Ţuică

– Ţi-am zis de văr-miu Gonzales, nu? făcu Chilimbar dintr-o sprânceană la el.

– Mi-ai zis, da! răspunse automat Merdenel. Ce să-mi zici? reveni el după o clipă revelatoare.

– Mă, Merdenele, eşti prost? întrebă într-o doară Chilimbar, părând că ştie răspunsul.

Merdenel făcu ochii mici şi strâmbă din gură. Neprimind nici un răspuns, Chilimbar conchise:

– Eşti prost! Deci, reluă el gândul, văr-miu Gonzales e mare sculă la capitală, mă!

– Da’ de ce? se trezi Merdenel.

– Dacă mă laşi să-ţi spui, o să afli. Deci, văr-miu Gonzales…

– E mare sculă la capitală, îi luă vorba din gură Merdenel. Ai mai zis asta. Mai departe.

Chilimbar se pregăti să-l reseteze pe Merdenel la tupeu, printr-o scatoalcă bine plasată pe ceafa-i flocoasă, dar se răzgândi şi-şi continuă ideea.

– În afară că e sculă, mai are şi un servis.

– De maşini, completă Merdenel.

– Vezi că eşti prost şi te grăbeşti? În capu’ ăla lăţos al tău numa’ servisuri de maşini sunt pe pământul ăsta, alte tipuri n-or mai fi.

– Aaa, de scule, dădu din cap Merdenel. Pfaa, se plesni el peste frunte. Păi, dacă ziseşi că-i sculă, normal că are servis de scule. Mă, ai dreptate, câteodată nu mă duce mintea şi pace!

– Eu când îţi zic, nu-ţi zic cu răutate, mă, ci cu realitate, zise Chilimbar. Aşaaa… Pot să continui?

– Da, dă-i ’nainte că te-ascult, îl îndemnă Merdenel cu mâna.

– Eh, Gonzales, văr-miu, are un servis de scule, mă, da’ nu de scule de orice fel, ci de de-alea portabile, mă.

– Adică?

– Adică de-alea electronice, de poţi să le ciordeşti mai uşor din genţi, buzunare şi maşini, făcu şmechereşte din ochi Chilimbar.

– Portofele, deci, zâmbi Merdenel.

– Iar eşti prost. Ce portofele, mă?

– Bine că eşti tu dăştept, mă, Chilimbare! se burzului Merdenel.

– Păi, sunt, mă, sunt! Eu zic de scule electronice portabile şi tu-mi dai cu portofele, nesătulule!

– Eu ziceam de portofele electronice, dăşteptule! ridică dintr-o sprânceană cunoscătoare Merdenel.

Chilimbar rămase cu gura căscată pe moment. Cu ochii la dinţii lui Chilimbar, Merdenel simţi că e momentul să atace.

– Adică carduri, dăşteptule!

– „Adică carduri, adică carduri”, îl îngână Chilimbar. Nu numa’ cardurile sunt portabile şi, oriş’cât, nu cu asta se ocupă servisul lu’ văr-miu Gonzales. Ci cu calculatoare de-ale mici, de le bagi în geantă.

– Aaa, păi de ce n-ai zis din prima „leptocuri”, mă, ca să înţeleg şi eu? se lumină Merdenel.

– E, uite că-mi stătea pe limbă şi nu-mi venea cum să le zic. Cum ai zis? „Leptocuri”?

– Da, „leptocuri”. Aşa le zice la calculatoarele ălea de le strângi ecranu’ şi le bagi la papoşă, zise sigur pe el Merdenel.

– Mda, mormăi Chilimbar. „Adică, ăsta nu e aşa de prost cum credeam”, gândi el. „La cât de dăştept s-a făcut de când a învăţat alfabetu’, dacă nu-s vigilent, te pomeni că mă face al dracu’ ţigan!”

Merdenel scoase o ţigară, o aprinse şi trase lung din ea.

– Ce aer tare e în satu’ ăsta, zise el scoţând un norişor de fum.

– Şi curat, completă Chilimbar.

– Ei, şi ce făcu văr-tu Gonzales cu servisu’? fu Merdenel curios.

– Deci, într-o zi, vine la văr-miu un ţigan cu o sacoşă de-aia de rafie de la Real sau Metro, nu mai ştiu de unde.

– Aşa, nu mai contează de unde, făcu Merdenel ca ecoul.

– Aşa, deci vine un ţigan cu o sacoşă de rafie şi scoate din ea un de-ăla portabil, „leptoc”, Sony sau Toshiba, nu mai ştiu ce era. Da’ ştiu că era sculă de sculă, nu aşa.

– Sculă de sculă, repetă Merdenel scoţând un norişor de fum.

– Şi-i zice lui văr-miu: „Ia, uită-te matale la leptocul meu că aseară mi-a sărit ţuică pe tastatură, s-a făcut ecranul negru şi nu mai merge deloc-deloc”. „Cum aşa?”, face văr-miu la el. Şi se duce ţiganu’ la uşă şi zice: „Bă, ia vino să-i arăţi lu’ domnu’ şef ce-ai făcut!”. „Cine să vină?”, face văr-miu. „Ţuică, nepotă-miu din Strehaia!”