Conflictul

Smaranda luă o gură de cafea și privi pe geam la curtea luminată de soarele dimineții căzut în cioburi mari și aburii printre crengile corcodușilor.

Oftă.

Grigore îi dăduse un milion jumate ca să cumpere 10 orătănii de la Stelică Găinaru’, însă ea, femeie cu inițiativă, își adusese aminte că avea 3 milioane (pe stil vechi, pentru cei mai tineri, 300 de lei pe stil nou) puse deoparte pentru Beta, fata lor studentă la medicină, și-i plăti lui Stelică încă 20 de găini.

Făcuse rapid un calcul și se gândise că dacă îi dădea banii lui Beta, asta îi toca repede pe chirie, pe sucuri sau ce-o mai mânca ea acolo la oraș și, practic, nu se alegea cu nimic.

Beta adică, nu altcineva.

Dar dacă banii ăștia îi investea în găini, în afară de ouă, pe termen lung mai avea să-i dea fiică-sii și carne, adică un pui făcut la ceaun cu cartofi prăjiți și mujdei ori o ciorbă bună de țară la sufertaș, să mănânce și ea, că de la examene și stres slăbise mai ceva ca potaia lui Gogu de la balastieră.

Mai luă o gură de cafea și privi iar pe fereastră.

Aburii dimineții se ridicaseră și lame de lumină crudă se spărgeau de crengile corcodușilor.

Avea corcoduși o droaie, de-o parte și de alta a gardului ce împrejmuia bătătura și în fiecare an îi zicea lui Grigore să mai taie din ei, că țin umbră în curte, dar Grigore, mare urmăritor al știrilor TV avea mereu aceeași replică: ”Lasă-i acolo femeie, să țină umbră, c-o să vezi tu ce arșițe or să vie cu încălzirea asta globală. În plus, frunzele lor consumă dioxid de carbon și contribuie la reducerea gazului de seră, ce știi tu!”.

Ea nu avea treabă cu prostiile de i le băgau ăia de la posturile TV în cap lui bărbatu-său, însă afară ploua de-o lună, cu pauze de-o zi, maxim două și câteodată îi venea să-l ia și să-l bage cu moaca în toate băltoacele din curte sau în butoiul cu apă de ploaie pe care-o folosea la spălat rufe și să-i zică ”Unde pizda mă-sii ți-e încălzirea globală Grigore, ai?”.

Dar îl lăsa în pace, că, na! Cine-a mai văzut cal bătrân să meargă-n buiestru?

Se uită la ceasul de pe pervazul geamului de dădea înspre grădina de legume.

Era aproape 7:00.

”Aoleooo, Găinare, pe unde-mi umbli?”

Vorbise cu Stelică să vină cu găinile până în ora 7:00, ca să nu le vadă Grigore și să înceapă iar cu teoriile lui despre economisit bani albi pentru zile negre.

În sfârșit, se auzi claxonul spart de la Dacia lui Stelică.

– Păi, așa am vorbit noi, mă, Stelică? sări ea direct în capul Găinarului.

– Aoleo, săru’ mâna, tanti Smărăndica! își scoase ăsta basca de pe cap. Am făcut pană, bre, când să plec azi-dimineață. Am luat un cui de la ăia de-i repară gardu’ lu’ popa Altar la biserică și n-am mai ajuns decât la moară, acolo m-a lăsat decisiv. Pe urmă am fost cu roata la vulcanizare la Ciungu, noroc că se trezise mai devreme azi și era acolo, că l-am și băgat în priză.

– Hai, hai, dă și din mâini în timp ce vorbești, că acuși se trezește Grigore și mă ia la întrebări, îl zori Smaranda. Că nu-mi dădu bani decât de 10, restul îs de la mine.

– Pe mine să nu mă băgați la jumate, vă rog eu frumos! zise speriat Stelică, apucând mânerul de la colivia cu orătănii. Că nu vreau discuții cu nea Gore. Îl respect, adică și nu…

– Adică pe mine nu mă respecți sau ce vrei să zici? se întunecă Smaranda la el.

