăla de mai devreme: “Lăsa-ţi-o p-asta, că nu putem să apărem pe post cu aşa exprimări, e emisiune de cultură, nu?”. “Păi, ce-am zis?”, încerc eu nevinovăţia. Aşa am ajuns să citesc introducerea. A fost mulţumită.
S-au cărat în trombă cei de la TVR, abia reuşind să-i îndes şoferului, pe geam, vreo 5 pungi cu seminţe, o sticlă de Cola şi câteva pahare. În mod clar au fost impresionaţi de atmosfera care avea temperatura deşertului ziua!
A urmat apoi lansarea propriu-zisă şi cuvântările din partea editorului, aşa aflând şi eu ce fire poetică sunt. După ce am legat câteva cuvinte, am făcut cunoştinţă cu scriitorul Radu George Serafim, din partea TVR Cultural, senatorul Virgil Popescu şi d-na Veronica Moldoveanu, din partea World Vision România. Apoi a început nebunia cu autografele. Entuziasmul, încântarea şi veselia cu care lumea se înghesuia să ia “draftul” (citat CrisR) mi-a depăşit imaginaţia cu mult. Mulţumiri Bishnitzarului pentru lumină!
A fost inefabil de frumos, cu adevărat s-a simţit că, uneori, suntem o mare familie, ha? “Supercralefragelistic”, zău aşa!
Uşor-uşor, când dădea noaptea peste Bucureşti, lumea începea să se care pe la domitoare.
Faze au fost multe, am râs ca pe vremuri “ceceliste”, da’, din cauza păianjenilor din ochi şi cap, nu pot să redau mare lucru.
NFS-ul se uita pe aparatul personal, Nikon de 40 de sute de parai (aşa îi zicea, “40S”, de unde şi analogia) şi tot derula poze. La un moment, hop!, un lăcustoi se iubea cu prietena lui verde. A urmat intervenţia decisivă a lui Alezz: “Uite, bă, a obosit lăcusta şi o cară ailaltă în spate!”. Ne-am rupt în două de râs!
Muck a fost şi el în centrul atenţiei noastre datorită chestiei pârâitoare, cu două roţi de robinet, pe care venise călare. Al boalii, el mic, chestia aia mică, semăna izbitor de tare cu un motor adevărat şi mi-a creat iluzii vizuale. Nu ajungea la ghidon, ca să-şi pună imensa cască de “Era tac’su, bă!” şi o lăsa pe o pedală.
În jurul lui 1:30, cred, s-a dat stingerea definitivă. Am numărat: Ileana, Ami, Sharpe, Bogdan, NFS, Senna, Muck, Draco, Leutzu, Xena şi două noutăţi.
Mulţumesc frumos pentru cuvintele calde şi aprecierile referitoare la ceea ce am făcut. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără cei care au înfiinţat forumul, fără cei care-l fac să meargă înainte şi, nu în ultimul rând, fără voi toţi, care aţi fost sursa mea de inspiraţie.
În mod clar, ceea ce spuneam mai demult s-a adeverit aseară: ce e pe forum, nu e la întâlniri!
A fost o seară pe care am vrut să v-o dăruiesc din inimă, dar am primit înapoi înzecit!
Vă mulţumesc şi mă înclin.
Leave a Reply