– Nu, tanti, nu asta am vrut să zic… se fâstâci Stelică.

– Hai, hai, mai repede, lasă ce-ai vrut să zici și ce spanac ți-a ieșit! se apropie Smaranda de bătrâna Dacie papuc a lui Stelică.

Era singura moștenire de i-o lăsase taică-su, om liniștit, muncitor, dar degrabă risipitor a e agonisea pe băutură.

De fapt, asta era boala multora din sat, că de-aia era plin locul de pruni și corcoduși, făceau țuică din ianuarie și până, hăt!, când începeau Babele cu vremea lor schimbătoare.

Smaranda avusese noroc cu Grigore, că lui îi plăcea mai mult să vândă altora țuica de-o făcea decât s-o dea peste cap.

Strângea fructele de la corcodușii ce împrejmuiau curtea și de la prunii ăi bătrâni, din fundul livezii, în niște butoaie mari și largi la gură, ”tocitori” le zicea în zona lor.

Mai încolo, în satele din nord, dar nu departe, la vreo 20-30 de kilometri le zicea ”căzi”.

Dacă o luai în jos, către oraș, ăi de-acolo, mari țuicari și ei, le spuneau ”zăcători”.

Smaranda mereu fusese atrasă de originea cuvintelor cu felurite înțelesuri, a zicătorilor ori a strigăturilor de pe la nunți, cochetând în tinerețile ei zbuciumate de utecistă convinsă (membră a UTC, Uniunea Tineretului Comunist) în a deveni folcloristă și a culege doine, balade, în a afla sensul diverselor motive populare de pe iile ce încă se mai purtau pe vremea ei de către fetele și femeile de la țară.

Îl întâlnise pe Grigore, însă, făcură nuntă repede, că lui Grigore îi fusese teamă ca nu care cumva Smaranda să-l aleagă pe Florea Justice, milițianul satului, ori pe Nicu Ziaristu’ care nu-i mai dădea pace cu flori, poezele și cadouri, apoi apăruse fiică-sa Elisabeta (Beta, cum o alinta toată lumea) și, încet, dar definitiv, facultatea de litere devenise un vis pe care spera să-l trăiască în altă viață.

Erau doar la primul drum cu găini către curtea orătăniilor, când apăru Grigore pe terasa dinspre curte.

– Săru’ mâna, nevastă! zise el cu ochii la găinile ce stăteau agățate în mâinile Smarandei și ale lui Stelică.

Fiecare luase câte trei găini într-o mână, ca să nu le chinuie pe bietele orătănii, deci o duzină amândoi.

Smaranda sperase că apucau deja să le ducă pe toate până să facă și Grigore ochi, dar, na belea!

– ‘neața, Stelică! își continuă Grigore binețile, coborând în curte. Hai, să vă ajut și eu!

– Lasă, zise Smaranda în treacăt. Mai bine du-te și pune și tu de-o cafea pentru Stelică!

– Am băut una la vulcanizare, la Ciungu, răspunse din instinct Stelică.

– Păi, n-ai zis c-a fost motorină? se întoarse Smaranda, făcându-i un semn din ochi, mai să-i dea cu găinile în cap.

– Aaa… se dumiri și Stelică. Da, n-a fost prea bună! Aș bea o cafea adevărată, dacă nu deranjez.

– Nu deranjezi, răspunse Smaranda. Du-te, dragule, se întoarse ea către Grigore, și fă o cafea pentru Stelică.

– Ăăă… se încruntă Grigore o clipă, de parcă socotea ceva și-i dădea cu zecimale.

– Adică, fă și pentru mine una, adăugă ea, luând-o din loc.

– Păi, zise Grigore, am crezut că tu ai băut, că am văzut ibricul pe aragaz.

– Am băut una, dar am nimerit-o slabă, îi aruncă Smaranda din mers, fără să se întoarcă.

De cum Grigore dispăru în casă, Smaranda îl luă la zorit pe Stelică.

– Hai mai repede, haide-haide! zise ea iuțind pasul. Câte am adus?

– Păi, șase și cu șase… făcu Stelică socoteala pe degete, aproape împiedicându-se cu ochii la mâini.

– Doișpe, răspunse Smaranda. Mai avem op’șpe. Iei tu 10 și eu 8.

– Păi, nu ziceați ca să nu le chinuim dacă luăm așa multe odată? făcu Stelică nevinovat.

– Ziceam, dar acuma e urgență de gradul zero! răspunse Smaranda. Hai, dă-mi patru în mâna asta și patru în cealaltă, că eu mă duc înainte.

Într-un mare cotcodăcit și chirăit avicol, Stelică îi puse Smarandei opt găini în mâini, apoi o urmă și el la scurt timp.

Smaranda reuși să ajungă cu ale ei la timp în curtea de orătănii, dar Găinaru’ se întâlni în curte cu Grigore.

Stelică se opri în loc ca și cum i s-ar fi tăiat curentul și se uita tâmp la Grigore.

– Măi, Stelică, începu Grigore să se uite la găinile din mâinile Găinarului, semn că încerca să le numere, da’ tu câte…

– Stelică! Stelică! se auzi Smaranda strigând. Hai, dom’ne odată, că nu stau toată ziua cu poarta deschisă!

Ca și când ar fi scăpat dintr-o praștie uriașă, Stelică țâșni cu restul de găini, le azvârli degrabă unde le lăsase și pe celelalte, îl salută rapid pe Grigore, îi pupă mâna Smarandei și se făcu nevăzut către mașina cu orătănii parcată la drum.

– Da’ ce-i cu el? se miră Grigore. Am zis eu ceva? I-ai zis tu ceva?

– Nu, Doamne ferește! Ce să-i zic? răspunse nevinovată Smaranda.

– Eu venisem să vă zic că-i gata cafeaua și, când colo, ăsta a tulit-o de parcă m-ar fi văzut în curu’ gol, râse Grigore.

– Zici că-i gata cafeaua? se scutură Smaranda de câteva pene rămase pe fusta de stofă verde de Buhuși.

– Da, zise Grigore. Vrei s-o aduc și s-o bem aci, pe terasă?

– Da, n-ar fi rău, răspunse Smaranda și se așeză pe un scaun.

Luară amândoi câte-o gură de cafea, privind absenți la jocul gâzelor în lumina dimineții.

– Auzi? Mi se pare mie sau Stelică ne-a dat mai multe găini? întrebă deodată Grigore uitându-se la ea.

– Nu ți se pare, răspunse Smaranda, continuând să privească în curte.

– De ce? Le-a ieftinit? Nu zicea că-i 150 de mii găina?

– Nu le-a ieftinit, răspunse Smaranda după o altă gură de cafea.

– A-ha! dădu Grigore din cap. Că am numărat… doișpe prima oară… plus opt… plus…

– 30, completă Smaranda, continuând să se uite în curte. Au fost 30 de găini.

– 30? se miră Grigore, punând cana cu cafea pe măsuța dintre ei. 30? Păi, eu ți-am dat bani de 10!

– Da, și eu am mai luat 20, răspunse Smaranda fără să-l privească. Care-i problema?

– Care-i problema? Cum care-i problema? se încinse Grigore. Problema e că ai dat 4 milioane jumate pe găini, asta-i problema! Mâine-poimâine rămâi fără bani ori trebuie să mergi la spital la vreo urgență, ori dau eu ortu’ popii și rămâi singură, cum să trăiești dacă n-ai bani puși deoparte?

– Eu zic că exagerezi, spuse calm Smaranda. Am luat găini, nu i-am băut, nu i-am dat pe cine știe ce prostii, am luat niște găini care pe care o să le mâncăm și o să ne dea ouă.

– Ce Dumnezeu faci cu atâtea ouă?

– Îi trimit lu’ Beta la facultate, să mănânce și ea și colegii ei până n-or mai putea și ce nu-i trimit, o să vând, răspunse Smaranda netulburată.

– Și ce-o să faci cu atâtea găini? insită Grigore. Ce-o să le dai să mănânce?

– Ce-oi găsi, dragule! zâmbi Smaranda. Și când n-oi mai avea, le tai și le bag la congelator. De-asta nu poți tu dormi la noapte, că avem prea multe găini pe bătătură?

– Și, mă rog, de unde ai avut bani? o întrebă Grigore cu o undă de răutate în glas.

– De unde am avut eu bani? Adică așa de proastă mă crezi, să stau la mâna ta? răspunse Smaranda fixându-l cu o privire de metal topit. Am și eu pensie, dragul meu, și, spre deosebire de tine, mai fac o colivă prin sat, un tort, o prăjitură, șosetele și vestele de lână de le-am andrelat astă iarnă le-am vândut astă-primăvară la ciobanii de-au venit cu brânză și miei de Paște, din astea am făcut bani!

– N-am vrut să sune așa, să știi, doar că mă deranjează că ai lucrat pe la spatele meu, zise Grigore cu năduf.

– Și nu-i normal? râse Smaranda. Dacă în față nu mai ai ce să lucrez, am început să te lucrez pe la spate!

– Eu cred că ai înnebunit, făcu Grigore serios. Ce te-a apucat să vorbești așa?

– Nu, n-am înnebunit eu, răspunse Smaranda cu ton schimbat. Tu m-ai înnebunit cu toate prostiile de mi le servești zi de zi și ceas de ceas.

– Ce prostii? Ce tot vorbești acolo? se miră Grigore.

– Da, da! dădu Smaranda din cap, vădit încinsă și pregătită de atac. M-ai făcut cu capul cu toate prostiile și obsesiile tale cu economisirea de bani și sfârșitul lumii, cu toate inepțiile cu care-ți împuie capul ăia la televizor, cu mărirea pensiilor, cu amprenta de carbon, cu încălzirea globală, cu toate tâmpeniile pe care le auzi la ăia și pe urmă mi le torni mie zilnic! Tu n-ai văzut că plouă de o lună de zile, mă? Unde dracu’, Doamne iartă-mă, vezi tu încălzire globală? Suntem în iunie și zici că-i toamnă! Anul trecut au plesnit merele-n pomi de câtă apă au avut. Până și tu ai zis că n-a ieșit țuica așa cum ai vrut că au fost corcodușele pline de apă.

– Da, draga mea, dar… încercă Grigore să bată în retragere.

– Nici un dar! se încruntă Smaranda ridicându-se în picioare și punându-și mâinile-n șold. De ani de zile mă înnebunești cu pensia, că o crește, că o scade, că sunt bani, dar nu sunt bani și cu ce te-ai ales? Ai pierdut ore, zile din viață uitându-te la ăia cu discuțiile lor seci la televizor și mi-ai dat peste nas când ți-au dat la pensie 2 milioane! Da, deșteptule, dar luna următoare ți-au impozitat cu 10% toată pensia și ai ajuns tot la banii de-i luai înainte.

– Adică? făcu nedumerit Grigore.

– Adică, exact cât ți-au mărit, ți-au luat pe taxe și tot pensia aia o ai!

– Nu ăsta era subiectul, ci faptul că ai dat niște bani în plus pe găini care nu ne trebuiau, încercă Grigore să revină în linia-ntâi.

– Ți-am spus și-ți repet: au fost banii mei! 10 găini au fost din banii tăi, 20 din banii mei. Altceva?

– Bine, bine, banii tăi, banii mei, eu ziceam să avem bani albi…

– Pentru zile negre, da, știu, în întrerupse Smaranda. Tu nu vezi că noi, de o vreme încoace, toată nația asta, mai puțin ăia de ne fac pensiile, numai zile gri avem? Nu zic negre, pentru că noi, slavă Domnului, încă mai avem ce pune pe masă, nu suntem ca alde Gogu Litruță ori Tică a lu’ Pian de n-au o frimitură-n casă și doar Bunul Dumnezeu știe de câte ori mănâncă pe săptămână ei și copiii lor. Așa că nu mă mai bate la cap cu astea, pentru că noi nu am ajuns și nu vom ajunge niciodată într-o asemenea situație.

– Să dea Dumnezeu, zise Grigore, făcându-și cruce. Însă eu tot cred că trebuie să fii mai cumpătată și să ai niște bani deoparte.

– Te rog să te oprești în a-mi face observație ca la copiii mici, că mă enervez și mai tare și mi-aduc aminte de mai multe, se înfurie din nou Smaranda.

– Ce, mai multe? întrebă Grigore neinspirat.

– De exemplu, începu Smaranda să enumere pe degete, eu ți-am zis ceva că ți-ai luat drujbă electrică de 5 milioane pe lângă cea normală, pe benzină pe care ai dat 11?

– Aia electrică am luat-o la promoție și oricum aveam nevoie de ea pentru când se strica cea pe benzină, se apără Grigore.

– S-a stricat aia pe benzină?

– Nu.

– Deci ai luat-o degeaba pe aia electrică.

– Nu, e rezervă pentru când s-o strica aia pe benzină.

– Aha! zâmbi cu răutate Smaranda. Deci domnu’ bagă 5 milioane ca rezervă pentru viitor.

– Nu, mă… încercă Grigore.

– Nu mă mai întrerupe, că n-am terminat, fu categorică Smaranda. Ți-ai luat pe urmă bormașină cu percuție pe care ai mâncat-o coaptă când ai dat două găuri în piatra de la fântână.

– Atunci… încercă iar Grigore.

– A-a! negă Smaranda cu un deget. N-am terminat! N-ai vrut să-ți iei aparatul auditiv pe care ți l-a recomandat Beta, că, na! era prea scump, era doar cât drujba eletrică de rezervă la cea care nu s-a stricat niciodată, ți-ai luat în schimb unul de 2 milioane jumate, care după o săptămână ți-a rămas înțepenit în ureche, de a trebuit să ți-l scot afară cu croșetul.

– Mai ai? zâmbi amar Grigore.

– Bineînțeles! răspunse categoric Smaranda. Roaba nouă-nouță pe care s-a uscat mortarul, apoi ai spart-o când ai vrut s-o cureți, flexul pe care ți l-a mâncat copt Gigi Bahamas, radioul portabil de l-ai scăpat în fântână, mașina de tuns pe care ai spălat-o la chiuvetă și câte și mai câte, că mă înfurii și fac listă cu ele. Eh! Pentru toate astea eu ți-am zis vreodată ceva?

– Nu știu, că n-am stat să mă gândesc vreodată, încercă Grigore un zâmbet.

– Nu, îți zic eu că nu ți-am zis nimic, răspunse Smaranda serioasă. Așa cum ți-am respectat mereu deciziile și ți-am ascultat părerile, nu zic aberațiile și prostiile, chiar dacă nu eram de acord întru totul cu ele, așa și eu te rog, o dată în viață, să fii de acord că în loc de 10 găini am luat 30.

Și pentru câteva clipe se lăsă liniștea, apoi câteva găini se auziră cotcodăcind în depărtări, semn că făcuseră ceva ouă.

Smaranda dădu să mai ia o gură de cafea, dar sfârși prin a privi rapid în cană, apoi, cu un gest scurt, aruncă în curte ce mai rămăsese în ea.

– Bine, cred că am greșit oleacă, spuse spășit Grigore.

– Ai greșit oleacă? răspunse Smaranda cu ochii mari. Doar oleacă? Nu, dragule, ai greșit foarte mult, foarte-foarte mult și află că nu mai sunt dispusă să-ți înghit toate cele câte le faci și le zici!

Apoi se ridică și dădu să intre în casă, dar rămase cu mâna pe clanță, se întoarse către Grigore și zise:

– În plus, diseară la 8:00, să-mi dai telecomanda, că vreau și eu să mă uit la serialul ăla turcesc, ”Suleyman Magnificul”.